Cărţile din biblioteca lui François Mitterrand, adjudecate contra unei sume de trei ori mai mari decât cea estimată iniţial
0
Cărţile care i-au aparţinut lui Francois Mitterrand au fost vândute la licitaţie pentru suma totală de 1,5 milioane de euro, o sumă de trei ori mai mare decât cea estimată iniţial.
Printre cărţile care au fost cumpărate la cele mai mari preţuri se numără o ediţie a "Hommes de bonne
volonté", de Jules Romains- adjudecată pentru suma de 41.600 de euro cu taxe incluse), "Comme
le temps passe", de Robert Brasillach şi "De Gaulle", de
François Mauriac- fiecare, vândută pentru 31.200.
Vânzarea, organizată de casa de licitaţii Piasa, a inclus mii de lucrări literare din secolul XX, dintre care multe sunt ediţii originale.
De la moartea preşedintelui Mitterrand, în 1996, colecţia a ajuns în proprietatea celui mai mare dintre fiii fostului preşedinte al Franţei, Gilbert. Conform connexionfrance, vânzarea s-a bucurat de prezenţa multor ofertanţi care s-au întrecut în special pentru ediţiile istorice.
De asemenea, lupta între ofertanţi s-a dus pentru ediţia originală din "Justes", de Albert Camus, adjudecată pentru 20.800 de euro. Camus i-a dedicat cartea „domnului ministru de Interne... în amintirea unei cauze juste", referinţă la legăturile dintre cei doi din Rezistenţă, din timpul ocupaţiei naziste.