Cea de-a cincea ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, între 24 şi 30 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mungiu, organizatorul festivalului
Cristian Mungiu, organizatorul festivalului

Cea de-a cincea ediţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, iniţiat în 2010 de cineastul Cristian Mungiu, va avea loc între 24 şi 30 octombrie.

Ediţia de anul trecut a Les Films de Cannes à Bucarest a propus o retrospectivă dedicată unuia dintre cei mai respectaţi regizori francezi, Maurice Pialat (1925 - 2003), selecţionat de cinci ori în competiţia Festivalului de la Cannes şi premiat cu Palme d'Or pentru "Sous le soleil du Satan" (1987). Anul trecut s-au împlinit zece ani de la dispariţia regizorului.

Programul special a fost prezentat de producătoarea Sylvie Pialat, partenera de viaţă, coscenarista multora dintre filmele celebrului cineast şi fondatoarea companiei Films du Worso. În cadrul retrospectivei au fost proiectate trei dintre filmele sale, toate succese de critică şi de public: "Loulou" (1980), "À nos amours" (1983) şi "Van Gogh" (1991).

La ediţiile anterioare, printre invitaţi s-au numărat cineaştii Matteo Garrone, Elia Suleiman, Gaspar Noé, Sergei Loznitsa, Kornel Mundruczo şi delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite