Turiști întârziați, lăsați în port în aplauzele și fluierăturile pasagerilor de pe vasul de croazieră. Momentul a devenit viral

0
Publicat:

Doi turiști au trecut printr-o experiență neplăcută în timpul unei croaziere, după ce au ajuns cu peste 30 de minute întârziere pentru îmbarcare. Deşi vasul nu părăsise portul, ei au fost abandonaţi în oraşul unde se făcuse escală, în timp ce restul pasagerilor se amuzau pe seama lor.

Vasul de croazieră nu s-a mai întors pentru turiştii întârziaţi. FOTO: captură video
Vasul de croazieră nu s-a mai întors pentru turiştii întârziaţi. FOTO: captură video

Momentul a fost surprins de câţiva martori și a devenit viral pe rețelele sociale, strângând peste 12 milioane de vizualizări pe Instagram. În imagini, este văzut coborând în grabă dintr-o maşină, alergând spre docuri, în timp ce vasul ridicase deja scara de acces şi se îndepărtase doar puţin de mal, potrivit DailyMail.

Potrivit martorilor, echipajul i-ar fi așteptat pe întârziaţi mai bine de 30 de minute după ora oficială de plecare, înainte de a ridica rampa de îmbarcare și a părăsi portul.

Atunci când în sfârşit au ajuns, în timp ce se rugau să fie aşteptaţi, vasul s-a îndepărtat de port, în fluierăturile și aplauzele celorlalți pasageri, care le strigau „la revedere” de pe puntea navei.

Incidentul s-a petrecut în a cincea zi dintr-o croazieră de șapte zile prin sudul Caraibelor, cu plecare din Puerto Rico pe 30 martie. Croaziera, pentru care pasagerii au plătit peste 11.000 de dolari, a inclus opriri în Insulele Virgine Americane, St. Maarten și St. Kitts. Nu se ştie dacă pasagerii întârziați s-au îmbarcat, totuşi, pe navă în următorul port de escală, care ar fi fost Bridgetown, Barbados.

Sfaturi pentru turişti

Incidentul nu este unul izolat, spun experții în croaziere, care afirmă că astfel de situații sunt destul de frecvente. Practic, turiștii care nu respectă ora de îmbarcare riscă să rămână în port și, în cel mai bun caz, să se reîntâlnească cu nava în următorul port de escală, pe propria cheltuială.

Vloggerul de croaziere Michael Kay, cunoscut pentru canalul „Journey Together”, oferă câteva sfaturi utile:

* Fiți atenți la anunțurile de la bord și întoarceți-vă cu cel puțin 30 de minute înainte de ora stabilită pentru plecare.

* Rezervați excursiile în oraşele de escală prin intermediul companiei de croazieră. Deși pot fi mai scumpe, oferă siguranța că veți fi așteptați în caz de întârziere, în care mijloace de transport care trebuie să vă aducă în port nu ajung la timp.

Sute de turiști pierd ora de plecare a navei din cauza cronometrării defectuoase și multe videoclipuri cu așa-numiții „alergători la chei” care sunt încurajați de mii de alți pasageri au devenit virale pe rețelele de socializare.

* Faceți fotografii documentelor importante (pașaport, permis, carduri bancare) înainte de a părăsi nava.

* Notaţi datele de contact esențiale: serviciul clienți al croazierei, asiguratorul și ambasada locală, la care să puteţi apela în cazul în care rămâneți blocați în port.

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite