Cronică de moravuri: Aluniţă şi mouche

Numită, în limba care a consacrat-o la un moment dat, grain de beauté sau mouche, aluniţa de frumuseţe a marcat epoci, stiluri şi chipuri faimoase.

Ieri . Cei norocoşi o au din naştere, la locul potrivit (buză, obraz, gât, umăr, sân) şi în forma nimerită: mică, întunecată şi bine conturată (altfel, i-ar spune „neg").

Azi. Portul aluniţei de frumuseţe artificială (mouche), din mătase, muselină, machiaj sau catifea, e un ritual care întruneşte dramatismul mărturisirii unui păcat (prin afişarea benevolă a unei imperfecţiuni) şi beneficiile unei parade de virtute (subliniind totuşi frumuseţea). Afişarea aluniţei de frumuseţe este echivalentul, în registru monden-cosmetic, al unei spovedanii simulate. Dar cum poţi să te spovedeşti, fără să te expui, să te confesezi, fără să mărturiseşti nimic?

Poţi, în primul rând, să mărturiseşti ne-păcate sau pseudo-păcate. Ca atunci când, cochet şi cabotin, îţi prezinţi o calitate evidentă, drept presupus cusur, ca cei care spun: „Am un singur defect: sunt prea sincer, nu suport minciuna etc.". Sau, în cazul nostru: „Am un singur cusur, sunt prea frumoasă şi, ca atare, îmi administrez o dulce penitenţă - aluniţa de frumuseţe".

În al doilea rând, spovedania poate fi subminată prin mimarea dezarmantă a unei curajoase livrări de sine. Minimalizezi păcatul prin mărturisire nonşalantă şi totală: „Acceptă-mă aşa cum sunt (cu aluniţă), cu calităţile (evidente) şi cu defectele mele (de fapt, fermecătoare)" - ne forţează mâna purtătoarea aluniţei, în acest caz.

Dacă, totuşi, aluniţa nu va plăcea, nu va stârni nici compasiune, nici simpatie, nu va ispiti şi nici nu va amuza, ci va fi privită ca o banală excrescenţă, ei bine, atunci, ea poate fi îndepărtată discret, într-o clipită.