VIDEO Raport al Comisiei Europene: Cipru, Croaţia, Malta şi Grecia au cele mai curate ape din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Croaţia este ţara cu unele dintre cele mai curate ape din UE - FOTO: Shutterstock
Croaţia este ţara cu unele dintre cele mai curate ape din UE - FOTO: Shutterstock

Apele de pe coasta de sud a Europei sunt cele mai curate pentru scăldat, este concluzia raportului anual elaborat de Agenţia Europeană a Mediului.

Cipru, Croaţia, Malta şi Grecia ocupă capul de listă, peste 90% din platformele acestor ţări fiind apreciate drept ,,excelente“. Raportul se bazează pe mostre luate din peste 22.000 de platforme de scăldat atât de pe coastă, cât şi din interiorul continentului.

Numărul de locuri cu apă de calitate excelentă a crescut cu 3.5% faţă de anul trecut, iar locurile cu un calificativ „suficient“ din punct de vedere al calităţii apei a crescut cu 1%.  Mai puţin de 2% nu corespund standardelor europene minime.

Pe de altă parte, cele mai slabe rezultate le-au obţinut Olanda, Bulgaria, Lituania, Luxemburg şi Belgia, ce îndeplinesc doar într-o mică măsură cerinţele Uniunii Europene.

Plajă din Bugibba (Malta)

Testarea apelor în 2011
Apele de pe plajele, râurile şi lacurile europene au fost testate constant pentru a depista substanţe poluante şi bacterii, precum E. Coli, ce indică prezenţa impurităţilor şi a resturilor menajere în apă.

În Marea Britanie, 82.8% din cele 617 centre de agrement testate au fost catalogate cu „excelent“, 14.6% au obţinut „bine“ sau „suficient“, 14 dintre acestea n-au atins standardelele, iar două au fost închise.

Calitatea apelor din platformele de scăldat ale UE s-a îmbunătăţit din 1990. Numărul de centre de scăldat de pe coaste care nu corespund cerinţelor europene a scăzut de la 9.2%  în 1990 la 1.5%  în 2011. Zonele continentale care nu au respectat standardele s-au redus de la 11.9%  în 1990 la 2.4% în 2001.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite