Video Superba insulă din Spania perfectă pentru cei care vor să scape de frigul iernii: plaje cu ape cristaline și munți spectaculoși
0Soarele, plajele cu apă cristalină și munții spectaculoși fac din La Gomera, o insulă mică din arhipelagul Canare, destinația perfectă pentru cei care vor să scape de frigul iernii.

Bloggerul de călătorii Elie, cunoscută pe TikTok sub username-ul @travelswithels, recomandă insula ca loc ideal pentru o vacanță însorită în sezonul rece.
„În prezent sunt în singurul loc din Europa în care încă este cald și însorit, și asta pentru că este, de fapt, lângă Africa. Probabil ați auzit de principalele Insule Canare, cum ar fi Tenerife și Gran Canaria, dar ați auzit de mica insulă numită La Gomera?”, întreabă ea, într-un videoclip care a devenit viral.
Elie a mărturisit că nu cunoștea insula înainte de vizită, dar după două săptămâni petrecute în „paradis”, a fost complet impresionată.
„Simt că este o adevărată comoară ascunsă și trebuie să vă povestesc despre ea. Are plaje cu ape cristaline albastre, munți pe întreaga insulă, mai multe parcuri naționale și trasee de drumeții. Recomand cu siguranță să stați în San Sebastián. Este un oraș mic și foarte frumos. Am stat într-un loc numit Cactus Co-living, pe care îl recomand digital nomazilor. Este foarte ușor să ajungeți aici – La Gomera se află la doar 45 de minute cu feribotul de Tenerife, așa că dacă vizitați Tenerife, nu ratați ocazia de a adăuga și La Gomera în itinerariul vostru!”, a spus Ellie, potrivit express.
Videoclipul a strâns peste zeci de mii de vizualizări. Comentatorii au menționat alternative precum Grecia sau Turcia, dar mulți au fost impresionați de frumusețea insulei.
„Nu auzisem de ea, dar arată superb! Îmi plac Insulele Canare”, a spus un internaut.
„Grecia și Turcia sunt aproape la fel de însorite”, a adăugat altul.
Potrivit meteorologilor, temperaturile pe insulă în noiembrie variază între 18°C și 24°C, cu aproximativ șase ore de soare pe zi și 68% umiditate.
În decembrie, temperatura scade ușor, între 18°C și 22°C, dar rămâne ideală pentru drumeții și explorări turistice.























































