Cercetătoarea Liliana Passima a câştigat concursul de proiecte de management pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român

0
0

Cercetătoarea Liliana Passima, directorul interimar al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), a câştigat concursul de proiecte de management pentru instituţia muzeală, cu media 8,87, relatează agenţia de presă News.ro.

Liliana Passima a declarat, pentru Agenţia de presă News.ro, că a rămas singurul candidat în cel de-al treilea concurs organizat pentru MNŢR de Ministerul Culturii, după ce a fost respins un alt dosar înscris.

”La concurs s-a mai înscris un candidat, de asemenea cercetător la MŢR, care, din câte am aflat ulterior, nu a întrunit condiţiile de vechime, dosarul fiindu-i respins. Nu a intrat în concurs, având mai puţin de cinci ani vechime în raport cu condiţiile de selecţie care priveau activitatea managerială anterioară”, a explicat Liliana Passima, care a obţinut nota 8,26 la prima probă a concursului şi nota 9,28 la interviu.

Cercetătoarea a precizat că interimatul său expiră în luna ianuarie şi a explicat că va începe mandatul integral după ce va încheia contractul de management cu Ministerul Culturii.

”Termenul pentru atribuirea contractului este de 30 de zile. Ministerul Culturii decide, în conformitate cu dispoziţiile legale din OUG 189/2008, când se încheie acest contract”, a spus Liliana Passima.

Ea a precizat că la acest concurs a participat cu un alt proiect de management, întrucât la concursul precedent înscrierea sa a reprezentat un ”gest simbolic”, în condiţiile în care nu a beneficiat la timp de date din partea instituţiei pentru a finaliza un proiect.

”Data trecută participarea mea a fost mai degrabă un gest simbolic. Nu am apucat să duc la bun sfârşit un proiect integral, pentru că datele de la instituţie care mi-ar fi trebuit furnizate cu mult înainte mi-au fost date în ziua închiderii înscrierilor.

În aceste condiţii, a fost explicabilă insuficienta abordare a proiectului de management de la concursul anterior, având în vedere că nu am putut realiza o analiză economico-financiară, de buget, ceea ce nu cred totuşi că îl plasa la nivelul notei primite atunci. Alte observaţii cu privire la acel concurs le-am formulat în contestaţia depusă după încheierea procedurilor concursului.

Era important să dau un semnal opiniei publice şi instituţiei noastre că trebuie să schimbăm acest stil de conducere discreţionar, care a creat un deficit de imagine instituţiei şi ne-a îndepărtat de misiunea muzeului. De data aceasta este un alt tip de proiect şi o viziune integrată a obiectivelor”, a spus Liliana Passima

, pentru News.ro.

Între obiectivele propuse de Liliana Passima pentru MNŢR se numără în primul rând o reformare a actului administrativ printr-o conducere colegială, precum şi responsabilizarea membrilor Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului Ştiinţific printr-o abordare transparentă a activităţii şi a deciziilor acestora.

Liliana Passima a mai menţionat obiective precum: abordarea creativă a patrimoniului şi o nouă abordare a managementului colecţiilor, realizarea unor proiecte de cercetare în colaborare cu instituţii internaţionale, activarea în mai multe reţele internaţionale pentru dezvoltarea capacităţii organizaţionale a MNŢR şi pentru a permite identificarea de parteneriate pentru diverse proiecte şi programe, deschiderea către public a colecţiilor şi a arhivelor muzeului, precum şi stabilirea unor noi colaborări pentru atelierele de creativitate cu asociaţii şi artişti independenţi.

Un alt obiectiv este stabilirea unor colaborări cu universităţile şi instituţii culturale bucureştene (UNARTE, UAIUM, Universitatea Bucureşti, SNSPA, CESI, NEC, Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române) şi cu institutele culturale care activează în spaţiul cultural românesc.

Alt obiectiv este reactivarea asociaţiei ”Prietenii Muzeului” şi o mai strânsă colaborare cu Fundaţia ”Al. Tzigara-Samurcaş” pentru integrarea în programele anuale ale MNŢR a proiectului discografic ”Ethnophonie”, care până acum a fost derulat în programul fundaţiei.

Între obiectivele propuse de Liliana Passima se numără şi realizarea de parteneriate cu instituţii organizatoare de proiecte culturale, active în domeniul educaţiei muzeale şi patrimoniului (ARCUB, OAR, De-a Arhitectura, ProPatrimonio, Şcoala Agathonia, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Kraftmade şi altele), şi colaborări cu comunitatea locală şi cea artistică, dar şi cu agenţiile de turism pentru includerea MNŢR în circuitele turismului cultural.

”De asemenea, printre priorităţile manageriale ce vor fi supuse discuţiilor cu specialiştii MNŢR sunt vizate o serie de strategii ca să reafirme particularitatea MNŢR în contextul socio-cultural muzeal: o strategie de integrare reală a spaţiilor alternative ale MNŢR (Clubul Ţăranului, Cinematograful, Atelierul de hârtie manuală) în strategia prin care muzeul trebuie să-şi pregătească relansarea; o strategie pentru promovarea Galeriei de Artă Ţărănească – cel mai complex magazin de produse de artă tradiţională şi meşteşuguri din Bucureşti şi o nouă strategie de marketing care să redefinească identitatea MNŢR”, a precizat Liliana Passima.

”Cu şantierul trebuie să urmărim cât se poate de îndeaproape modul de execuţie, să vedem ce tip de intervenţii în interiorul clădirii apar, cu noi elemente tehnice, pentru a vedea cât putem salva din starea de fapt a expunerii permanente care ar trebui reconstruită şi cumva reformulată după noile transformări ale spaţiului arhitectural din interior”, a mai spus Liliana Passima, pentru News.ro.

Cercetătoarea a precizat că a aflat de neparticiparea lui Virgil Niţulescu la concurs abia după ce au fost făcute publice candidaturile celor înscrişi.

”Din punctul meu de vedere, Virgil Niţulescu nu avea dreptul moral să se prezinte la niciunul din concursuri, ţinând seama că existau două mari probleme – conflictul de interese pe care l-a avut semnându-i soţiei sale contracte timp de trei ani de zile, apoi deturnarea şi însuşirea premiului acordat de Radio România Cultural muzeului nostru pentru activitatea Atelierului de creativitate din cadrul secţiei Educaţie muzeală. Erau suficiente motive ca domnia sa să nu mai poată concura, având în vedere că erau probleme de moralitate şi de etică profesională”, a afirmat Liliana Passima.
image

Ministerul Culturii a organizat al treilea concurs de proiecte de management pe 2016 pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român (foto sus), după ce rezultatele primelor două au fost anulate în urma mai multor contestaţii.

În luna noiembrie, angajaţi ai MNŢR au trimis un memoriu ministrului Culturii, Corina Şuteu, în care au solicitat anularea concursului de proiecte de management, reluat pentru a treia oară, pe motiv de vicii de procedură, şi organizarea altuia, după hotărârile instanţelor de judecată în procesele iniţiate de doi dintre candidaţii care au participat la concursurile precedente, care au contestat în instanţă deciziile Ministerului.

Pe 16 august, cercetătoarea Liliana Passima, angajat al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, a fost numită de ministrul Culturii director interimar al instituţiei muzeale, în condiţiile în care s-a încheiat perioada de interimat a lui Virgil Niţulescu, a fost anunţul publicat de Corina Şuteu online. Mandatul Lilianei Passima a fost prelungit.

Virgil Niţulescu a fost declarat câştigător la al doilea concurs de proiecte organizat anul acesta de Ministerul Culturii pentru ocuparea funcţiei de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) din Bucureşti, cu nota 8,40. Vintilă Mihăilescu s-a clasat pe locul al doilea, cu nota 7,87, iar Liliana Passima a fost declarată respins.

La primul concurs care a avut loc în luna aprilie a acestui an, câştigător a fost Vintilă Mihăilescu, însă el a fost anulat, în urma unei contestaţii formulate de Virgil Niţulescu, întrucat arhitectul Şerban Sturdza, membru al comisiei, nu ar fi îndeplinit condiţiile cerute de lege, s-a arătat într-un răspuns al ministerului pentru agenţia de presă News.ro.

Antropologul Vintilă Mihăilescu a intentat proces Ministerului Culturii, după ce acesta a anulat primul concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Ţăranului Român, pe care îl câştigase.

Mai multe - Cultură

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite