Cel mai nou roman al laureatul premiului Nobel pentru literatura 2012 se lansează joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul chinez Mo Yan a fost criticant pentru faptul că nu e un disident
Scriitorul chinez Mo Yan a fost criticant pentru faptul că nu e un disident

Lansarea romanului „Obosit de viaţă, obosit de moarte“, de Mo Yan are loc de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

„Obosit de viaţă, obosit de moarte“, cel mai recent roman al laureatului premiului Nobel pentru literatură 2012, Mo Yan, va fi lansat joi, 13 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bldul Regina Elisabeta nr. 38). Cartea va fi prezentată de criticii literari Alex Ştefanescu şi Elisabeta Lasconi, de Luminiţa Bălan şi Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

Despre romanul de mari dimensiuni, preferatul său, scriitorul Mo Yan mărturisea în anul 2006:

„Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăceşte solitară în adâncul mărilor, respiră rasunător şi greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri şi naşte însângerată şi măreaţă, păstrându-se îndeajuns de departe de rechinii cei strânşi în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-şi poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzaţionalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-şi scurteze lungimea, să-şi diminueze densitatea şi să-şi micşoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau şi atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu, nu. Şi de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot aşa vreau să scriu.“

Romanul „Obosit de viaţă, obosit de moarte“ este tradus din limba chineză de Dinu Luca. Tranducerea a fost recompensată cu Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian“, premiul acordat la Gaudeamus 2012. „Obosit de viaţă, obosit de moarte“ este al doilea roman al lui Mo Yan apărut în colecţia Raftul Denisei la editura Humanitas Fiction, dupa „Sorgul roşu“.

Mo Yan („Nu vorbi“), pseudonimul scriitorului chinez Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane şi laureatului premiului Nobel pentru literatură 2012.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite