Video Secretele Drumului regelui din munții Metaliferi. Șosea nouă spre satul natal al lui Arsenie Boca și spre stațiunea Vața Băi

0
Publicat:

O nouă șosea turistică va fi construită în munții Metaliferi. A fost numită „drumul regelui” și leagă castelul regal de la Săvârșin de stațiunea Vața, trecând prin satul natal al lui Arsenie Boca.

În satul Căzănești, de pe Drumul regelui, localnicii îl cinstesc pe Arsenie Boca. Foto: Daniel Guță
În satul Căzănești, de pe Drumul regelui, localnicii îl cinstesc pe Arsenie Boca. Foto: Daniel Guță

Peste 42 de milioane de euro sunt investiți în modernizarea „drumului regelui” ce leagă, prin Munții Metaliferi, județele Hunedoara și Arad. Proiectul depus de Consiliile județene Hunedoara și Arad la Agenția de Dezvoltare Regională Vest a primit finanțare și beneficiază de o alocare în valoare totală de 208,6 milioane de lei.

„Drumul Județean 707 Vața de Jos (județul Hunedoara) – Petriș (județul Arad), numit Drumul Regelui, primește fonduri europene pentru modernizare prin Programul Regional Vest 2021-2027. În cadrul proiectului, vor fi reabilitați 17,1 kilometri de drum județean, dintre care 13 kilometri sunt pe teritoriul județului Hunedoara, vor fi realizate cinci parcări, precum și o serie de lucrări care sporesc siguranța rutieră. La finalul lucrărilor de modernizare a DJ 707, opt localități rurale vor fi interconectate direct sau indirect la rețeaua TEN-T, iar peste 6.000 de locuitori din zonă vor fi beneficiari ai investiției”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.

Durata de implementare a proiectului este de 45 de luni și are ca termen de finalizare luna aprilie 2028.

Vața băi. destinația regală

„Drumul regelui” a fost pietruit în anii interbelici reprezenta un traseu de legătură între castelul regal de la Săvârșin, județul Arad, și stațiunea Vața. Era folosit, în trecut, de membrii familiei regale.

Stațiunea Vața Băi. Foto Vața Băi
Stațiunea Vața Băi. Foto Vața Băi

Apele termale de la Vaţa de Jos, o comună de la poalele Munţilor Zarandului, aflată pe valea Crişului Alb, ar fi fost descoperite de turci, la începutul secolului al XVII-lea, într-o epocă în care regiunea se afla sub ocupaţia lor.

Cu timpul, izvoarele bogate în calciu, sulf, sodiu şi magneziu, cu temperatura de 36 – 37 de grade Celsius au devenit tot mai faimoase pentru calităţile lor terapeutice.

O staţiune funcţiona în zonă la mijlocul secolului al XIX-lea, iar publicaţiile din Imperiul Austro-Ungar prezentau adesea relatări despre binefacerile aduse de apele de la Vaţa. La începutul secolului al XX-lea, băile de la Vaţa erau vizitate adesea de regele Carol al II-lea.

În anii ’70, regimul comunist a extins stațiunea, transformând-o într-un loc de tratament pentru turiștii cu afecțiuni ale sistemului locomotor și sistemului nervos periferic.

Minele metalice din Metaliferi

La mijlocul secolului XX, Drumul Regelui devenise animat și pentri că minele metalice și carierele de calcar de la din zona comunei Vața de Jos erau în plină activitate, iar centrul minier Brad - Gurabarza avea mii de angajați.

În primii ani din Al Doilea Război Mondial, sute de oameni munceau pe „șantierul Căzănești”, la minele Mircea, Valea Tătăroaia, Varvara, Pojorâta, Valea Cireșoaiei, Ciungani, iar munții erau ciuruiți în căutarea zăcămintelor cu conținut ridicat de metale. Aici a funcționat și un mic lagăr de muncă destinat prizonierilor sovietici.

Zăcămintele cuprifere de la Căzănești și Ciungani au continuat să fie exploatate și, mai ales, cercetate în deceniile de comunism, iar câteva guri de mină pot fi văzute în pădurile care înconjoară satul. În minereurile cu conținut scăzut de cupru și de fier, geologii au identificat și vanadiu.

În anii ‘90, minele metalice au fost închise, iar satele au început să se depopuleze. Drumul care lega satele din Munții Metaliferi și-a pierdut din importanță, fiind tot mai greu accesibil, deoarece cea mai mare parte a sa nu este asfaltată, iar traseul se înfundă în păduri. De câțiva ani, însă, locul zona de pe valea Ponorului din Hunedoara și-a recâștigat treptat turiștii.

Satul lui Arsenie Boca

Stațiunea Vața a fost redeschisă din 2022, iar un alt motiv pentru care numărul turiștilor a crescut este popularitatea tot mai mare din ultimii ani a locului natal al călugărului Arsenie Boca, aflat în satul Căzănești. Vatra casei părintești a lui Arsenie Boca (1910 - 1989) se afla pe Dealul Bujoara din comuna Vața de Jos din Hunedoara, deasupra satului Căzănești.

Locul unde se afla casa lui Arsenie Boca. Foro: Daniel Guță
Locul unde se afla casa lui Arsenie Boca. Foro: Daniel Guță

De peste un deceniu, un fost sălaș a fost reamenajat pe locul unde era casa familiei călugărului, dispărută cu timpul, nu se știe când. Un călugăr s-a retras aici pentru câțiva ani, iar casa modestă cu pereții acoperiți cu portretele de mari dimensiuni ale lui Arsenie Boca a fost adesea confundată cu casa părintească a acestuia.

La poalele dealului, în satele de pe valea Ponorului din Hunedoara, localnicii îi cinstesc memoria, împodobindu-și locuințele cu tablouri cu Arsenie Boca, acoperindu-și zidurile caselor cu postere de mari dimensiuni, care îl înfățișează, ridicând monumente și troițe în amintirea lui.

Locurile de popas de pe marginea drumului Vața de Jos – Căzănești sunt și ele pline de suveniruri religioase dedicate călugărului.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite