De la scobitori la comete. Cum au murit unii dintre cei mai mari scriitori ai literaturii universale

Majoritatea marilor scriitori ai lumii au avut  vieţi tumultuoase, care le-au fost de multe ori o sursă de inspiraţie pentru operele lor. Parcă pentru a concura cu acestea, felul în care au sfârşit unii dintre ei a fost neobişnuit, putând fi catalogat drept bizar, ironic sau absurd.

Samuel Langhorne Clemens, sub pseudonimul său literar Mark Twain, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori americani, fiind autorul unora dintre cele mai populare romane ale literaturii universale:  „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinţ şi cerşetor” sau „Aventurile lui Huckleberry Finn”.

Mark Twain s-a născut la 30 noiembrie 1835, la scurt timp după apariţia pe cer a celebrei comete Halley care apare o dată la 75-76 de ani. Următoarea apariţie a cometei, pe 20 aprilie 1910, a fost urmată, la o zi distanţă, de moartea celebrului scriitor, care s-a stins în urma unui atac de cord.

Născut şi mort sub semnul cometei Halley

Coincidenţă sau nu, ceea ce i-a uimit pe mulţi a fost faptul că, într-un fel, acesta şi-a prezis moartea,  în 1909 afirmând că aşteaptă sosirea corpului ceresc pentru a-şi da ultima suflare.

„Am sosit cu Cometa Halley în 1835. Va apărea din nou la anul, şi mă aştept să mă duc cu ea. Ar fi cea mai mare dezamăgire a vieţii mele dacă nu mă duc cu cometa lui Halley. Atotputernicul a spus, fără îndoială: «Iată-i pe ciudaţii ăştia doi, fără rost; au sosit împreună, trebuie să plece împreună»”,ar fi spus Twain, după cum scrie Albert Bigelow Paine în biografia autorului.

                                                                                                                          Mark Twain

Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută la aproximativ fiecare 75–76 de ani. Ea a fost numită după astronomul englez Edmond Halley care, aplicând teoria gravitaţională a lui Newton şi luând în calcul efectele gravitaţionale ale lui Jupiter şi Saturn, a reuşit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei. 

În lucrarea sa, „Synopsis Astronomia Cometicae”,, acesta spunea că nişte comete apărute în 1456, 1531, 1607 şi 1682, ar fi de fapt aceeaşi şi că ar urma să revină în 1758.Edmond Halley a murit însă cu 16 ani mai devreme şi nu a putut să verifice dacă avea dreptate. Cometa a apărut în acel an, iar oamenii, văzând că predicţia astronomului s-a adeverit, au denumit corpul ceresc după cel care l-a descoperit. 

Ironia şi absurdul morţii lui Camus

Pe 4 ianuarie 1960, Albert Camus, scriitorul şi filosoful renumit pentru operele dedicate absurdului existenţei,  se întorcea acasă din vacanţa de iarnă petrecută în Vega. Acesta îşi cumpărase bilet de tren pentru a călători, alături de soţie şi copii, înapoi în oraş. Totuşi, la rugămintea prietenului său, Michel Gallimard, Camus a acceptat în ultima clipă să îl însoţească pe locul din dreapta al maşinii acestuia, un Facel Vega.

În drum spre Paris, în oraşul Villeblevin, din cauza gheţii, maşina s-a lovit de un copac, iar cei doi au murit pe loc, pe când Camus avea 47 de ani şi era la apogeul carierei sale. 

Toată lumea a vorbit despre absurditatea nefericitului eveniment, mai ales că, în buzunarul de la haina scriitorului, se afla biletul de tren care ar fi trebuit să îl ducă în siguranţă, înapoi în Paris. De asemenea, în servietă, au fost găsite pagini cu fragmente din următorul roman pe care Camus îl pregătea, „Le Premier Homme” („Primul om”), despre care se crede că ar fi devenit opera de căpătâi a acestuia. 

Michel Gallimard şi Albert Camus (Foto: http://www.uflib.ufl.edu)

În 2012, au apărut şi primele interpretări de tip conspirativ legate de moartea celebrului autor. Un profesor universitar din Italia, Giovanni Catelli, a publicat în ziarul italian Il Corriere della Sera, o teorie conform căreia accidentul ar fi fost provocat de agenţii KGB. Catelli a declarat că a descoperit acest lucru într-un jurnalul publicat postum al poetului ceh Jan Zabrana, „Toute la vie”. 

Într-o secţiune nepublicată în versiunea italiană, Zabrana ar fi scris despre o discuţie avută cu un rus apropiat de KGB care ar fi povestit că spionii ruşi ar fi avariat un pneu al maşinii cu ajutorul unui dispozitiv care, odată cu creşterea vitezei, ar fi făcut pneul să explodeze, după cum informează The Guardian. 

Ministrul rus pentru afaceri externe, Dmitri Trofimovic Shepilov, ar fi dat ordinul, în urma unui articol publicat de Camus în 1957 cu privire la evenimentele din Ungaria şi în care l-a atacat pe acesta.

Totuşi, această teorie trece drept una implauzibilă din cauza biletului de tren pe care Camus îl avea în buzunar, dadr şi din cauză că, după cum declara Michel Onfray, un filosof francez care a publicat în 2012, biografia lui Camus. Acesta a declarat pentru AFP că  „KGB ar fi avut mijloacele de a-şi încheia altfel afacerile cu Albert Camus”.   

Misterul morţii lui Edgar Allan Poe

Renumitul scriitor american Edgar Allan Poe a murit pe 7 octombrie 1849, la patru zile după ce a fost găsit delirând pe străzile din Baltimore, Maryland. Unchiul său, Henry Herring, a crezut că este pur şi simplu beat, aşteptând să îşi revină, lucru care, evident, nu s-a mai întâmplat. Se ştie că scriitorul avea într-adevăr probleme cu alcoolul, motiv pentru care se înscrisese şi într-un grup de suport pentru a-şi trata această problemă. Totuşi, se pare că  Poe a avut probleme de sănătate serioase şi se crede că ar fi suferit de encefalită, după cum scrie smithsonianmag.com.

De asemenea, se pare că, în spital, scriitorul ar fi strigat după un anumit „Reynolds” o noapte întreagă, însă nimeni nu ştie despre cine este vorba. Conform unora dintre biografii săi, ultimele sale cuvinte ar fi fost „Domnul să-mi ajute bietul suflet”.

O altă teorie cu privire la felul în care a sfârşit Poe (foto: dreapta) este că ar fi fost victima unei forme de fraude electorale, denumită, în limba engleză, ”cooping”. Aceasta era o practică în care cei care făceau propagandă electorală îi răpeau pe votaţi, îi îmbăta şi îi forţa să voteze cu un anumit candidat. Dovezile care ar sprijini această teorie ar fi că atunci când Poe a fost găsit de către un individ pe nume Joseph Walker, acesta ar fi fost îmbrăcat în hainele altcuiva, un lucru de asemenea specific celor care se ocupau cu acest tip de fraudă. Totuşi, acest lucru nu poate fi dovedit, fiind declaraţia unui singur martor.

Poe a avut parte de o slujbă restrânsă, fiind înmormântat în curtea unei biserici, alături de bunicul său, David Poe. Totuşi, în 1975, poetul Paul Hamilton Hayne a vizitat mormântul scriitorului şi a publicat un articol în ziar în care a descris condiţia deplorabilă în care acesta se afla. Pe 17 noiembrie, în acelaşi an, locul de odihnă al lui Poe a fost schimbat, mormântul său fiind acum la Westminster Hall and Burying Ground.

Mort şi „neliniştit”: Dante Alighieri

Autorul celebrei „Divina Comedie”, Dante Alighieri a murit de malarie, în Ravena, în 1321. În cazul său, nu moartea în sine a fost bizară, ci mai degrabă ceea ce s-a întâmplat cu trupul poetului italian după.

După ce a fost îngropat în Ravenna, reprezentanţii oraşului său natal, Florenţa, care îl excomunicaseră şi îl condamnaseră la moarte dacă avea să revină, au vrut trupul autorului „Divinei Comedii” în oraşul natal al acestuia, după cum scrie litreactor.com, dându-şi seama de notorietatea lui Alighieri. În 1519, florentinii i-au înaintat Papei Leon al X-lea o petiţie în care au cerut din nou, ca rămăşiţele lui Dante să fie aduse în oraşul lor. Papa a trimis o delegaţie, însă, când trimişii au deschis sicriul păstrat în Bazilica Sfântul Francisc, nu au găsit nimic.

Pentru a-i împiedica pe florentini să fure rămăşiţele lui Dante, oficialii bisericii organizaseră o exhumare preemptivă, zidind corpul autorului în zidul dintre mânăstire şi mormânt. În 1781, aceştia au scos trupul şi l-au ascuns în arcada mănăstirii până în 1677, când unul dintre fraţii călugări, Antonio Santi, a identificat oasele poetului şi le-a pus la vedere, după cum informează theflorentine.net.

Peste mai bine de un secol, a fost gata construcţia unui mausoleu realizat special pentru rămăşiţele lui Dante, în Ravenna, însă nici acum trupul poetului nu avea să rămână pe loc căci, în 1810, călugării de la mânăstire îl vor ascunde din nou, de frică să nu fie vandalizat după ce Napoleon suprimă ordinele reigioase.

                                                                                                                     Dante Alighieri

 De această dată, rămăşiţele au fost ascunse sub pragul uşii care făcea legătura între Bazilica Sfântului Francis şi Capela Braccioforte. Timp de 55 de ani, vor fi uitate acolo, călugării fiind nevoiţi să fugă. 

În 1865 însă, cu ocazia celebrării celui de-al şaselea centenar de la naşterea lui Dante, au avut loc renovări ale bazilicii, moment în care cei care se ocupau de proces au dat peste rămăşiţe, după cum scrie acelaşi site. Descoperirea a fost urmată de intervenţia unor experţi, printre care şi patologul Giovani Puglioli care a descris un schelet aproape complet, din care lipseau doar un mic fragment din craniu, mandibula şi trei oase din mâna dreaptă. 

În timpul celebrării naşterii lui Dante, oasele au fost expuse timp de două zile într-un sarcofag special construit, în Capela Braccioforte, sute de oameni venind să le vadă, după care au fost reintroduse în mausoleu.

În timpul celui de-al doilea război mondial, din cauza bombardamentelor, oasele poetului italian au fost din nou mutate din mausoleu, în 1944, în grădina din apropiere. La finalul anului 1945, au fost readuse în mausoleu unde au rămas până astăzi.  Florenţa nu şi-a recăpătat poetul pe care l-a exilat, construind un monument funerar, la Bazilica Santa Croce, care însă, şi astăzi este gol.

Ander(s)son şi două neatenţii

Sherwood Anderson şi Dan Andersson au fost doi autori de origini diferite, primul fiind american, iar cel de-al doilea, suedez. Amândoi au murit însă în ceea ce poartă denumirea de accidente stupide. 

Sherwood Anderson şi Dan Andersson 

Anderson a fost unul dintre marii autori ai literaturii americane, inspirând nume celebre precum Hemingway sau Faulkner. Acesta a murit  în martie 1941, în timp ce se afla într-o croazieră în zona Canalului Panama, din cauza unei peritonite provocate de înghiţirea unei scobitori, în timp ce bea martini.

Cunoscut mai ales în ţara sa de origine, poetul suedez Dan Anderson a murit în septembrie 1920, din cauza serviciilor proaste ale unui hotel din Stockholm.

Acesta a urcat în camera 11, unde era cazat, nefiind anunţat la recepţie că fusese făcută dezinsecţia. Pe atunci, pentru acest lucru, încă se folosea acidul cianhidric, astfel că Anderson a murit otrăvit.