Cum faci cele mai bune paste cu somon și spanac. Rețeta este perfectă pentru o cină ușoară

0
Publicat:

Somonul este un aliment recomandat pentru oricine încearcă să mănânce sănătos, fiind bogat în grăsimi nesaturate omega-3. De asemenea, celelalte ingrediente precum spanacul sau roșiile fac o combinație reușită pentru o cină ușoară.

Paste cu somon, spanac și roșii FOTO Bucătăraș.ro
Paste cu somon, spanac și roșii FOTO Bucătăraș.ro

Avantajul este că se prepară foarte repede și fără efort. Ingredientele se pun în tavă și se dă la cuptor pentru maxim 20 de minute, după care se amestecă toate împreună.

Pentru o porție de paste cu somon avem nevoie de:

250 g paste (pot fi spaghete, tagliatele sau pene, după preferință.)

200 g cremă de brânză

200 ml smântână lichidă

O ceapă roșie mică

200 g somon

8-10 roșii cherry

Două mâini bune de spanac

Ulei de măsline (două linguri)

Condimente (sare, piper, busuioc) după gust

Lămâie câteva felii

Cum se prepară

De când am pregătit prima dată paste cu somon astfel, fiica mea mi le cere mereu. Advărul este că și mie îmi plac și sunt foarte, foarte ușor de pregătit”, spune Ana, o băimăreancă de 50 de ani.

Am așezat într-o tavă, tapetată cu hârtie de copt, într-o parte somonul, apoi roșiile tăiate în patru, spanacul și crema de brânză peste spanac. Eu am folosit o cutie de cremă de brânză și a ieșit foarte cremos”, mai arată ea.

Peste toate se pun condimentele, puțin ulei de măsline, ceapa tocată mărunt și smântâna lichidă. Peste somon se așează feliile de lămâie și se dă totul la cuptor pentru aproximativ 15-20 de minute, la 180-200 de grade Celsius.

La 180 de grade Celsius s-au pătruns mai bine, dar le-am mai lăsat câteva minute în plus”, spune ea.

În timp ce somonul se coace, se fierb pastele așa cum sunt indicațiile pe pachet.

După ce sunt scoase din cuptor, somonul se sfărâmițează cu o furculiță și se amestecă totul, împreună cu pastele fierte deja și strecurate.

Sosul cremos, amestecat cu roșiile coapte și cu aroma pe care o lasă busuiocul peste toate sunt absolut delicioase”, mai spune băimăreanca. „Unde mai pui că este și foarte sănătos”, mai arată ea.

Pont: somonul poare fi înlocuit cu fructe de mare, creveți sau piept de pui cubulețe, care au fost prăjite înainte. În funcție de imaginația fiecăruia, rețeta poate fi îmbunătățită.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite