Cum a ajuns Carl Jung să scrie ultima sa carte, „Omul şi simbolurile sale”

Carl Jung

La Editura Trei, a apărut volumul „Omul şi simbolurile sale”, scris de renumitul Carl Jung şi de colaboratorii şi discipolii săi, M.-L. Von Fran, Joseph L. Henderson, Jolande Jacobi şi Aniela Jaffe. Cartea ar fi singura pe care Jung ar fi gândit-o pentru publicul larg, tratând despre legături dintre oameni şi întâlniri deloc întâmplătoare şi despre împrejurări fericite.

„Omul şi simbolurile sale” este ultima carte scrisă de celebrul medic, psihiatru şi psiholog elveţian, carte pe care acesta nu şi-a dorit iniţial să o scrie.

„Prietenii lui vor fi de acord cu mine când afirm că Jung era un om care lua deciziile în mod categoric. Analiza problema cu atenţie şi fără grabă; iar în momentul în care oferea răspunsul, de obicei era final. M-am întors la Londra extrem de dezamăgit, fiind convins că refuzul lui Jung era unul definitiv”, povesteşte John Freeman, jurnalist BBC, care a decedat în 2014, la 99 de ani şi care a avut o relaţie cu totul specială cu celebrul analist.

În anul 1959, acesta realiza un interviu amplu cu Jung, în Zurich. Freeman a devenit celebru pentru faptul că a creat un stil unic de intervievare, cu spatele la cameră şi dincolo de ochii privitorilor, astfel încât aceştia să se concentreze numai pe subiectul din faţa obiectivului. Singura excepţie a fost chiar această discuţie cu renumitul psihiatru, despre a cărui operă, la vremea respectivă, nu ştia mai nimic. Acesta a fost însă începutul unei frumoase prietenii, despre care jurnalistul mărturisea că „a însemnat foarte mult pentru mine şi de care sper că s-a bucurat şi Jung, în ultimii ani ai vieţii sale”.

Interviul a fost văzut, printre alţi telespectatori, şi de Wolfgang Foges, managerul editurii londoneze Aldus Books din Londra care, încă din copilărie, de când a locuit la Viena, în apropierea reşedinţei lui Freud, era interesat de psihologia modernă şi de evoluţia ei. Remarcând relaţia specială a jurnalistului cu Jung şi ascultând acest interviu, el a realizat că, spre deosebire de Freud, ale cărui idei şi teorii erau binecunoscute în Occident, cele ale lui Jung nu s-au bucurat de o asemenea răspândire. Acest lucru se întâmpla pentru că erau considerate atunci mult prea ermetice, deşi el a lărgit graniţele analizei inconştientului personal, introducând conceptul de „inconştient colectiv” şi abordând o zonă mai largă de simboluri la care oamenii s-au raportat şi cu care au trăit din cele mai vechi timpuri prin intermediul legendelor, religiei şi al spiritualităţii.  Al doilea motiv a fost şi acela că Jung nu a încercat să îşi promoveze munca pe înţelesul tuturor.

Fascinat de prezenţa lui Jung în acest interviu şi de modul cum vorbea, Foges şi-a dorit în acel moment să îl convingă pe acesta să îşi exprime esenţa creaţiei sale într-un text, pe înţelesul tuturor, intuind valoarea inestimabilă a acestor informaţii pentru cunoaşterea umană. El a văzut în John Freeman un aliat puternic, astfel ca demersul său să fie încununat de succes. Însă nu a fost. Sau cel puţin nu prima dată, după cum notează jurnalistul.                      

                                                                               Carl Jung şi John Freeman (Foto: telegraph.co.uk)

„M-a ascultat în grădina lui, timp de două ore, aproape fără întrerupere, după care a zis: <Nu>. A spus-o în cel mai frumos fel posibil, însă deosebit de ferm; nu a încercat niciodată să îşi popularizeze munca şi era sigur că nu ar putea-o face cu succes în acel moment; în tot cazul, era în vârstă şi mai degrabă obosit – un asemenea angajament de lungă durată şi asupra căruia avea atâtea dubii nu îl atrăgea în niciun fel”, mărturisea Freeman.

Însă mai mulţi factori au contribuit la uimitoarea schimbare a deciziei. Unii, mai mici, au avut legătură cu „încăpăţânarea lui Foges de a nu renunţa”, după cum spunea Freeman şi faptul că, în urma interviului televizat, oameni obişnuiţi, care nu făceau parte din mediul academic obişnuit a lui Jung, i-au trimis nenumărate mesaje şi scrisori, încântaţi de lucrurile aflate şi de perspectivele acestuia despre viaţă, dar şi de umorul şi farmecul său. 

Se pare că cel mai important factor ar fi fost un vis pe care Jung l-a avut într-o noapte şi, odată interpretat, l-a făcut nu numai să accepte, dar şi să înceapă imediat procesul anevoios de concepere a cărţii, de scriere a primului capitol şi de supervizare a capitolelor propuse de cei mai apropiaţi colaboratori şi discipoli ai săi.