Artista britanică Sonia Boyce a câştigat Leul de Aur la Bienala de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Laurian Ghinitoiu
Foto Laurian Ghinitoiu

Artista britanică Sonia Boyce a câştigat cel mai mare premiu al Bienalei de la Veneţia, Leul de Aur, cu lucrarea sa „Feeling Her Way”, care a combinat videoclip, colaj, muzică şi sculptură. Boyce este prima femeie de culoare care a reprezentat Marea Britanie, scrie The Guardian.

Creaţia ei include videoclipuri cu cinci muziciene de culoare care improvizează şi se joacă cu vocile lor. „Camerele pavilionului (britanic) sunt pline de sunete - uneori armonioase, alteori conflictuale - care întruchipează sentimente de libertate, putere şi vulnerabilitate”, potrivit British Council, care a comandat lucrarea. 

Juriul Bienalei format din cinci persoane (Adrienne Edwards - SUA, preşedinta juriului, Lorenzo Giusti - Italia, Julieta González - Mexic, Bonaventure Soh Bejeng Ndikung - Camerun, Susanne Pfeffer - Germania), a lăudat-o pe Boyce pentru că a ridicat „întrebări importante despre repetiţie”, spre deosebire de muzica perfect reglată, dar şi pentru că a creat „relaţii între voci sub forma unui cor în depărtare”. 

„Sonia Boyce propune, în consecinţă, o altă lectură a istoriilor prin sunet”, a motivat juriul. 

Lucrarea îi prezintă pe muzicienii Jacqui Dankworth, Poppy Ajudha, Sofia Jernberg, Tanita Tikaram şi compozitorul Errollyn Wallen în timp ce iau parte la o sesiune de înregistrări în studio. Următoarele săli prezintă interpreţi individuali, creând o coloană sonoră care evoluează şi se suprapune pe măsură ce publicul trece prin pavilion.

Ultimul câştigător britanic al Leului de Aur a fost Richard Hamilton în 1993.

Premii oficiale

Leul de Argint, acordat unui „tânăr artist promiţător” în expoziţia principală, i-a revenit lui Ali Cherri.

Leul de Aur pentru cel mai bun participant la Expoziţia Internaţională „The Milk of Dreams” i-a revenit artistei Simone Leigh 

Artistul inuk Shuvinai Ashoona („Untitled”, 2021) şi Lynn Hershman Leeson („Logic Paralyzes the Heart”, 2021) din SUA au primit menţiuni speciale pentru lucrările lor din cadrul expoziţiei „The Milk of Dreams”.

Două menţiuni speciale au fost acordate următoarelor participări naţionale: 

Franţa - „Les rêves n’ont pas de titre/ Dreams have no titles”

Uganda - „Radiance: They dream In Time”

Înainte de deschiderea Bienalei, prestigioasele premii Leul de Aur pentru întreaga activitate au fost acordate Ceciliei Vicuña şi Katharinei Fritsch, ambele fiind prezentate în expoziţia principală. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite