A noua ediţie a festivalului One World Romania debutează la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul One World Romania 2016 îşi începe cea de-a noua ediţie luni, 21 martie, cu proiecţii în cinematografe şi evenimentul de deschidere de la MNAC. Evenimentul se va desfăşura în mai multe locuri din Bucureşti până pe 27 martie.

2016 este un an al premierelor pentru One World Romania – pentru prima dată existând proiecţii la Hollywood Multiplex – câte două în fiecare zi, toată săptămâna. Tot în premieră, una dintre locaţiile festivalului este un cort instalat în Parcul Colţea. Pe 17 martie, acesta a fost inaugurat ca primă locaţie a festivalului – Ambasada One World Romania.

Cortul însuşi este o instalaţie multimedială, care îşi aşteaptă publicul timp de 10 zile, cu fotografii urmărind ruta europeană a refugiaţilor din toamna trecută, filme şi jocuri video documentare, muzică din Orientul Apropiat şi din Africa şi multă voie bună.

Proiecţiile vor avea loc la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Cinema Union, Centrul Ceh, Hollywood Multiplex, dar şi în cortul amenajat în Piaţa Universităţii. Biletele şi abonamentele s-au pus deja în vânzare, la preţuri care variază în jurul sumei de 10 lei. Programul integral al evenimentului se găseşte pe site-ul oficial al festivalului condus de regizorul Alexandru Solomon.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite