Agenda culturală europeană: Săptămâna 29 august – 4 septembrie 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edinburgh (National Gallery Complex): Expoziţia „The Queen: Art and Image“/ „Regina: Artă şi Imagine“.

Lucrările din expoziţia realizată la National Portrait Gallery de la Londra pot fi admirate în capitala Scoţiei până pe 18 septembrie. Vizitatorii pot vedea 60 de portrete ale reginei Elisabeta a II-a, înfăţişând-o pe suverană la diferite vârste. Tablourile, fotografiile oficiale şi imagini promovate de presă constituie o incursiune în biografia reginei. Un bilet pentru un adult costă 7 lire sterline, iar unul pentru un minor, 5 lire sterline.

Salzburg (Casa Mozart)

Spectacolul de operă „Don Giovanni", de W.A. Mozart. Reprezentaţia are loc astăzi, la ora 18.00, în penultima zi a prestigiosului festival de muzică clasică de la Salzburg. Montarea îi aparţine lui Claus Guth şi din distribuţie fac parte interpreţi ca Gerald Finley şi Franz-Josef Selig. Filarmonica din Viena evoluează sub bagheta dirijorului Yannick Nézet-Séguin. Preţul biletelor variază între 60 şi 350 de euro.

Paris: Festivalul Jazz à la Villette.

Douăsprezece zile de jazz, cu numeroase concerte, recitaluri şi ateliere propune ediţia din 2011 a Festivalului Jazz à la Villette, care se va desfăşura în capitala Franţei în perioada 31 august - 11 septembrie. În mai multe spaţii din zona La Villette vor cânta Brad Mehldau, Maceo Parker, Abdullah Ibrahim şi alţii.  Preţul biletelor variază între 6 şi 30 de euro.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite