20 de aplicații de ajutor într-o călătorie în afara țării. Ce trebuie să ai neapărat instalat pe telefon

0
0
Publicat:

Planificarea unei călătorii în afara țării nu înseamnă doar bagaje, acte și rezervări. Telefonul mobil poate fi cel mai important instrument din buzunar, dacă este pregătit corect. Aplicațiile pentru călătorii te ajută să ai un concediu de vis fără surprize.

Aplicațiil de pe telefon care nu trebuie să-ți lipsească în vacanță în străinătate. FOTO: Pexels.com
Aplicațiil de pe telefon care nu trebuie să-ți lipsească în vacanță în străinătate. FOTO: Pexels.com

De la orientare și traducere până la plăți, siguranță sau comunicare, anumite aplicații pot transforma complet experiența de călătorie, evitând situațiile stresante.

Prezentăm mai jos o selecție de aplicații esențiale, recomandate de organizații de profil, ghiduri turistice și experiența călătorilor frecvenți.

20 de aplicații pentru cei care călătoresc des în străinatate

În primul rând, trebie să te preocupe păstrarea documentelor și siguranța ta, în călătoriile pe care le faci în străinătate. 

Aplicații precum Google Drive îți permit să ai copiile digitale ale actelor: pașaport, buletin, bilete, polițe de asigurare, rezervări. Experții în securitate recomandă stocarea acestora în cloud, cu acces parolat și offline disponibil.

Recomandare: salvează și în format PDF descărcat în telefon.

Applicația MAE „Călătorie în Siguranță” dezvoltată de Ministerul Afacerilor Externe, oferă alerte, informații despre condiții de călătorie, contactele consulatelor și secțiilor de ambasadă.

Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziţia cetățenilor români care călătoresc în străinătate aplicaţia pentru telefoane mobile inteligente "Călătoreşte în siguranţă". Aplicaţia se înscrie în strategia MAE de diversificare a serviciilor consulare şi a mijloacelor de comunicare cu cetăţenii români.

„Călătoreşte în siguranţă” permite cetățenilor români: să afle informaţii despre ţara de destinaţie - condiţii, recomandări şi alerte de călătorie, misiuni diplomatice româneşti în ţara în care călătoresc; să poate fi alertați în cazul în care apar situații speciale în țara în care se află; să poată alerta cea mai apropiată misiune a României în caz de urgență; să afle rapid care sunt procedurile în cazul unor incidente (accident, îmbolnăvire, pierdere de acte etc.) sau alte informaţii utile.

Transport și orientare

Google Maps este indispensabil pentru orientare, transport public și hartă offline.

Pont util: înainte să pleci, descarcă hărțile orașelor unde mergi (Opțiune: „Offline Maps”).

Maps.me oferă o hartă offline gratuită, bună pentru zone fără internet sau pentru drumeții.

Uber / Bolt / Lyft / FreeNow - pentru a te asigura cu nu ești înșelat cu tarife nesimțite de către taximetriștii locali. Verifică dinainte ce aplicație funcționează în țara respectivă. Taxiurile turistice pot fi mult mai scumpe.

Traducere și comunicare

Google Translate ajută inclusiv prin funcția de traducere a textului prin camera foto care este foarte utilă la meniuri, indicatoare sau formulare.

Pont util: descarcă limba țării în modul offline.

DeepL - pentru traduceri mai naturale, recomandat în conversații lungi sau emailuri.  

WhatsApp / Telegram / Signal - sunt mijloace principale de comunicare internațională. Unele hoteluri preferă comunicarea prin WhatsApp Business.

 Plăți și gestionarea banilor

Revolut / Wise permit schimb valutar la rate avantajoase și plăți contactless. Majoritatea turiștilor preferă Revolut pentru flexibilitate și curs bun, conform unei analize a Financial Times. 

XE Currency este un convertor valutar cu actualizare live, util în magazine și restaurante.

Booking, aplicația pentru cazare

Pentru cazare recomandăm aplicațiile Booking / Airbnb / Hostelworld. Acestea permit gestionarea și modificarea rezervărilor cu ușurință.

Pont: activează notificările pentru schimbări sau comunicări cu gazda.

TripAdvisor ajută la review-uri pentru restaurante, obiective, tururi. Este util pentru evitarea capcanelor turistice.

Google Trips (în Google Maps) - oferă sugestii automate de itinerarii bazate pe distanțe și preferințe.

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite