Aceeasi piesa, alti regizori

Eugenio Barba reprezintă un exemplu cât se poate de elocvent pentru ceea ce Guy Scarpetta numeşte un artist dezrădăcinat.

Eugenio Barba

Născut în Italia, Barba emigrează în ’54, în Norvegia. Între 1961 şi 1964, îşi face ucenicia lângă Grotowski în Polonia, apoi se întoarce în Norvegia şi îi „convoacă” pe toţi candidaţii respinşi la Academia din Oslo şi înfiinţează propria companie, Odin Teatret.

Atras de teatrul oriental, Barba introduce noţiunea de „teatru eurasian”, invocând ideea lui Goethe despre imposibilitatea separării Occidentului de Orient şi crezul lui Artaud în „teatrul ca poezie în spaţiu”.

Pentru Barba, teatrul este o artă a oximoronului, a disonanţelor, bazat pe o tehnică extracotidiană şi pe un comportament preexpresiv.

Anatolii Vasiliev

Ca şi Grotowski, Vasiliev vede teatrul ca pe un  mijloc de devenire existenţială şi este perceput ca un guru, un şaman şi un magician al teatrului.

Spre deosebire însă de regizorul polonez, Vasiliev n-a renunţat de tot la decoruri, la machiaj şi nici la muzică (teatrul lui nu e unul sărac, ci doar minimalist) şi nici la ideea de a face teatru pentru spectatori.

Pentru Vasiliev nu doar procesul e important, ci şi rezultatul. „În lumea teatrală, despre intoleranţa lui şi despre felul cum bagă spaima în oameni se spun legende înfricoşătoare.

Există însă şi un alt Vasiliev, ironic, dezinvolt, un artist care transformă teatrul în glumă şi viaţa în improvizaţie”, scrie Marina Davîdova, în „Sfârşitul unei epoci teatrale”.