Apostolii lui Stalin: Omul care s-a născut Apostol şi a murit speranţă. La 97 de ani
0
Gheorghe Apostol a fost comunistul-ţintă al celor mai cinice farse politice din comunism. A fost comunistul care n-a fost. A avut doar iluzia puterii, nu şi puterea. A fost mereu în proprietatea politică a lui Gheorghiu-Dej. După moartea mentorului său, ar fi trebuit să fie şeful partidului. Locul său va fi însă ocupat de Nicolae Ceauşescu.
13 august 1944, Târgu-Jiu. Comunistul Gheorghe Apostol şi alţi tovarăşi pun la cale un plan de evadare şi fug din lagărul care le fusese casă în ultimii ani. Nu apucă să facă prea mulţi kilometri. Sunt reperaţi de jandarmi şi prinşi într-un sat din apropierea oraşului. Înapoi în arest. Încă o săptămână şi ceva. După 23 august, sunt liberi.
Cum ajunge în Bucureşti, Apostol ia legătura cu alţi comunişti din libertate sau recent eliberaţi şi începe să pună umărul la organizarea partidului şi a sindicatelor „roşii“ – structuri prin care comuniştii încearcă să atragă oamenii în partid.
„Pe baza celor convenite în lagărul de la Târgu-Jiu, imediat după eliberare, eu am întocmit proiectul de rezoluţie despre mişcarea sindicală unită, care a fost aprobat de către conducerile partidelor comunist şi social-democrat. Pe acest temei, încă de la 1 septembrie 1944 […] a luat fiinţă Comisia Centrală de organizare a Sindicatelor Unice din România“, povesteşte, cu talent şcolăresc, Gheorghe Apostol în volumul de memorii selective ori chiar contrafăcute, publicate după Revoluţie, „Eu şi Gheorghiu-Dej“.
APOSTOL DEVINE PERSOANĂ PUBLICĂ
Din postura de lider sindical, reuşeşte să iasă din anonimat şi să fie cunoscut de muncitorii din întreaga Românie. Discursurile sale sunt evocate, în aproape fiecare număr al ziarelor comuniste „Scânteia“ şi „România Liberă“. În doar câteva luni, Apostol trece printr-o metamorfoză care-ar face invidios orice fluture: din puşcăriaş, devine persoană publică. Are drept la cuvânt, deşi cuvintele îi joacă adesea farse gramaticale ridicole.
APARATCICUL INGENUU
Gheorghe Apostol va face carieră în structurile comuniste, deşi nu va fi niciodată mai mult decât un bolşevic-paravan. Va fi aparatcicul ingenuu, în proprietatea politică a maestrului său, Gheorghiu-Dej. Sub patronatul acestuia, numele lui Apostol va figura mereu printre cei puternici, deşi nu va avea niciodată puterea adevărată, autonomă. La Gheorghe Apostol, iluzia puterii va rămâne mereu o iluzie. Şi asta deşi, în organigrama oficială, va avea cele mai înalte funcţii şi chiar va conduce partidul. Lui Gheorghe Apostol îi vor fi jucate toate farsele politice din comunism. Cea mai cinică: după moartea lui Dej, Nicolae Ceauşescu îi va fura de sub nas funcţia de secretar-general al partidului. Apostol va rămâne cu ochii-n soare în faţa acestei eclipse politice. Şi va rămâne cu multe, multe frustrări. În ianuarie 1945, Apostol e ales preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii (CGM), organism al cărui scop era reunirea sindicatelor obediente noii puteri embrionare. Pe scurt, era monopolul comuniştilor în ce priveşte mişcarea sindicală – cureaua de legătură dintre comuniştii cvasinecunoscuţi şi muncitorii cvasieducaţi politic. Apostol îşi face reputaţie „la sindicate“, unde rămâne până când partidul îşi mai fortifică nomenclatura.
LA RECOMANDAREA LUI DEJ
Prima funcţie de stat o primeşte însă abia la 16 mai 1947, când e numit administrator financiar la Ministerul Finanţelor. E perioada primei reforme monetare. Apostol nu e înscăunat la Finanţe pe baza vreunei recomandări, pentru că nu-l recomanda absolut nimic. Dar e adjunctul lui Gheorghiu-Dej la minister, iar asta e suficient. Totuşi, nu face anul la minister. La începutul lui ’48 se întoarce în funcţia de preşedinte al CGM. El lucrează mai mult cu oamenii, nu cu cifrele. Mai mult, devine şi membru al „Comisiei pentru simplificarea şi raţionalizarea aparatului de stat din cadrul structurii superioare de conducere a PMR“. Această comisie cu nume cât un eufemism kilometric are, de fapt, rolul de a elimina elementele duşmănoase din partid, în urma fuziunii dintre PCR şi PSD.
APOSTOLUL COMUNIŞTILOR
Din 28 mai ’52, Apostol e numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Îl confirmă, din nou, Gheorghiu-Dej. Mai mult, în perioada aprilie 1954-octombrie 1955 e numit, formal, chiar în poziţia de secretar-general. E liderul partidului. Pe hârtie. Istoricul Ioan Scurtu explică, pentru „Weekend Adevărul“, culisele acestei numiri-mascaradă: „Apostol a fost prim-secretar după ce a fost omorât Lucreţiu Pătrăşcanu. Gheorghiu-Dej s-a retras şi l-a pus pe Apostol. El (n.r. – Apostol) mi-a spus personal că partidul îl conducea tot tovarăşul Gheorghiu-Dej. Nici nu s-a mutat în birou la CC, acela era al lui Dej, iar şedinţele de Birou Politic le ţinea la Guvern, la Gheorghiu-Dej. Eu i-am zis că: Dumneavoastră, care eraţi stăpân pe situaţie, puteaţi să-l înlăturaţi pe Dej?». «Nu se putea pune problema asta!», mi-a replicat Apostol“.
SĂ AIBĂ HRUŞCIOV UN INTERLOCUTOR PE MĂSURĂ
Apostol îşi îndeplineşte credincios rolul pe care i-l dă Gheorghiu-Dej. Nu se împotriveşte când stăpânul său vrea să revină în funcţia de prim-secretar. E docil. În memoriile sale, îşi justifică pueril cuminţenia: „El mi-a demonstrat că este necesar să fiindcă ne aşteptăm la acţiuni neplăcute cu Hruşciov în relaţiile noastre de partid şi de stat şi trebuie să aibă un interlocutor pe măsură: «Tu te reîntorci la conducerea sindicatelor», mi-a zis Dej. Conducerea sindicatelor încăpuse sub influenţa sovieticilor. Liuba Chişinevschi şi alţii domneau în conducerea centrală a sindicatelor“. Apostol se întoarce la Consiliul Central al Sindicatelor, însă răspunde prompt atunci când vreun membru de partid trebuie exclus din structuri. Îi va ataca pe rând, fără menajamente, pe Dumitru Petrescu, Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi sau Constantin Doncea. Ca un locotenent operativ. E răsplătit mereu pentru eficienţa sa: din ’61, e numit prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. E în primul cerc al puterii şi e văzut ca posibil succesor al lui Dej.
„AM FOST PERPLEX, NU AVEAM GRAI“
În martie 1965, liderul suprem al partidului moare. Urmează jocurile de putere. Cu toate că e în pole position pentru a fi desemnat secretar-general, Apostol e tras pe sfoară. Avea să afle despre înţelegerile subterane făcute de Ion Gheorge Maurer chiar în ziua votului din Biroul Politic. Istoricul Ioan Scurtu explică: „Când a fost cu succesiunea, Apostol era convins că va fi el ales pentru că era muncitor, avea toate condiţiile. Îşi pregătise chiar şi discursul. Când s-a convocat întâlnirea, Maurer a spus că îl propune pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu. «Eu am fost pur şi simplu perplex, nu aveam grai», povestea Apostol. Ceauşescu a fost ales în unanimitate într-o şedinţă de 4 minute. Vă daţi seama, în 4 minute s-a rezolvat succesiunea“.
E VINA LUI MAURER
De tactica greşită din perioada succesiunii lui Dej, Apostol îşi va aminti mereu. Ştie ce a greşit. „Maurer voia prim-ministru. Chivu Stoica era nemulţumit că nu a mai fost numit prim-ministru, trebuind să se mulţumească cu funcţia de secretar al CC al PMR. El ţinea ca după moartea lui Dej să devină preşedintele Consiliului de Stat, ceea ce i s-a oferit de Ceauşescu“, îşi explică sieşi în volumul de memorii, „Eu şi Gheorghiu-Dej“. În 1965, Apostol pierde partida în faţa lui Ceauşescu. Pierde aproape tot: funcţii, putere, recunoaştere. La 12 august 1969, fostul prim-secretar al PMR e scos din CC şi din Comitetul Politic Executiv. E numit director general al Rezervelor de Stat. Din punct de vedere politic, nu mai exista.
