Lacurile care dispar pe zi ce trece

0
0

De la Marea Moartă până la Lacul Louisiana, poveştile din spatele lacurilor pe care pământul le absoarbe sunt numeroase.

Întinderile mari, acoperite cu apă, par să fie o parte integrată în peisajul secular, dar nu este mereu cazul. 

Există lacuri naturale care vin şi pleacă în acelaşi an, în funcţie de fluxul de apă care se schimbă de-a lungul timpului. Cert este că schimbările climatice tot mai dese sunt îngrijorătoare, mai ales pentru lacurile subarctice care sunt dependente de topirea zăpezii.

Motivele din spatele dispariţiei lacurilor sunt variate. Smithsonianmag.com a realizat o listă care cuprinde aşezările cu apă care nu mai există sau care sunt în curs de dispariţie. 

Lacul Urmia, Iran 

image

Lacul cu apă extrem de sărată, localizat în nord-vestul Iranului, a reprezentat odată cea mai mare întindere de apă a ţării, până când a început să se retragă. Schimbările climatice, sistemele de irigaţii care risipesc apa înainte să mai ajungă la lac şi epuizarea apelor subterane sunt, în mare măsură, vinovate pentru aceste pierderi. 

În plus, barajele au oprit prea mult din rezerva de apă ce urma să ajungă în lac. „Sunt prea mulţi oameni astăzi, consumul de apă a crescut extrem de mult”, a spus unul dintre oficialii iranieni. Doar 5% din apa lacului poate fi comparată cu volumul de acum 20 de ani.

Lacul Waiau, Hawaii

image

Nu a fost niciodată un lac foarte mare. Singurul lac alpin din Hawaii a măsurat 6.900 de metri pătraţi şi trei metri înălţime, în vremurile bune. Doar că pentru localnici, lacul este sacru. Potrivit legendei locului, lacul nu a avut fund, fiind un portal către lumea spirituală. 

Doar că în 2010 a început să se restrângă, iar până în septembrie 2013 lacul era un pic mai mare decât un iaz, de 115 metri pătraţi, cu o înălţime de 30 de centimetri. Un asemenea declin „nu are precedent în timpurile moderne”, după cum a susţinut un studiu al societăţii americane de geologie. Cauzele rămân necunoscute, dar seceta rămâne unul dintre principalii „suspecţi”. 

Marea Moartă, Israel

image

Marea Moartă este de fapt un lac sărat, aprovizionat de râul Iordan. Nu are ieşire la ocean, aşa că a ajuns să fie de 10 ori mai sărat decât nordul Atlanticului. Nu este o gazdă bună pentru vietăţi sau microorganisme, de unde şi numele său. 

Marea Moartă a rezistat mii de ani datorită cantităţii de apă din lac care intră egală cu cantitatea de apă care se evaporă. Dar cu timpul, populaţia din zonă a crescut, iar echilibrul a dispărut încet. Apa care ar fi trebuit să ajungă la Marea Moartă se opreşte acum în baraje, pentru a aproviziona consumul oamenilor. Nivelul apei scade cu un metru pe an, pentru că în prezent mai puţin de 10% din apă ajunge în lac. 

Lacul Scott, Florida

image

Acest lac central din Florida s-a drenat în două săptămâni, în iunie 2006, printr-o scurgere naturală. Oamenii de ştiinţă au estimat că 32 de tone de tot ceea ce înseamnă faună sălbatică au fost înghiţite de pământ.

Ceea ce oamenii au încercat să facă, natura a reuşit mult mai repede: acoperirea găurii imense cu pâmânt, iar apa a început să se adune din nou, formând gradual lacul. Dar noi scurgeri nu sunt excluse, aşa că soarta viitorului lac este incertă încă de pe acum. 

Marea Aral, Kazahstan şi Uzbekistan

image

A fost cel de-al patrulea lac sărat din lume, până când a început să se micşoreze, în ultima parte a secolului 20. 90% din fluxul râurilor din munţii Tian Shan Mountains au fost deturnate pentru uzul casnic şi agricultură. Drept urmare, lacul a început să scadă. Oamenii au început să-l exploreze, devenind o sursă de sare, viitorul lui având zilele numărate. 

Lacul Cachet 2, Chile

image

Acest lac, situat sus, în Anzi, a dispărut peste noapte pe 31 martie 2012. Dar se pare că nu este un lucru neobişnuit, cel puţin pentru acest lac - a dispărut şi s-a umplut din nou de câteva ori din 2008 încoace. Este un lac glacial, care a depins mult de schimbările climatice. Un tunel de opt kilometri s-a format sub lac, pentru unde apa iese şi intră. 

Lacul Cachuma, California

image

În sudul statului american există acest lac, lângă Santa Barbara, popular pentru distracţiile de weekend, dar şi sursă importantă de apă potabilă pentru 200.000 de oameni. În prezent, el este la doar 39% din capacitatea sa. California se află în mijlocului unei secete devastatoare care nu se va încheia curând, iar viitorul lacului rămâne sub semnul întrebării. 

Lacul Chad, Nigeria

image

Cel de-al şaselea lac din lume, ca mărime, Chad a pierdut 90% din întinderea sa, de când a început să scadă, în anii '60. Nevoile oamenilor au contribuit foarte mult la această situaţie.

Călătorii


Ultimele știri
Cele mai citite