Actriţa Cate Blanchett va prezida juriul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa australiană Cate Blanchett, dublu premiată cu Oscar, una dintre femeile care au lansat la Hollywood o campanie pentru combaterea hărţuirii sexuale la locul de muncă, va prezida juriul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului.

Blanchett, în vârstă de 48 de ani, care a contribuit la lansarea iniţiativei „Time's Up” în această săptămână, în urma lansării a numeroase acuzaţii la adresa unor personalităţi puternice din industria de film, va deveni cea de-a 12-a femeie care va conduce juriul la Cannes, scrie AFP.com.

„Suntem foarte încântaţi să îi urăm bun venit unei artiste unice şi extraordinare. Conversaţiile pe care le-am purtat în această toamnă ne-au convins că ea va fi un preşedinte dedicat şi un spectator pasionat şi generos”, au transmis Pierre Lescure, preşedintele festivalului, şi delegatul Thierry Fremaux.

Cate Blanchett a fost una dintre primele femei care au vorbit despre comportamentul sexual neadecvat al producătorului hollywoodian Harvey Weinstein, care este acuzat de hărţuire sexuală şi viol de peste 100 de femei. 

„Trebuie să fie tras la răspundere orice bărbat care se află într-o funcţie care îi conferă autoritate sau putere – fie el producător de film sau preşedinte al Statelor Unite ale Americii, care crede că are dreptul să intimideze şi să abuzeze sexual femei cu care interacţionează, la locul d muncă sau în altă parte”, a spus Blanchett în septembrie, la premiera celui mai recent film al său, „Thor: Ragnarok”.

Cate Blanchett s-a numărat între cele peste 300 de femei de la Hollywood – alături de Meryl Streep şi Jennifer Lawrence, care au lansat, luni, campania „Time's Up” („Timpul s-a scurs”), pentru a combate practica hărţuirii sexuale la locul de muncă. Această iniţiativă îndeamnă companiile, agenţiile guvernamentale şi chiar sistemul instanţelor federale din Statele Unite ale Americii să reexamineze politicile în privinţa hărţuirii.

Anul trecut, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes a fost cineastul spaniol Pedro Almodovar, care a acordat prestigiosul trofeu Palme d'Or producţiei suedeze „The Square”.

Cate Blanchett, născută pe 14 mai 1969, una dintre cele mai apreciate actriţe din lume, a câştigat de-a lungul anilor numeroase premii şi trofee importante. Actriţa australiană a fost nominalizată de şapte ori la premiile Oscar, câştigând de două ori – în 2005, la categoria „cea mai bună actriţă într-un rol secundar”, pentru interpretarea lui Katherine Hepburn în filmul „The Aviator” al lui Martin Scorsese, şi în 2014, la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru interpretarea din filmul „Blue Jasmine”, regizat de Woody Allen. Actriţa a mai câştigat trei Globuri de Aur, trei premii BAFTA şi premiul pentru interpretare feminină (Cupa Volpi) la Festivalul de Film de la Veneţia.

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8 - 19 mai 2018.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite