Ca la Radio Erevan, Eugen Simion nu a fost exclus, ci suspendat din Uniune pentru neplata cotizaţiei, iar Manolescu dezminte excluderea lui Breban
0Ştirea dată recent de Mediafax, cum că doi academicieni, Eugen Simion şi Nicolae Breban, au fost excluşi din Uniunea Scriitorilor, se dovedeşte de Radio Erevan: Simion recunoaşte că nu e exclus, ci suspendat pentru neplata cotizaţiei, iar Nicolae Manolescu dezminte categoric vreo excludere a lui Breban. Mai mult, îi reaminteşte academicianului octogenar că s-au văzut acum o lună, la Academia Română.
Totul a plecat de la o postare de pe o reţea socială de duminică-seară a lui Cristian Teodorescu, prozatorul care a fost desemnat prin vot de cei 21 de colegi ai săi prezenţi la adunarea generală drept preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Postarea anunţa că academicienii Eugen Simion şi Nicolae Breban nu mai sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, fiind excluşi de comisia înfiinţată de Nicolae Manolescu.
Informaţia a fost preluată de agenţia de presă Mediafax, sub titlul iniţial „Excluşi din Uniunea Scriitorilor, Nicolae Breban şi Eugen Simion denunţă „stalinismul” instituţiei“, deşi în interiorul articolului, contactat de Mediafax, Eugen Simion explica că nu este vorba de o excludere, ci de o suspendare temporară, din cauză că nu şi-a plătit cotizaţia.
Contactat de „Adevărul“, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, dezminte categoric excluderea lui Nicolae Breban, afirmând că acesta e bine-mersi membru al Uniunii şi nu are niciun motiv să-l dea afară. Mai mult, la afirmaţia lui Breban că „Nu ne vedem. De ani de zile nu l-am mai văzut“, Manolescu replică:
„Nu-i adevărat. Ne-am văzut, Breban şi cu mine, acum o lună la Academie. Ori minte, ori a uitat“ - Nicoale Manolescu, critic literar
În ce-l priveşte pe Simion, Manolescu spune că aceasta este procedura, valabilă pentru oricare membru, şi în momentul în care îşi va plăti cotizaţia îi va fi ridicată suspendarea.
Prezentăm în continuare articolul integral de pe Mediafax, care a stârnit azi din nou vâlvă în „paharul de apă“ al lumii literare:
„Nicolae Breban şi Eugen Simion se alătură cetei celor 11 scriitori excluşi recent din Uniunea Scriitorilor (USR), aducând o serie de critici conducerii instituţiei pentru că nu se ocupă de probleme esenţiale unei uniuni de creaţie şi că nu tolerează punctele de vedere diferite ale membrilor săi.
Prozatorul Cristian Teodorescu, noul preşedinte al grupării scriitorilor răzvrătiţi din Uniunea Scriitorilor, care contestă autoritatea lui Nicolae Manolescu la conducerea USR a anunţat, duminică seară, pe pagina sa de pe reţeaua de socializare Facebook, că romancierul Nicolae Breban şi criticul literar Eugen Simion nu mai sunt membri ai instituţiei.
Anunţul inflamează şi mai mult lumea culturii în contextul în care USR a exclus la începutul săptămânii trecute unsprezece scriitori-membri care s-au coalizat şi au denunţat lipsa diagolului şi politica „totalitară” a Uniunii Scriitorilor din România, prezidată de Nicolae Manolescu. Scriitorii rebeli, care se auto-intitulează drept „neexcluşi” şi-au prezentat, ulterior şi programul lor pentru reformarea şi modernizarea USR.
„Aseară şi azi am primit cereri de reînscriere în USR şi cereri de înscriere, pur şi simplu. Cu ocazia asta am rămas stupefiat aflînd că Nicolae Breban a fost exclus din USR. Nu mi-a venit să cred că alt confrate al nostru, criticul şi istoricul literar Eugen Simion a fost şi el exclus din USR. Le prezint scuze celor doi clasici ai literaturii romîne pentru ceea ce au făcut alţii şi îi asigur că, legal, sînt în continuare membri ai Uniunii Scriitorilor. chiar dacă echipa dlui Manolescu vrea să rămînă în istoria literaturii ca autori ai excluderii lor.”, a scris Cristian Teodorescu, preşedintele noului grup al USR, pe Facebook.
După acest episod, academicianul şi criticul literar Eugen Simion a oferit, pentru MEDIAFAX, o reacţie referitoare la anunţul lui Cristian Teodorescu că ar fi fost exclus din Uniune. Academicianul a precizat că nu este propriu-zis vorba de o excludere, ci de o suspendare care a survenit din cauza faptului că nu a achitat cotizaţia de membru USR, acest lucru petrecându-se fără înştiinţarea sa. Simion nu a exitat să-şi exprime dezacordul şi să ironizeze acest gest al conducerii Uniunii:
„Nu, n-am fost exclus...Am fost suspendat. M-au suspendat că am întârziat să plătesc cotizaţia. Nu m-a căutat nimeni, nu m-a întrebat nimeni înainte de a mă suspenda şi am aflat că există o comisie de monitorizare. N-o să mă sinucid din cauza asta. S-a întâmplat anul trecut. Am rămas aşa. N-am răspuns la chestia asta. Fostul meu coleg şi prieten, Manolescu, coleg de Academie, a găsit că aşa e bine. Sper ca USR să devină mai puternică şi mai bogată prin această suspendare a mea.” - Eugen Simion, critic literar
Întrebat dacă doreşte să fie reinclus, reprimit în USR, academicianul a declarat: „Deocamdată nu. Nu m-am gândit la chestiunea asta pentru că timp de două decenii, Uniunea Scriitorilor nu m-a invitat niciodată, nu m-a întrebat niciodată de sănătate. N-a făcut niciun gest de simpatie pentru mine. Ce să fac acolo? Unde nu eşti poftit, dorit...Am fost timp de aproape 50 de ani în timpuri grele în USR, am apărat înainte de 90 demnitatea ei, cred că atunci USR s-a purtat foarte bine. Cred că a fost un centru de rezistenţă faţă de indicaţile oficiale. Acum nu mai ştiu ce face USR.”
Eugen Simion s-a poziţionat critic faţă de excluderea grupului de scriitori răzvrătiţi exprimând că un astfel de gest este comparabil cu modul în care se acţiona sub ocârmuirea stalinistă: „Am văzut, am ascultat şi eu. Am înţeles că s-a făcut o nouă Uniune condusă de un prozator pe care eu l-am prezentat când a debutat, Cristian Teodorescu. N-am de-a face, n-am discutat cu ei, dar am urmărit şi eu la televizor despre chestiunea asta. Am auzit că au fost şi excluşi între timp ca facţionişti. Asta îmi aminteşte de procesele din timpul stalinismului.”
Eugen Simion a exprimat că nu este nici „de acord, nici în dezacord” cu politica de conducere a lui Nicolae Manolescu spunând că regretă faptul că USR şi-a pierdut însemnătatea şi autoritatea. Academicianul a denunţat practica de excludere a membrilor care critică conducerea instituţiei punctând faptul că Uniunea se pierde în detalii, în loc să se ocupe de problemele esenţiale pentru o uniune de creaţie şi să amendeze anumite derapaje împotriva culturii: „Nu m-a solicitat nimeni în nicio situaţie. USR nu joacă deloc rolul pe care ar trebui să-l aibă în societatea noastră, să intervină, să ia câte o poziţie când Ministerul Educaţiei sau Ministerul Culturii face un lucru împotriva învăţământului sau împotriva culturii. Ăsta e rolul unei uniuni de creaţie, nu poţi să-i scoţi pe oamenii de creaţie pentru că nu sunt de acord cu tine. Acest lucru nu este de corect din punct de vedere al democraţiei. Asta îi reproşez eu Uniunii. Încolo, cine este acolo, cine conduce, ar trebui să fie în legalitate. Asta este sigur. Am înţeles din ce spune noua conducere a Uniunii că Uniunea veche nu este în legalitate.”
Criticile din partea lui Eugen Simion s-au îndreptat şi către vicepreşedintele USR Gabriel Chifu care l-a insultat în publicaţia „România Literară”: „Aş vrea să îi răspund pe această cale unui secretar de acolo care m-a insultat în România Literară că personal, n-am nimic de-a face cu acest proces. Am stat departe, dar el s-a apucat să mă insulte în România Literară. E un domn care l-a dat afară şi pe Sorescu în 90 de la Ramuri. Vreau să-l sfătuiesc că nu face bine ceea ce face. Face un lucru incorect. E domnul Gabriel Chifu. Îmi face proces de intenţie şi de calomnie.”
Întrebat dacă va susţine noua grupare de scriitori, Eugen Simion a declarat:
„Nu mi-am pus problema, nu ştiu bine. I-am ascultat şi eu. Par documentaţi. Ce pot să spun sigur este că Uniunea şi-a pierdut poziţia şi autoritatea pe care o avea şi trebuie să o aibă în continuare în societate. USR nu este numai un sindicat de 3000 de oameni, ci este o uniune de creaţie, are anumite responsabilităţi morale faţă de cultura trecutului şi faţă de poporul acesta.” - Eugen Simion, critic literar
Pe de altă parte, într-o declaraţie pentru Mediafax, academicianul şi cunoscutul scriitor Nicolae Breban nu a ezitat să îşi exprime nemulţumirea şi furia legate de excluderea sa din Uniune. Pe un ton supărat, sec, acesta a declarat:
„Am fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Îmi pare rău că Uniunea Scriitorilor în loc să se ocupe de problemele grave ale învăţământului, ale culturii... Vedeţi că e atacată şi programa şcolară. Ei se ocupă cu fleacuri acolo, dau lumea afară, fac şedinţe, ca pe vremea comunismului.” - Nicolae Breban, prozator
La fel ca Eugen Simion, Nicolae Breban a exprimat că aşteaptă să vadă ce va face noul grup „de tineri” răzvrătiţi din Uniune. Nu în ultimul rând, Breban s-a arătat în dezacordul cu politica lui Nicolae Manolescu în fruntea USR: „Nu ne vedem. De ani de zile nu l-am mai văzut.”
El a precizat că nu îşi doreşte să conteste decizia excluderii sale exprimând că „E ridicol să contest”, accentuând că în următorul timp va continua să scrie cărţi: „Am publicat de curând un roman. L-am lansat în patru oraşe din Ardeal, în Timoşoara, Oradea, Cluj, Iaşi. Îmi văd de treaba mea”, a exprimat tranşant scriitorul octogenar.“