8 decizii greşite care ne pot distruge vacanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lasă paşaportul, singurul lucru care îţi asigură întoarcerea în siguranţă, la hotel, poate în seiful hotelului, nu îl lua cu tine peste tot. FOTO younifit.com
Lasă paşaportul, singurul lucru care îţi asigură întoarcerea în siguranţă, la hotel, poate în seiful hotelului, nu îl lua cu tine peste tot. FOTO younifit.com

Vacanţele sunt perioadele din an în care fiecare încearcă se relaxează cum ştie mai bine. Deşi în clipele de respiro avem tendinţa să fim rebeli, spontani şi să ne abatem de la reguli, doar de dragul distracţiei, există câteva decizii care, luate fără judecată, ne pot ruina preţioasele zile de concediu.

Publicaţia online „Thrillist” a realizat o listă cu cele mai proaste decizii pe care le poate lua o persoană atunci când merge în vacanţă:

Cazarea într-un hotel all-inclusive

Mâncarea şi băuturile în cantităţi nelimitate sună foarte tentant la început, dar asta doar până îţi dai seama că ai „semnat” pentru bere ieftină şi mâncare congelată. Dacă nu îţi permiţi o staţiune rafinată şi unj hotel foarte bine contat, renunţă la idee. În plus, vei ajunge să mănânci prea mult şi să-ţi petreci mare parte din concediu lâncezind. 

Prea multe activităţi 

O vacanţă poate ajunge să te coste enorm, pentru că ţi se pare firesc să achiziţionezi toate pachetele de activităţi sau excursiile opţionale care-ţi ies în cale. O să vizitezi ţara asta doar o dată, deci merită, nu? Greşit. După trei zile de excursii şi tururi vei fi răpus de oboseală. Tocmai de aceea nu uita să presari activităţile şi excursiile lăsând suficient timp pentru odihnă şi relaxare. 

Fără abateri de la planul original

Chiar dacă îţi plănuieşti pas cu pas vacanţa, dacă te încăpăţânezi să nu te abaţi deloc de la planurile iniţiale vei rata, cel mai probabil, o mulţime de ocazii. Flexibilitatea este la fel de importantă precum relaxarea într-o vacanţă, şi, în plus, îţi poate oferi experienţe neaşteptate, dar grozave. 

Neglijezi asigurarea de călătorie

La fel ca în cazul oricăror asigurări, şi asigurarea de călătorie o plătim în speranţa că nu va fi nevoie să apelăm la ea. Niciodată nu ştii când şi din ce motiv vei avea nevoie de aşa ceva. Încearcă să economiseşti la alte capitole.

Îţi iei paşaportul cu tine peste tot

Lasă-ţi paşaportul, singurul lucru care îţi asigură întoarcerea în siguranţă, la hotel, poate în seiful hotelului, nu îl lua cu tine peste tot. Dacă ai nevoie de el pentru identificare, fă o copie xerox şi ţine-o în portofel. 

Prea multe bagaje

Nu pleca la drum cu prea multe bagaje. Organizează-ţi ţinutele, selectează lucrurile de care ai nevoie şi evită să te aglomerezi. 

Doar bacnote mari sau card

Nu te aştepta ca fiecare magazin local să îţi accepte cardul de credit sau să îţi dea 93 de euro rest de la 100 de euro. Asigură-te că ai în portofel şi bacnote mici. 

Te făleşti cu bogăţia

Nu este prea înţelept să stai cu banii, telefonul, aparatul de fotografiat sau alte lucruri de valoare la vedere. Poţi fi jefuit cu uşurinţă, chiar dacă ai impresia că te afli într-o ţară unde aşa ceva nu ţi se poate întâmpla .

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite