Câţi bani cheltuie românii pentru masa de Paşte şi care sunt mâncărurile lor preferate pentru acest festin anual INFOGRAFIC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paştele este una din cele mai preţuite sărbători religioase de românii creştini-ortodocşi, tradiţiile fiind extrem de importante pentru aceştia. Fie că vorbim despre mâncare, fie de bugetul alocat sărbătorii, ori de activităţile preferate, românii au preferinţe stabile.

Pentru românii creştini-ortodocşi, Paştele a rămas o sărbătoare religioasă semnificativă, care necesită pregătiri minuţioase. Tradiţiile din familie şi obiceiurile respectate în copilărie au, de asemenea, un rol important în viaţa românilor, care încă ţin cont de acestea. 

De pildă, la nivel naţional, 68% dintre români vor merge la biserică în noaptea de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă, iar 64% dintre ei vor rămâne şi la slujba de Înviere, potrivit unui studiu realizat de Starcom MediaVest Group, în colaborare cu TNS România. Nu doar românii din mediul rural sunt fideli acestor obiceiuri - importanţa lor a crescut şi în rândul orăşenilor. Procentul celor care vor respecta pas cu pas tradiţiile anul acesta este aproape dublu faţă de anul trecut: 54% dintre românii care locuiesc în oraşele mari, utilizatori de internet, consideră Paştele o sărbătoare religioasă importantă şi plănuiesc să respecte tradiţiile pas cu pas, faţă de anul trecut, când numai 29% din rândul utilizatorilor online, peste 18 ani, au respectat tradiţiile ad literam. 

Pe lângă activităţile religioase, un alt element central al menţinerii tradiţiilor îl constituie pregătirea mesei de Paşte: românii intenţionează să aloce, în medie, pentru masa de Paşte aproximativ 542 lei, bugetul rămânând constant, atât faţă de anul trecut, cât şi la nivel de proporţie din bugetul lunar al familiei, reiese din cercetarea realizată cu ajutorul a 1.045 persoane cu vârsta 18 – 64 ani.

La nivel naţional, pentru 63% dintre români masa de Paşte va fi exclusiv tradiţională, în timp ce 34% vor adăuga şi meniuri moderne. Pe masa de Paşte se vor regăsi, aşadar, ouă roşii, dulciuri, produse de patiserie pregătite în casă, carne de miel, legume şi fructe.

Ouăle roşii, Iisus Christos şi Lumina Sfântă rămân principalele simboluri asociate cu sărbătoarea Învierii, şi anul acesta. 

A doua categorie de interes pentru sărbătorile pascale o reprezintă cadourile: cinci din 10 români intenţionează să cheltuie 300 de lei sau mai puţin pe cadouri, în timp ce două persoane din 10 nu au încă un buget bine conturat. Nevoile promoţionale sunt adaptate mai degrabă la context decât la valoarea ofertei, întrucât de Black Friday cele mai aşteptate promoţii sunt cele la produse de valoare mare, precum electrocasnice, televizoare, electronice, laptopuri. 

Bugetul alocat pentru călătorii de Paşte ocupă un plan secund, în 2016, studiul arătând că 68% din oameni nu vor aloca deloc bani pentru călătorii. 

   

image
Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite