Stațiunile cu ape termale din vestul României, căutate din cele mai vechi timpuri VIDEO
0Cele mai vechi stațiuni cu ape termale se află în vestul României și păstrează rămășițe ale termelor antice și medievale. S-au dezvoltat cu timpul în jurul unor localități mici, ajunse la câteva mii de locuitori, dar sunt căutate de turiști pentru izvoarele calde și puternic mineralizate.
Mai multe așezări din vestul României au devenit faimoase încă din Antichitate datorită izvoarelor termale care le străbat.
Începând din secolul al II-lea, romanii le-au transformat în stațiuni ale provinciei Dacia, care au fost folosite până când invaziile migratorilor au alungat populația din aceste ținuturi și le-au lăsat în uitare.
Ruinele băilor termale antice din România au fost redescoperite începând din Evul Mediu, în împrejurimile unor sate mici și izolate de munte de pe Văile Cernei, Streiului, Geoagiului și Crișului, iar la peste un mileniu de la abandonarea lor, oamenii le-au repus, treptat, în valoare.
În secolul al XIX-lea, noile stațiuni clădite pe ruinele amenajărilor romane erau căutate de elita Imperiului Austro-Ungar și de boierii înstăriți din sudul României, convinși de efectele binefăcătoare ale apelor termale.
De atunci datează investițiile care au transformat câteva mici localități precum Mehadia (Caraș-Severin), Călan, Geoagiu și Vața (Hunedoara) în așezări turistice, dominate de clădiri impunătoare, care se înălțau deasupra caselor modeste ale localnicilor. În primele decenii ale regimului comunist, stațiunile cu ape termale din vestul României au trecut prin transformări ample.
Autoritățile au mizat pe utilitatea acestora și mai puțin pe punerea în valoare a unor repere istorice.
Ruinele antice și medievale au fost integrate ca piese de decor în noile complexuri destinate turismului de masă. Clădirile istorice din secolele trecute au fost umbrite în scurt timp de hotelurile voluminoase ale anilor ’70, menite să primească mii de români în vacanțe.
Stațiunile au intrat în declin după 1990, pe fondul scăderii numărului de turiști, al modului în care au fost gestionate de statul român și de noii proprietari ai clădirilor lor. Investițiile din ultimii ani au redat farmecul unor complexuri turistice istorice, numărul pensiunilor a crescut, iar turiștii încep să revină în număr mai ridicat în aceste locuri.
Băile Herculane, stațiunea împăraților
Izvoarele calde, sulfuroase, bromurate și iodate din Munții Banatului atrag în fiecare vară zeci de mii de turiști la Băile Herculane (video), în Caraș-Severin. Așezarea de pe Valea Cernei datează din secolul al II-lea și a fost înființată de romani, în vecinătatea localității Mehadia (antica Ad Mediam), în apropiere de Orșova (antica Dierna) – locul prin care armatele conduse de împăratul Traian au trecut Dunărea pentru a invada Dacia.
Ruinele stațiunii antice Ad Mediam au fost dezgropate în secolul al XVIII-lea, după secole în care pământul și pădurile le-au ascuns oamenilor. Tot atunci, autoritatea imperială austriacă a început captarea izvoarelor sulfuroase și reamenajarea termelor antice în locuri mai primitoare pentru oaspeții lor.
„S-au dezgropat atunci o mulţime de antichităţi romane: statui, monede, table cu inscripţii etc., cari toate vorbesc despre înflorirea acestor locuri de pe timpul împăraţilor romani“, informa istoricul Traian Simu, în 1924.
Un secol mai târziu, așezarea din munți a primit numele Băile Herculane, inspirat de inscripțiile care îi atestau denumirea antică Ad Aquas Herculi Sacras.
Băile Herculane s-au dezvoltat ca staţiune în secolul al XIX-lea, când în actuala Piață Hercules au fost ridicate mai multe clădiri luxoase, menite să primească oaspeții cei mai de seamă din Imperiul Austro-Ungar.
„Este cea mai frumoasă stațiune de pe continent“, o descria împăratul Franz Joseph, una dintre personalitățile vremii.
Farmecul așezării l-au dat numeroasele clădiri și monumente care, la fel ca anticihitățile descoperite aici, erau inspirate din mitologia romană.
Chiar și gara de epocă a Băilor Herculane (video), o clădire construită în stil baroc la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu o cupolă sprijinită pe coloane, a fost împodobită cu picturi care le oferă călătorilor ocazia unei întâlniri cu personajele mitologice care patronau așezarea.
Regimul comunist a extins stațiunea, adăugând clădirilor de epocă de pe malurile Cernei, câteva mari complexuri hoteliere, destinate turismului de masă, cu o înfățișare anostă, dar care au primit numele unor pesonaje din mitologia antică: Afrodita, Diana, Hercules, Roman sau Minerva.
După 1990, staţiunea Băile Herculane a intrat în declin. Numărul turiștilor s-a redus, iar sezonul estival a devenit singurul care a mai asigurat un flux ridicat de vizitatori. A scăzut și numărul locuitorilor micului oraș de pe Valea Cernei, ajuns la mai puțin de 4.000 de locuitori.
În ultimii ani, mai multe monumente și clădiri de epocă din centrul stațiunii au fost reabilitate, în timp ce altele se află în șantier.
Câteva clădiri vechi, ca Ansamblul Neptun, riscă să se prăbușească, dar continuă să atragă amatori de plimbări și fotografii. Statuia legendarului Hercules a rămas cel mai popular loc din Băile Herculane.
În împrejurimile stațiunii, călătorii sunt invitați să exploreze numeroasele monumente ale naturii din Parcul Național Domogled-Valea Cernei și de pe Clisura Dunării.
Cazanele Dunării și cea mai mare statuie din România – Chipul lui Decebal – sculptat în stânci, la Orșova, se află la doar 20 de kilometri de Băile Herculane.
Stațiunea Geoagiu Băi, înființată în jurul termelor de la Germisara
Munții Metaliferi din Hunedoara sunt străbătuți de nenumărate izvoare termale și minerale. Anticii au profitat de apele considerate binefăcătoare, au captat izvoarele și au înființat aici mai multe stațiuni, ale căror rămășițe pot fi văzute și în prezent.
Cea mai cunoscută dintre ele este Germisara (video), complexul termal antic, în jurul căruia s-a dezvoltat staţiunea Geoagiu Băi din Hunedoara.
„Stațiunea Geoagiu Băi este una dintre cele mai vechi exploatări balneare de pe teritoriul țării, datând din perioada colonizării romane. Calitațile curative ale apelor minerale sunt cunoscute încă din perioada dacică. După colonizare, romanii au amenajat termele, captând izvoarele prin tuburi de tercotă. Utilizarea apelor termale a devenit sistematică mai ales la începutul secolului al XX-lea când au fost amenajate primele unități balneare“, informează Centrul de Informare Turistică Geoagiu-Băi.
Ruinele complexului antic, care se înfățișează sub forma unui crater, au fost cercetate şi restaurate la mijlocul anilor ’80, fiind descoperite, printre numeroasele artefacte, 11 plăcuţe votive de aur, ofrande prețioase unice în România, pe care anticii le-au adus zeităților care patronau așezarea.
În prezent, ștrandul cu ape termale din stațiune, cascada Clocota (video) și bisericile medievale construite din rămășițe ale monumentelor antice (video) se numără printre atracțiile stațiunii din Hunedoara.
În apropiere de Geoagiu, pe Valea Mureșului, zona de sud a Munţilor Metaliferi este traversată de numeroase izvoare minerale şi termale, rezultate în urma unor fenomene complexe postvulcanice.
Astfel de izvoare sunt în satele Păuliş, Boholt, Hărţăgani, Banpotoc, Rapolt, Bobâlna, Bozeş şi Băcaia din Hunedoara, însă doar câteva comunităţi se folosesc de ele ca locuri de relaxare.
Satul natal al lui Arsenie Boca, bogat în ape termale
În nordul Munților Metaliferi, pe Valea Crișului Alb, cele mai cunoscute izvoare termale se găsesc în stațiunea Vața de Jos, în Hunedoara.
Apele bogate în calciu, sulf, sodiu şi magneziu, cu temperatura de 36-37 de grade Celsius, au devenit faimoase tot pentru calităţile lor terapeutice în secolul al XIX-lea. Atunci, o mică stațiune a fost înființată aici, iar publicaţiile din Imperiul Austro-Ungar și din România prezentau adesea binefacerile aduse de apele de la Vaţa.
La începutul secolului al XX-lea, băile de la Vaţa erau vizitate frecvent de regele Carol al II-lea. În anii ’70, regimul comunist a extins stațiunea, transformând-o într-un loc de tratament pentru turiștii cu afecțiuni ale sistemului locomotor și sistemului nervos periferic.
„De când sunt aici, am văzut venind oameni în baston și plecând vioi, ca niște sportivi“, relata fostul medic balneolog al stațiunii, Marilena Suciu.
După 1990, complexul balnear a ajuns în patrimoniul Romtelecom, dar a fost închis în 2010. Timp de mai mulți ani, localnicilor le-a rămas doar „scăldătoarea porcilor“, un mic lac din spatele complexului, alimentat printr-o conductă cu apă termală.
„A fost numită astfel pentru că aici o scroafă slăbănoagă a fost lăsată să moară lângă izvoare, dar peste câteva zile s-a întors sănătoasă în ograda stăpânului ei“, își amintea un localnic.
De câțiva ani, complexul de la Vața de Jos a fost achiziționat de investitori privați și restaurat. Stațiunea Vața de Jos a fost redeschisă în anul 2022 și transformată într-una dintre atracțiile turistice ale zonei. Amatorii de călătorii găsesc în împrejurimile stațiunii și alte locuri interesante.
În Vața de Jos s-a născut și a copilărit Arsenie Boca (1910-1989), una dintre marile personalități religioase ale României. Vatra casei părintești a călugărului, aflată pe Dealul Bujoara, la marginea satului Căzănești, a devenit un loc de pelerinaj pentru numeroși români.
Pe drumul spre locul natal al lui Arsenie Boca, localnicii au așezat o mulțime de troițe, picturi și monumente prin care îi cinstesc amintirea acestuia.
Aquae Călan, stațiunea de la poalele cetăților dacice
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de înființarea Uzinelor de fier ale Călanului, așezările de pe malul Streiului, aflate în prezent în componența orașului Călan (video) din Hunedoara, se înfățișau călătorilor într-o atmosferă patriarhală.
Câteva biserici medievale – cele mai vechi din România – ridicate din ruinele fostelor villa rustica, moșii ale veteranilor romani stabiliți în ținuturile fertile din împrejurimile coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, dominau micile sate traversate de râul Strei.
Pe dealuri se vedeau rămășițele unor cetăți și cariere dacice, iar în depărtare, culmile înzăpezite ale Retezatului dădeau farmec locurilor pitorești din ținutul Hunedoarei.
În centrul micilor sate de pe Valea Streiului, un monument misterios, înconjurat de bălți și mlaștini, atrăgea atenția călătorilor care traversau ținutul pe vechiul drum roman care lega capitala antică Ulpia Traiana Sarmizegetusa de minele de aur din Munții Apuseni. Aici, la Călan Băi, se găsesc ruinele stațiunii termale cunoscute din vremea dacilor și romanilor sub numele de „Ad Aquas“ (Aquae).
„Din vechile thermae s-a mai păstrat doar bazinul cioplit în stâncă, utilizat de locuitorii din împrejurimi până în zilele noastre. Ansamblul bazin-canal, datorită formei sale păstrate în timp, a fost denumit Lingura romană. Băile romane organizate erau mai accesibile celor bogaţi, stăpânilor de sclavi, autohtonii daco-geţi, locuitori ai satelor, continuând să-şi tămăduiască bolile prin vechile lor remedii, într-un cadru mai puţin sofisticat“, arăta cercetătorul Alexandru Voinea.
În trecut, atmosfera din jurul bazinului de la Călan era de eternă primăvără. Apa nu îngheţa, devenind astfel un paradis al broaştelor. Împrejurimile termelor de lângă râul Strei erau frumoase şi romantice, iar baia aducea însănătoşirea, scria cărturarul Aron Densuşianu în secolul al XIX-lea.
Cu timpul, în jurul vechii stațiuni antice, priveliștea așezărilor rurale a suferit transformări radicale. Uzinele metalurgice și apoi Combinatul Victoria au acoperit aproape 100 de hectare pe malul stâng al Streiului, iar din anii ’60, mai multe cartiere de blocuri au format noul oraș muncitoresc Călan (video), pe malul drept al râului.
Mai multe bazine cu apă și apă termală au fost construite în ultimele decenii în jurul vechii Linguri romane, unele fiind alimentate cu apă termală.
Prin Călan trec mai multe rute spre cetățile dacice din Munții Orăștiei, spre Munții Retezat și Șureanu, spre Castelul Corvinilor din municipiul învecinat, Hunedoara, și Mănăstirea Prislop, aflată la circa 20 de kilometri.
Se încarcă comentariile...
