Destinaţiile cu care turiştii s-au lăudat cel mai mult pe Facebook în acest an: locurile din care au dat check-in

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcurile de distracţie Disney au fost cele mai populare destinaţii de check-in/FOTO Mashable
Parcurile de distracţie Disney au fost cele mai populare destinaţii de check-in/FOTO Mashable

Vechile cărţi poştale care erau trimise rudelor şi prietenilor din vacanţă au fost înlocuite în ultimii ani cu poze publicate pe Facebook sau cu opţiunea check-in. În acest fel, cei dragi pot fi mereu la curent cu locul în care ne aflăm şi pot citi de asemena câteva scurte impresii scrise de noi despre acel loc.

Analizând folosirea opţiunii de check-in, reţeaua Facebook a realizat un top al celor mai frecventate locuri de vacanţă din acest an, scrie Daily Mail.

1. Pe primul loc în topul check-in se află parcurile de distracţie Disney. Acestea se află în Paris, în California, în Tokyo şi Hong Kong. Se pare că aceste locuri i-au impresionat cel mai mult pe turişti, pentru că apar menţionate cel mai des pe Facebook.

2. Pe locul al doilea se află parcurile tematice ale Studiourilor Universal, din California, Florida, Japonia sau Singapore.

3. Urmează Piaţa Times din New York, celebră prin luminile ameţitoare care se aprind seară de seară şi prin viaţa foarte animată de aici.

4. Locul patru îi revine celebrului Turn Eiffel din Paris, care este vizitat anual de aproape 7 milioane de turişti.

5. Pe locul cinci este Cascada Niagara, aflată la graniţa dintre Canada şi Statele Unite, vizitată anual de peste 12 milioane de turişti.

6. Centrul comercial Siam Paragon din Bangkok este un alt loc unde foarte mulţi turişti au dat check-in. Este unul dintre cele mai mari centre comerciale din Asia, având un cinema şi un acvariu impresionant.

7. Marele Canion, din Arizona, ocupă locul şapte în acest top. Este cu siguranţă un loc superb, nu e de mirare că turiştii se grăbesc să le arate prietenilor de pe Facebook că au ajuns aici şi că se bucură de frumuseţea fără egal a naturii.

8. Parcul Naţional Yosemite din California este de asemenea foarte apreciat de turişti.

9. Muzeul Luvru din Paris este pe locul nouă, fiind vizitat în fiecare an de milioane de turişti. Anul trecut a fost chiar cel mai vizitat muzeu din lume, primind peste 9,3 milioane de vizitatori.

10. Pe locul zece se află Central Park din New York, care atrage anual 42 de milioane de turişti, indiferent de anotimp.

Următoarele locuri sunt ocupate astfel:

11. Beto Carrero Wordl, Brazilia

12. Studiourile Warner Bros Tour din Londra

13. Gardens by the Bay, Singapore

14. Marina Bay Sands, Singapore

15. Ibirapuera Park, Brazilia

16. Bulevardul Celebrităţilor de la Hollywood

17. Madison Square Park, New York

18. Santa Monica Pier

19. Stadionul Camp Nou, Barcelona

20. Expoziţia Universală Milano 2015.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite