APARITII EDITORIALE

Mahalaua celesta Sunt inca multi, in lumea noastra literara, care nu pot scrie o pagina despre Eugen Barbu fara sa ne insire, pentru a suta oara, pacatele omului; si mai multi inca aceia care au un

Mahalaua celesta
Sunt inca multi, in lumea noastra literara, care nu pot scrie o pagina despre Eugen Barbu fara sa ne insire, pentru a suta oara, pacatele omului; si mai multi inca aceia care au un blocaj real ori mimat in a mentiona, macar, meritele scriitorului. Mare eroare. Aceasta nu e o atitudine de intelectual, iar de critic literar - cu atat mai putin. Caci criticul este dator sa vorbeasca, senin si obiectiv, despre cartile autorilor, iar nu sa-si transfere simpatiile si antipatiile omenesti in sfera judecatii estetice. Cu cateva exceptii, de notat si pretuit ca atare (C. Stanescu, Eugen Negrici), criticii actuali il snobeaza pe acest mare prozator, comparabil cu Marin Preda si Petru Dumitriu. O fac pe riscul lor. Cel putin romanul Groapa, din care Editura Gramar a scos in 2002 o noua editie (cu text definitiv), este o veritabila capodopera de proza realista. E uimitor cum a putut sa apara, in maculatura ideologica a anilor '50, cu personaje si conflicte ilustrand tezele inepte ale realismului socialist, o asemenea carte, atat de profunda in observatia lumii si atat de plastica in configurarea ei. Prozatorul isi construieste universul din materiale umile, inaltand in asa-numita groapa a lui Ouatu o mahala (Cutarida) cu aromele si simptomele specifice. Gunoieri si hoti de varii categorii, caramidari si chivute, ceferisti amarati si macelari care, dupa o zi de transat vite la abator, viseaza ca vorbesc cu Isus si trec pe verdeturi, tot felul de eroi fara nimbul eroismului ni se succed prin fata ochilor, desfasurand panza unor experiente umane fundamentale. Forta unui romancier realist sta in aceasta suprapunere de planuri, prin care si un personaj cat de modest social, un paria, un nimeni, poate incorpora (ca psihologie, morala, comportament, limbaj) anumite valori si semnificatii general-umane. "Prostii" lui Rebreanu, taranii lui Preda, mahalagiii lui Eugen Barbu isi propun parca sa aplice o corectie usturatoare acelor spirite subtiri (ultimul pe lista, Mircea Cartarescu) care cred ca satul din literatura ne trage inapoi, in timp ce trotuarul bine spalat cu sampon ne duce pe culmile progresului literar. E suficienta insa o minima buna credinta, la inceput de lectura, pentru a inregistra inzestrarea artistica si intuitia psihologica fara gres ale celui ce a compus - in treisprezece variante - Groapa aceasta de senzatii si esente tari. Nunta lui Stere carciumarul cu liliala Lina, ce formeaza prima dintre secventele romanului, este o mica bijuterie prozastica. Totul este acolo: targuiala si candoarea, culoarea locala si tipologiile umane, glumele nasului si betia de rigoare, petrecerea dinainte si cearsaful miresei de dupa. Cu un ochi scormonitor, rau, Eugen Barbu patrunde pana in maduva personajelor sale, lasandu-le sa se miste, autonome, prin cadru si sa-l impresioneze pe cititor prin indicele lor de verosimilitate. Cu o sintagma a regretatului poet Mihai Ursachi, avem aici o "mahala celesta", in care abrutizarea si sfiala, viciul si inocenta, negrul si albul se amesteca, se distribuie si se amesteca iar, la nesfarsit. Ca in viata; dar intr-un mod mai expresiv si mai convingator.