Actorul Alec Secăreanu despre producția HBO „Spy/Master”, în care joacă: „Lumea din pozele bunicilor devenea reală“

Noua mini-serie HBO „Spy/Master“ este o producție care respectă cu strictețe detaliile comunismului din perioada anilor ’70-’80, pentru mulți fiind o adevărată teleportare în trecut. Cu toate acestea, firul narativ este unul ficțional, ce împrumută nuanțe din viața lui Ioan Mihai Pacepa.

Povestea mini-seriei de șase episoade „Spy/Master“ este plasată la apogeul Războiului Rece și acoperă o săptămână din viața personajului fictiv Victor Godeanu, interpretat de Alec Secăreanu, mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia. Totuși, Godeanu are un secret: este agent dublu și trebuie să scape din România și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă.

Producătorii subliniază că Victor Godeanu este un „personaj fictiv“, dar, așa cum spune actorul principal, Alec Secăreanu, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, acesta a fost inspirat de Ioan Mihai Pacepa, fostul general de Securitate și consilier al lui Nicolae Ceaușescu care, în 1978, a cerut azil politic în SUA.

Alec Secăreanu (38 de ani) a povestit despre experiența impresionantă pe care avut-o în „Spy/Master“, având în vedere faptul că producătorii au folosit resurse importante pentru a recrea atmosfera anilor ’70, la unele scene fiind implicate aproape 300 de persoane în decoruri atent lucrate pentru a-i transporta pe cinefili în acele vremuri.

Secăreanu a susținut că s-a documentat temeinic pentru a intra în pielea personajului, dar adevărul istoric cu privire la Ioan Mihai Pacepa l-a ajutat până într-un punct, deoarece a trebuit să se concentreze pe a-l crea pe Victor Godeanu, care are o altă poveste. Serialul „Spy/Master“ va avea premiera cu primele două episoade, pe 19 mai, online pe HBO Max, și la TV pe HBO.

„Weekend Adevărul“: Cum ai ajuns să joci în film?

Alec Secăreanu: Am dat o  probă de casting, la care a venit regizorul britanic Christopher Smith și lucrurile au mers destul de bine. Scenariul mi-a plăcut foarte mult, astfel că atunci când mi-a fost oferit rolul nu am putut să-l refuz. 

Ce ți-a plăcut cel mai mult din scenariu?

În primul rând, mi-a plăcut faptul că este un spy thriller (un thriller cu spioni) și eu sunt un mare fan al genului. Mi-am dorit de mult să joc într-un astfel de film. În plus, este o poveste inspirată din întâmplări reale petrecute în România, care au fost destul de importante în evoluția țării și în istoria noastră. Bifează foarte multe căsuțe, astfel că n-am stat foarte mult pe gânduri când am decis să fac parte din proiect.

Teleportare în anii ’70

În prezentarea serialului nu se arată negru pe alb că povestea este inspirată din ce s-a întâmplat cu spionul român Mihai Pacepa, dar există similitudini foarte multe, care ne duc cu gândul la această variantă. La acest personaj te-ai referit când ai spus despre faptele reale care au inspirat filmul?

Da, la povestea lui Mihai Pacepa m-am referit, sigur. Povestea lui Pacepa a făcut vâlvă în societatea românească în perioada când tu erai foarte mic. Ce știai despre el înainte de a face documentarea pentru film?

Știam de poveste. Auzisem, chiar dacă aveam 5 ani când noi, ca popor, ne-am câștigat democrația în 1989. Am crescut cu poveștile din comunism, cunoșteam temerile noastre ca popor, valorile pe care le avem au fost influențate de acea perioadă, am învățat după aceleași manuale de istorie o lungă perioadă de timp. Am avut, acum, ocazia să mă duc un picuț mai în spate. Eu am crescut în anii ’90-2000, o perioadă influențată de anii ’80 ai comunismului, când lucrurile au devenit din ce în ce mai grele, mai sumbre și mai gri. Perioada anilor ’70 a fost diferită și a fost interesant să fac o documentare mai aprofundată cu privire la acele vremuri. Aveam niște repere, știam de Pacepa și ce se întâmplase cu el din povești și interviuri pe care le văzusem sporadic la televizor. Acum am avut ocazia să intru puțin mai mult în poveste și în atmosfera acelor ani și mi-a plăcut foarte mult. Lumea aceea, pe care o vedeam când eram mic în pozele bunicilor, acum a devenit, cumva, reală în fața ochilor mei, pentru că am filmat în locații specifice și asta a adus foarte multă valoare creării acestui iz de anii ’70. Era foarte fain să intru într-o încăpere îmbrăcat într-un costum de plastic, pentru că era la modă plasticul atunci, și să văd toți oamenii îmbrăcați în diferite croieli, culori, coafuri, mobilier, recuzită. E aproape ca și cum ai juca într-un science-fiction cumva. Totul era funcțional, toată recuzita pe care am avut-o a fost funcțională, fiind obiecte de acum 50 de ani.

Detaliile care fac diferența

Unde a fost filmată scena de la început, cu aeroportul în care Godeanu își ia rămas bun de la fiica lui? Decorul pare de aeroport autentic din anii ’70.

Pe Aeroportul Băneasa. Eu am zburat prin anii 2000 de acolo, înainte ca Otopeniul să-și deschidă noul terminal. Apoi a intrat în renovare, iar acum s-a redeschis și așa arată. Set-upul arată specific zonei și timpului. Am fost surprins și de clădirile pe care le-au găsit în Budapesta și care încă mai arată ca în anii ’70-’80. Faptul că am filmat în anumite locații ajută foarte mult la crearea acestei lumi și a atmosferei specifice.

Am observat că apar în film și mulți figuranți, care adaugă plusvaloare la autenticul poveștii... Așa s-au filmat scenele sau s-a lucrat apoi din montaj?

Figuranții nu au fost adăugați la montaj. Am avut zile întregi în care doar filmam exterioare în diferite locații. Uneori nu filmezi cronologic, și când te duci într-o locație filmezi secvențele din 3-4 episoade; atunci trebuie să știi exact în ce moment al evoluției personajului ești. Uneori am avut zile întregi în care am filmat intrări-ieșiri din diverse clădiri sau urcări-coborâri pe scări sau mers cu mașinile. Am avut zile în care am avut închiriată o autostradă unde au fost aduse 20-30 de mașini de epocă de atunci și am filmat numai trasee cu mașina pe autostradă. Era o desfășurare de forțe, era impresionant să apari pe set și să vezi că este acolo o echipă de aproape 300 de oameni, din care 100 sunt din echipa ta și mai sunt 200 de oameni la figurație și tot felul de anexe și trebuie să fii pregătit, pentru că nu poate să stea nimeni după tine. Ai o responsabilitate destul de mare. Este fascinant și foarte frumos în același timp. Presiunea și tensiunea care se acumulează echivalează cu faptul că e atât de multă lume care-și dorește același lucru și intri într-o stare de comunicare, e o atmosferă destul de plăcută, în general, pe platourile de filmare. Aceste elemente sunt foarte importante în crearea atmosferei de atunci. Nu simți că totul se întâmplă într-un borcan, într-o cameră cu câteva personaje. Aceste elemente te ajută să arăți contextul, chiar și intrările în clădiri și coborârile de scări au un rol. Chiar arată ca un film american din anii ’70.

Odihna, marea provocare

Cum te-ai pregătit pentru rol?

Am făcut documentarea pentru a putea plasa povestea în contextul istoric, dar faptele istorice te ajută până într-un punct, pentru că noi am avut de spus povestea noastră. Filmul nu-și propune să prezinte un adevăr istoric, nu e un film biografic. Filmul este inspirat din ce s-a întâmplat atunci, dar e cumva povestea noastră cu niște elemente împrumutate din adevărul istoric. Până la urmă, trebuie să fii fidel poveștii pe care vrei s-o spui, așa că am încercat să lucrez la Victor Godeanu, să văd cine este el în povestea noastră, cum a ajuns acolo, unde vrea să ajungă. Întrebări pe care mi le pun, de regulă, atunci când lucrez la un personaj. 

În anumite filme de la Hollywood, actorii se pregătesc pentru a interpreta anumite roluri cu profesioniști adevărați în domeniile respective. De exemplu, la un film cu polițiști, actorii au ocazia să vorbească și să urmărească polițiști adevărați. Cum a fost în cazul „Spy/Master“?

Habar n-am, se poate să fi cunoscut spioni și să nu știu, pentru că n-ai de unde să știi niciodată. Asta e interesant în lumea serviciilor secrete. M-am uitat la documentare despre Războiul Rece, despre spionajul din timpul Războiului Rece și tehnica folosită, am văzut interviuri cu agenți CIA, cu agenți FBI, inclusiv agenți care au interacționat cu Pacepa. Am avut foarte mult material la care am putut să am acces. Bineînțeles, când pășești pe platou și lucrurile arată cum arată, te ajută foarte mult la crearea mizanscenei pentru personaj și pentru poveste. Colegii au ajutat foarte mult, regizorul, fiecare are rolul lui. Am avut niște producători care au ținut cu noi și cu povestea asta.

Care a fost cea mai mare provocare pentru tine în realizarea seriei?

Să nu fiu obosit la finalul zilei de filmare, să pot să dorm, pentru că a fost un ritm destul de alert. Am filmat, în total, circa trei luni și jumătate, cu mici pauze, cu mici deplasări. Cel mai mult am filmat în Budapesta, vreo trei luni, două săptămâni în România. A fost o provocare să ajung acasă după 12 ore de filmare, să știu că am mâncat, să știu că îmi iau porția de somn, că mă pregătesc. După ce ajungeam acasă trebuia să mă decompresez după ziua de filmare și să mă pregătesc pentru următoarea zi. 

„Godeanu e prins într-un joc al încrederii, însă alege să fie de partea bună a istoriei“

În România există o polarizare în dezbaterea subiectului Pacepa: unii zic că e trădător, alții îl consideră erou, care a ajutat la căderea comunismului. Reiese din film imaginea unui James Bond român care, pe lângă spionaj la cel mai înalt nivel, mai aducea ilegal în țară prăjitoare de pâine, televizoare și haine de blană, produse din Vest, care nu se găseau la noi... Tu cum l-ai perceput?

Asta cu prăjitoarele și televizoarele cred că era ultima problemă pe care o avea el. Intriga asta este și în film. În actele oficiale emise atunci pe numele lui Pacepa, Ceaușescu a dat un ordin de arestare și traficul de bunuri era foarte la îndemână atunci. Bineînțeles, exista trafic de bunuri în acea perioadă și, cu atât mai mult, acces la acele bunuri aveau numai oamenii din partid. Era o practică general acceptată de toată lumea și se știau foarte bine lucrurile astea.

În film pare că și acest aspect ar fi hotărâtor în ceea ce privește decizia lui Godeanu de a dezerta la americani...

Sunt două paliere diferite: adevărul istoric despre Pacepa și ce tratăm noi în film despre Victor Godeanu. Sunt elemente pe care povestea din film le-a împrumutat din adevărul istoric, dar sunt puse într-un context specific al poveștii noastre. Discuția despre Ioan Mihai Pacepa este o discuție separată. Paralelele dintre povestea lui Pacepa și cea a lui Godeanu s-ar putea să fie inutile, pentru că nu urmăresc aceeași poveste.

Cele 100 de fețe ale unui spion

Tu cum ai perceput personajul? Mă gândesc că în povestea lui Victor Godeanu putea fi omis acest aspect al depozitului de bunuri ilegale, se putea găsi altă motivație pentru plecarea din țară.

Plecarea lui e declanșată de un cumul de elemente, pe lângă această paranoia a tovarășului Ceaușescu în privința unei cârtițe KGB care era infiltrată în sistem și care, din punctul de vedere al lui Victor Godeanu, e evident cine era, cu atât mai mult cu cât apar și acele fotografii cu el și un general KGB. Odată ce negativele sunt în circuitul de informații al spionilor este doar o chestiune de timp până vor ajunge la dictator. Cu atât mai mult cu cât KGB-ul vrea să-l extragă. El trebuie să aleagă între Moscova și Washington. Chiar dacă Moscova ar putea să pară, în contextul traiectoriei de până atunci, o alegere călduță, Victor alege să fie de partea bună a istoriei. De aceea, el alege cu tot riscul de a avea de pierdut nu numai el, cât și familia lui, să aibă aportul lui la deconstrucția acestui tip de regim totalitarist și tiranic al lui Ceaușescu. Dacă ar fi să urmărești ce s-a întâmplat în realitate cu Pacepa, n-ai de unde să știi ce efecte a avut fuga lui. Ce știm este că România era atunci la zi cu tehnologia, cu industria tehnologică, industria noastră concura direct cu ceea ce se întâmpla în Vest în aceeași perioadă. De aici, poți să-ți dai și seama că se făcea mult spionaj industrial; asta era miza, toate țările erau interesate să aibă o industrie cât mai eficientă. Ioan Mihai Pacepa a fost consilier al președintelui Ceaușescu când acesta s-a opus trecerii tancurilor sovietice prin România să invadeze Cehoslovacia, și lucrurile au căpătat o altă nuanță timp de zece ani în România. Exact în perioada asta a crescut și acest personaj, care după zece ani a decis să fugă de lângă acest monstru de Ceaușescu, pe care se pare că-l crease lângă el. Sunt multe implicații și multe nuanțe în același timp. Acum, rămâne la latitudinea publicului să înțeleagă care sunt mizele lui Victor Godeanu până în episodul 6 și dacă el le va înțelege. E un joc al încrederii și, fiind spioni, nu-și dau niciodată intențiile pe față.

Finalul face din Victor Godeanu un adevărat erou de Hollywood...

E o miniserie, sunt mai multe fire narative, fiecare cu miza lui, și trebuie să se închidă cumva. Cum spuneam înainte, sunt împrumutate elemente istorice din perioada aceea și cumva puse într-o legătură posibilă în povestea noastră într-un mod foarte iscusit. Faptul că se nasc discuții despre motivații, despre mize, este foarte important pentru poveste.

Visuri ca pietre de hotar

Ți-ar fi plăcut să lucrezi în intelligence? Acum nu. Când eram mic, da, sigur. Mă uitam la filmele cu „James Bond“, seriile cu „Sfântul“, cu Roger Moore, cumva era altceva.

Și chiar ai jucat în „Sfântul“ (n.r. – actorul a avut un rol secundar în producția „Sfântul“ din 2017, film din distribuția căruia a făcut parte și Roger Moore).

Am niște titluri pe parcursul carierei în care am ajuns într-un mod surprinzător și care, culmea, înseamnă niște lucruri pentru mine, sunt niște pietre de hotar. Serendipitate, știi? M-au dus niște lucruri exact în direcția aceea ca să se închidă o poveste.