„NUMAI ÎNTÂMPLAREA ŞI DUMNEZEU M-AU SALVAT“
Pentru prima dată, însă, Apostol nu se complace în jocul de putere. Vociferează, îşi spune frustrările. Nu e împăcat cu el şi nu e împăcat nici cu Ceauşescu. „Eu însumi am fost victima a două accidente de circulaţie, provocate din ordinul lui Ceauşescu, din care numai întâmplarea şi Dumnezeu m-au salvat de la moarte sigură pe mine şi pe soţia mea“, susţine Apostol în memoriile sale. Despre presupusele tentative de asasinare a lui Apostol îşi aduce aminte şi fostul demnitar Alexandru Bârlădeanu. „Accidentele erau foarte grave. În maşina în care se afla Apostol, un alt pasager, femeia lor de serviciu, a murit“, explică fostul ministru comunist în volumul Laviniei Betea „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu“.
MOARE LA 97 DE ANI
În 1977, Apostol e trimis peste ocean, diplomat în ţări din America Latină. E ambasador în Argentina, Uruguay şi Brazilia. Deşi la mii de kilometri depărtare, Ceauşescu nu-l uită. „El zicea despre Apostol că nu e bine dacă vine în ţară, că are relaţii importante printre ilegalişti. Elena Ceauşescu, în schimb, zicea că Apostol stă şi se odihneşte în America Latină pentru că vrea să vină după Tovarăşul la putere“, explică fostul ministru comunist de Externe Ştefan Andrei în volumul Laviniei Betea „I se spunea Machiavelli“.
Ultimul act politic al lui Apostol e semnarea „Scrisorii celor 6“, în martie 1989, text în care e denunţat regimul dictatorial ceauşist. Pentru această frondă va fi anchetat în închisoarea din Calea Rahovei. Revoluţia din decembrie îl salvează. Prea bătrân pentru un nou început în proaspăta democraţie, Apostol va fi un simplu spectator al politicii româneşti. La 21 august 2010, la vârsta de 97 de ani, fostul comunist moare în Bucureşti.
Conflict sângeros la uzinele „Malaxa“
30 august 1944. Apostol, Constantinescu-Iaşi, Constantin Agiu şi Nicolae Ceauşescu FOTO Fototeca online a comunismului românesc
20 februarie 1945. La Uzinele „Malaxa“, devenite ulterior Uzinele 23 August, sunt probleme cu sindicatul. Comuniştii şi anticomuniştii sunt în tensiune. Apostol, şeful tuturor sindicatelor văzute şi nevăzute, îi raportează Anei Pauker despre probleme. Femeia are însă propriul informator la faţa locului: Andrei Pătraşcu, prim-secretar al organizaţiei de partid pe Capitală. Pătraşcu îi spusese că e linişte la Malaxa, aşa că Ana Pauker îi spune lui Apostol să se liniştească şi el. Apostol nu ţine cont de indicaţiile Anei Pauker şi a doua zi merge să calmeze lucrurile la Malaxa. Pleacă însoţit de alţi trei reprezentanţi CGM, într-un vehicul revoluţionar „o maşină de rablagită“, după cum mărturiseşte Apostol însuşi în volumul său de memorii, „Eu şi Gheorghiu-Dej“.
27 martie 1952. Apostol (în spate) şi Gheorghiu-Dej votează bugetul pe anul în curs FOTO Fototeca online a comunismului românesc
În faţa uzinelor, se întâlneşte întâmplător cu informatorul Anei Pauker, Andrei Pătraşcu şi cu alţi activişti PCR. Pun la cale un plan de a negocia cu opozanţii din interior. Stabilesc o întâlnire paşnică în curtea întreprinderii. Câte şapte persoane din fiecare grup se întâlnesc la jumătatea drumului. Schimb de replici tăioase. Pătraşcu încalcă armistiţiul oral şi începe bătaia. Adversarii comuniştilor fug. Pătraşcu şi ai lui, după ei.
ÎMPUŞCAT DE TOVARĂŞUL SĂU
Apostol fusese lăsat singur. Într-un minut, se vede în mijlocul unei mulţimi de muncitori cu răngi în mână care se îndreptau spre muncitorii comunişti. Anticomuniştii chemaseră întăriri. Se amestecă printre aceştia, se face nevăzut. Urmează gloata. Muncitorii comunişti trag focuri de armă înspre cei din interior şi încearcă să-i ţină la distanţă. Ca un erou desprins din legendele Olimpului, Apostol reuşeşte să-l salveze din rândurile muncitorilor furioşi pe secretarul CGM, Dumitru Săracu.
Întâmplarea e povestită de Apostol însuşi, în memoriile sale: „L-am luat la subsoară (n.r. – pe Dumitru Săracu) de «parcă ar fi un miel» şi în fugă, m-am îndreptat spre ai noştri. Am auzit în urma mea: «Acesta e Apostol! Acesta e Apostol!» […] Când am ajuns la 10 metri de grupul nostru, îl văd pe Pătraşcu, cu revolverul în mână, îşi îndreaptă ţeava spre mine şi trage. Strig cu toată puterea: «Pătraşcule, m-ai împuşcat!». Am fost urcat într-o maşină şi am fost dus de o tovarăşă, Mititelu, la Spitalul Elias“. Acolo, e luat în grija doctorul rus Şamov, care-l şi operează.
În „Scânteia“, într-un articol din 23 februarie 1945, sunt date detalii despre efectele gloanţelor trase în Apostol: „Cele două gloanţe care au pătruns prin abdomen, perforându-l, nu i-au atins şira spinării. Unul din gloanţe i-a perforat însă artera principală, fapt care a produs o hemoragie internă cu mare pierdere de sânge. Situaţia se menţine gravă“.
În urma altercaţiei de la Malaxa, singura persoană care moare este muncitorul comunist Dragu Sorin, grav rănit după ce a fost bătut şi, ulterior, împuşcat în cap. În două note informative ale Siguranţei Generale, datate 22 şi 23 februarie 1945, e susţinut faptul că oameni din mişcarea comunistă încearcă să ascundă detaliile privind provenienţa armei şi au dispus la păzirea lui Apostol de reprezentanţi sovietici. O altă notă, din 23 februarie 1945, semnată „K“, susţine că vinovatul pentru împuşcarea lui Apostol e un anume Vasile Mauriciu, om care l-a împuşcat grav şi pe un alt individ, pe nume Max Zicinschi.
PEDEPSELE LUI PĂTRAŞCU
O comisie formată din membrii PCR analizează incidentul de la Malaxa. În urma verificărilor, decizia de partid este înlocuirea lui Andrei Pătraşcu cu Miron Constantinescu în funcţia de prim-secretar al Capitalei, iar pedepsitul Pătraşcu e trimis responsabil cu organizarea în Valea Jiului, la Petroşani. În 1952, Pătraşcu va fi trimis în judecată şi condamnat la 3 ani de închisoare.
„Auzeam bocetele femeilor şi copiilor, dar şi ecourile «Internaţionalei»“
În 1945, în satul Strâmba-Jiu, a fost şi Gheorghe Apostol. Femeile aveau picioarele dezvelite. Apostol fuma FOTO Fototeca online a comunismului românesc
Gheorghe Apostol se naşte la 16 mai 1913, în comuna Tudor Vladimirescu din judeţul Tecuci (astăzi, pe teritoriul judeţului Galaţi), într-o familie de ţărani cu şase copii. E trimis la munci agricole de familie, dar nu-i place. Vrea mai mult. Vrea să fie cineva. Visează la un domeniu care să-l provoace mai mult, să-l pună în valoare: mecanica şi prelucrarea metalelor. Propaganda de partid îi construieşte un trecut ca un basm freudian: „Gheorghe, copilul cel mai mare avea tragere de inimă pentru carte: premiat în toţi anii de şcoală. [...] Într-o zi, spre disperarea părinţilor, Gheorghe dispăru de acasă. Stă o lună ascuns ca pândar la oi, drept protest că nu era dat la meşteşug. Era anul 1927. În toamnă, bătrânul Manolache şi-a urcat băiatul în tren şi l-a dus la Galaţi“, arată un articol-portret inclus în numărul din 13 noiembrie 1946.
La Galaţi, Apostol va începe pregătirea la Şcoala de Meserii a CFR. În cei patru ani cât durează şcolirea adolescentului, viitorul comunist îl întâlneşte pe cel care îi va fi mentor toată viaţa, Gheorghiu-Dej, şi se apropie şi de sindicatul comunist. În 1931, devine ucenic la turnătorie, la atelierele CFR Galaţi, dar activează şi în mişcarea sindicală în oraşul de pe Dunăre.
SCANDALURI, INSULTE ŞI ŞPĂGI
Trăieşte intens momentele de frondă ale muncitorilor ceferişti din anul 1933, deşi nu participă la greva de la Atelierele CFR Griviţa din Capitală. Totuşi, face şi el scandal unde poate. O notă din 19 decembrie 1933 a directorului Atelierelor CFR Galaţi arăta:„Numitul căldărar (n.r. – Apostol) a fost îndepărtat din serviciu pentru scandaluri repetate şi insulte aduse şefului de echipă Nicolae Sterea şi lucrări particulare executate în Atelier“. Pentru atitudinea sa revoluţionară, în 1934 e primit în Partidul Comunist din România (PCdR). Activitatea sa sindicală duce la numirea în fruntea Comitetului tineretului din Blocul Partidelor Democratice. Din această postură, la sfârşitul anului 1936, Gheorghe Apostol e arestat pentru activitate comunistă, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, 30.000 lei amendă şi 10 ani interdicţie prin Sentinţa nr. 124/25 febr. 1937 a Tribunalului Militar al Diviziei 21 Infanterie.
„SĂ URCI SCĂRILE CU LANŢURILE“
În urma deciziei de condamnare, deţinuţii cu pedepse mai mari sunt transferaţi de la Penitenciarul Galaţi la Doftana. Drumul către noua casă, e descris de Apostol ca o adevărată călătorie demnă de Ulise: „Nu era uşor să urci scările cu lanţurile de la picioare şi cu cătuşele care ne legau câte doi. Am intrat ca într-un cavou. Prin ferestrele de o jumătate de metru pătrat încadrate în grilaje de fier, auzeam bocetele femeilor şi copiilor, dar şi ecourile «Internaţionalei» […] După drum de o săptămână sosim la Bucureşti. Suntem întâmpinaţi de către directorul închisorii, flancat de grupa ceferiştilor, condamnaţi la ani grei de puşcărie, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej […] Dej ne aduce la cunoştinţă că în ziua următoare vom pleca de la închisoarea Văcăreşti, cu destinaţia Doftana“, povesteşte, cu mult afect, Apostol în volumul „Eu şi Gheorghiu-Dej“. Acomodarea la Doftana e destul de grea. Apostol n-are experienţa închisorilor, nu ştie. Dar e repede luat sub aripa lui Dej. „Am primit de la bucătăria închisorii mâncare cu carne de două ori pe săptămână. Am putut face baie o dată pe săptămână. Iar cei cu ani mai mulţi de condamnare şi bolnavi au fost scoşi din celulele întunecoase şi mutaţi în secţiile cu lumină naturală. Printre aceştia era şi Gheorghiu-Dej care suferea de plămâni“, explică Apostol în volumul „Eu şi Gheorghiu-Dej“.
MITITEI LA „MITITICA“
Portret în creion al lui Apostol din anul 1941 FOTO Arhivele Naţionale, Fond 95
Ziua de 1 mai 1938 e bine întipărită în memoria lui Apostol. E aparte. Deţinuţii comunişti pregătiseră atunci un program special pentru Ziua Internaţională a Muncii: cântece companiate de instrumentişti şi poezii recitate de încarceraţi. Apostol are împovărătoarea sarcină de a recita „Scrisoarea III“ de Mihai Eminescu. Toată. Spectacolul se bucură însă de un mare succes intern. Directorul chiar îi mulţumeşte lui Dej pentru invitaţie. „Bucătarii ne-au pregătit o mare surpriză: mititei la grătar pentru «artişti» şi pâine caldă“, arată Apostol în volumul „Eu şi Gheorghiu-Dej“.
TREI SĂPTĂMÂNI DE LIBERTATE
Doftana începe să fie un spaţiu din ce în ce mai plăcut pentru comunişti. Banii vin de pe produsele făcute în închisoare, cărţile, dacă cineva ar fi avut nevoie, ar fi fost la îndemână, există echipă de teatru, cor bărbătesc, chiar şi instrumentişti. Apostol explică mai bine spiritul vremii: „Doftana devenise un fel de «universitate», care nu dădea diplome, dar oferea cunoştinţe multiple în toate domeniile. Înainte de eliberare cu o lună, fiecare deţinut făcea o pregătire specială pe probleme politice interne şi de comportare în societate şi în întreprinderile sau instituţiile în care urmau să lucreze“, mărturiseşte comunistul în memoriile sale.
În primăvara lui 1940, lui Apostol îi expiră pedeapsa. E eliberat. Principala sarcină dată de Dej e să meargă să se intereseze de fiicele sale şi să ia legătura cu foştii socrii ai liderului comunist. Ajuns la Galaţi, Apostol nu apucă să meargă la socrii lui Dej decât o dată, pentru că e reţinut din nou de forţele de ordine. Stă în libertate doar trei săptămâni. Apoi, din nou, la puşcărie. Reţinerea lui Apostol, la 2 iulie 1940, se face în urma unui val de arestări în oraşul Galaţi. Apostol e trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nu va sta mult aici. După ocuparea Ardealului de Nord de către armatele horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena, în septembrie 1940, e transferat în lagărul de la Caracal. Nici acolo nu stă mult. După înăbuşirea rebeliunii legionare, ajunge în lagărul de la Târgu-Jiu. În acest ultim lagăr se va reîntâlni în august 1943 cu mentorul său, viitorul lider al României, Gheorghiu-Dej.
Fals tratat de sinucidere. „Eram topit, tremuram tot“
Doftana, 1940. Apostol (al doilea din stânga) şi alţi puşcăriaşi FOTO Arhivele Naţionale, Fond 95
1937, toamna, închisoarea Doftana. Gheorghe Apostol primeşte, în secret, un număr din ziarul comunist clandestin „Scânteia“. Nu e atent şi publicaţia ilegală ajunge în mâinile gardienilor. Apostol greşise şi ştie asta. După un cod al onoarei mai degrabă profund oriental decât balcanic, ia o decizie radicală: sinuciderea. „Eram topit. Tremuram tot. Hotărâsem să mă spânzur, socotind că moartea mea va însemna revenirea la regimul politic abia câştigat. Am făcut un laţ la un capăt al brâului. Restul l-am încolăcit de ţeava de calorifer care traversa tavanul celulei. Tot încercând dacă laţul va răspunde scopului urmărit, aud că se deschide vizeta şi un «vieţaş» pe care îl cunoşteam, mi-a spus: «Atenţie!» şi mi-a întins o ţigară mare, asemănătoare celor în care se aflau ştirile“, îşi aduce aminte Apostol în volumul „Eu şi Gheorghiu-Dej“. Învelit în foaie de ţigară, era un mesaj de la omul providenţial Gheorghiu-Dej care, fără să fi ştiut, îl salvase pe Apostol de la moarte.
Potrivit indicaţiilor, Apostol trebuia să dea vina pentru ziarul „Scânteia“ pe locotenentul Năstase din închisoare, persoană căreia comuniştii îi înscenează participarea la o reţea complexă care urmărea destabilizarea regimului politic. Apostol scapă, dar e suspendat şase luni pentru lipsă de vigilenţă. După doar trei luni sancţiunea îi este ridicată. Revine în rândul celulei comuniste de partid din penitenciar. E în siguranţă. Trăieşte.
Tovarăş cu Gheorghe Apostol: „«Vienam», zicea Nicu, iar ceilalţi se prăpădeau de râs“
Nicolae Ceauşescu este, şi astăzi, atât de prezent încât cele mai multe dintre faptele sale, înscrise în bibliile comuniste, ar fi, pur şi simplu, redundante. Futile. Nu există persoană care să nu-l ştie pe Ceauşescu purtând căciula lui de astrahan sau din ce-o fi fost şi gângăvind prin congrese despre „noi şi noi realizări în muncă şi viaţă“. Dictatura lui Ceauşescu în România este temă de tratate şi lucrări ample de analiză. Nu despre asta e vorba în următorul text, deşi e vorba şi despre asta. Nicolae Ceauşescu a fost, cândva, un anonim copil de trupă comunistă. Apoi a fost adolescent şi a devenit „apostol al lui Stalin“ în România. Despre primii săi ani de apostolat, despre câteva mituri construite în jurul dictatorului şi despre contribuţia sa, semnificativă sau nu, la instaurarea comunismului în România, în continuare, în „Weekend Adevărul“.
Ianuarie 1936. Comuna Ulmi, judeţul Dâmboviţa. Comunistul Nicolae Ceauşescu e ridicat de jandarmi din casa unui alt membru de partid, Ion Olteanu, informator al autorităţilor. Asupra sa sunt găsite broşurile comuniste „Lumina vine de la răsărit“, „Raportul tovarăşului Dimitrov“, „Dezvoltarea democraţiei în patria socialistă, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste“, precum şi două note de mână, conţinând instrucţiuni despre comportamentul comuniştilor, arată Cristina Diac în volumul „Comuniştii înainte de comunism: procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România“.
ŢINUT ÎN GRAJD
E dus la postul de jandarmi din Ulmi şi ţinut într-un grajd. Ulterior, e trimis la Nucet, apoi în arest la Târgovişte şi Braşov. În procesul judecat la Braşov, în iunie 1936, Nicolae Ceauşescu e inculpat alături de 18 militanţi comunişti şi primeşte o condamnare de doi ani, la care sunt adăugate şase luni pentru sfidarea completului.
ŞMIL ŞI NICU, LEGĂTURI PRIMEJDIOASE
Tânărul Ceauşescu e trimis la închisoarea Doftana unde intră în legătură cu membrii de partid comunişti. Unele dintre aceste legături sunt chiar neconforme cu morala comunistă. Pe scurt: relaţiile sexuale cu alţi comunişti. Ceauşescu şi mult mai experimentatul Şmil Marcovici sunt anchetaţi de o comisie de partid pentru că, în celula ultimului, ar fi întreţinut relaţii sexuale, explică demnitarul comunist Alexandru Bârlădeanu în volumul Laviniei Betea „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu, şi Iliescu“.
Ceauşescu e eliberat în decembrie 1938. Se întoarce la munca de partid, pe linia tineretului comunist. 1 mai 1939 reprezintă un moment important pentru comunist. Deşi în acea zi are loc o demonstraţie organizată de breslele fondate în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, viitorul dictator va prezenta evenimentul ca pe o demonstraţie antifascistă în care el şi Elena Petrescu, viitoare Ceauşescu, participă slujind cauza socialismului în România. În anii ’70, tot acest scenariu şi fotografiile care să demonstreze implicarea celor doi sunt contrafăcute în laboratoarele Institutului de Istorie a Partidului.
Despre începuturile relaţiei Nicolae Ceauşescu – Elena Ceauşescu, fostul demnitar comunist Alexandru Bârlădeanu are o altă perspectivă: „Relaţiile soţilor Ceauşescu n-au fost, însă, atât de idilice cât s-a presupus. La începutul perioadei de cunoştinţă a mea cu Ceauşescu, l-am surprins uitându-se la ea cu fizionomia dispreţuitoare care voia să spună «ce vorbeşte asta?». L-am auzit chiar înjurând-o“, susţine Bârlădeanu în volumul cercetătoarei Lavinia Betea „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu“.
CUM ÎI TRATEAZĂ O „TOVĂ“ DANTURA
În iulie 1940, Ceauşescu e reţinut din nou. Din neatenţie. E dus la Jilava unde va sta până în februarie 1942. Aici, tânărul Nicolae face o gafă istorică. În urma unor probleme medicale, comunistul primeşte permisiunea să iasă din închisoare pentru a-şi trata dantura, dar acesta pleacă împreună cu o tovarăşă la o casă conspirativă unde ar fi trebuit să fie şi nişte colegi de breaslă. Ce s-a întâmplat în casă nu se ştie. Cert e că în momentul în care e mutat la Penitenciarul Caransebeş, primeşte vot de blam din partea organizaţiei de partid din închisoare, condusă de Gheorghiu-Dej. Deşi îi expiră pedeapsa în 1943, Ceauşescu nu e lăsat liber, ci trimis în lagărul de la Târgu-Jiu până în august 1944. Intrarea în legalitate înseamnă şi desemnarea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar al CC al UTC. Un an mai târziu, la Conferinţa Naţională a PCR din octombrie 1945, Ceauşescu e ales în CC, organism de unde nu va mai ieşi în următorii 55 de ani.
CEAUŞESCU TRAGE-N OAMENI
Pentru pregătirea alegerilor din noiembrie 1946 şi martie 1948, comunistul e desemnat responsabil de judeţul Constanţa şi e numit secretar al Comitetului Regional Dobrogea. Timp de un an, din martie 1949 până în martie 1950, trece prin Ministerul Agriculturii, unde ar fi trebuit să ajute la procesul de colectivizare. O interpretare a retragerii sale subite e dată de Gheorghe Apostol: „Ceauşescu a vrut să facă din Galaţi o a doua regiune complet cooperativizată. [...] Trimis să potolească lucrurile acolo, Ceauşescu le-a aprins şi mai tare, trăgând cu pistolul în oameni. Ca să fie salvat, a trebuit să intervină forţele armate. Auzind de o asemenea situaţie, Dej a fost foarte revoltat“, explică Apostol în volumul său de memorii.
GENERAL-MAIOR FĂRĂ O ZI DE ARMATĂ
Între 1950 şi 1954 e membru al Biroului Organizatoric al Partidului Muncitoresc Român, loc unde îşi cultivă relaţii şi începe construirea propriei echipe, a unei structuri de conducere din umbră, numai cu oameni de încredere. Totodată, în martie 1950, Ceauşescu, om fără nicio zi de armată, primeşte gradul de general-maior şi funcţia de şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei. Ascensiunea sa nu înseamnă că e ferit de ironii facile din partea altor membri de partid. „În ultima perioadă de viaţă a lui Dej, dar înainte de a se îmbolnăvi, câteodată Dej îşi bătea joc de el chiar în Biroul Politic. Îi spunea: «Ia, zi, Nicule, Vietnam!». «Vienam», zicea Nicu, iar ceilalţi se prăpădeau de râs“, afirmă fostul demnitar comunist Alexandru Bârlădeanu în volumul Laviniei Betea „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu, şi Iliescu“.
În urma morţii lui Dej, Ceauşescu e desemnat prim-secretar al CC al PMR în primăvara lui 1965, iar la Congresul al IX-lea din iulie 1965 e confirmat în funcţia de secretar general al PMR. Rând pe rând,
liderul comunist va cumula principalele funcţii de stat şi din PCR: secretar general al PCR, preşedinte al Consiliului de Stat, comandant al Forţelor Armate, iar din 1974 devine primul preşedinte al României. Nu insistăm.
LA ÎNCEPUT A FOST „CIOCANUL“
Nicolae Ceauşescu se naşte la 26 ianuarie 1918, în satul Scorniceşti din judeţul Olt. Ziua de 26 ianuarie va deveni în anii de dictatură ai viitorului lider comunist o adevărată sărbătoare naţională. Nicolae e unul dintre cei nouă copii ai lui Alexandru, zis şi Andruţă, simpatizant al PNL, şi Alexandrina Ceauşescu, ţărani care deţineau zece hectare de pământ, după cum avea să declare fiul lor în 1945, într-o autobiografie pentru secţia de cadre a PCR.
Termină patru clase primare în Scorniceşti, iar la 11 ani, pleacă la Bucureşti, unde stă la sora sa Niculina. Soţul acesteia e cel care reuşeşte să-l bage ucenic la un cizmar. Numai de muncă nu-i arde lui Nicolae. E atras de stânga revoluţionară şi ia legătura cu tineretul afiliat sindicatului de la uzinele Ciocanul. În noiembrie 1933, devine membru UTC, fiind atras mai mult de munca revoluţionară decât de meseria sa. Ponoasele aventurilor revoluţionare vin chiar în noiembrie 1933, când e reţinut de poliţie prima dată, dar e eliberat. Continuă activitatea revoluţionară, iar în cursul anului 1934 primeşte sarcina de a activa în organizaţii criptocomuniste, împăştie manifeste, ziare ilegale, face propagandă. Activează în Bucureşti, Oltenia, Prahova, unde e nevoie de el. În ianuarie 1936, e arestat.
Nicolae Ceauşescu nu mai avea niciun adversar în 1974 FOTO Fototeca online a comunismului românescu
Lista lui Stalin
1. Ana Pauker
2. Vasile Luca
4. Ştefan Foriş
8. Andrei Ianuarievici Vîşinski
9. Petru Groza
11. Avram Bunaciu
14. Miron Constantinescu
15. Valter Roman
16. Chivu Stoica
19. Gheorghe Pintilie
21. Alexandru Nicolschi
22. Dumitru Coliu
23. Gheorghe Apostol
24. Ion Gheorghe Maurer
25. Petre Borilă
26. Leonte Răutu
27. Mihail Roller
28. Iosif Ardeleanu
29. Sorin şi Ana Toma
30. Silviu Brucan
31. Alexandru Bârlădeanu
32. Serghei Nicolau
33. Mişu Dulgheru
34. Serghei Kavtaradze
35. Mihail Sadoveanu
36. Constantin Ion Parhon
37. George Călinescu
Consultant ştiinţific: Mihai Burcea
Se încarcă comentariile...
