Broccoli, bogat în substanţe anticancerigene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Broccoli sau conopida verde este un aliment dietetic cu virtuţi medicinale extraordinare. Cercetările efectuate clasează această legumă pe primul loc în categoria celor bogate în

Broccoli sau conopida verde este un aliment dietetic cu virtuţi medicinale extraordinare. Cercetările efectuate clasează această legumă pe primul loc în categoria celor bogate în substanţe anticancerigene, cu efect preventiv în cataractă şi în bolile cardiovasculare.

Fitoterapeutul Eugen Giurgiu precizează că broccoli conţine sulforafan, o substanţă care poate preveni îmbolnăvirea de ulcer şi de cancer de stomac.

Datorită substanţelor active pe care le conţine - vitamine (mai ales A, B complex, U, C - cu efecte antioxidante), fibre, proteine, minerale, foarte mult calciu, lipide şi enzime, broccoli are efect favorabil şi asupra oaselor şi a metabolismului celular.

Reţeta săptămânii

Sandvici "gurmand" cu broccoli

Timp de pregătire: 30 de minute; Calorii: 300/porţie

Ingrediente: 1 piept de pui dezosat, 5 chifle cu susan, 2 ouă, pesmet, ulei de măsline, 5 frunze de salată, 5 morcovi, 5 bucheţele de broccoli, o linguriţă de cimbru, o ceapă mare.

Preparare: Tăiem pieptul de pui în feliuţe subţiri. Înăbuşim în ulei cu puţină apă sau supă de legume ceapa tăiată peştişor: după 5 minute, adăugăm şi legumele, tăiate fideluţă. Doar bucheţelele de broccoli trebuie opărite separat, timp de 5 minute.

După aceea, le punem în vasul cu legume înăbuşite. Separat, feliuţele de pui le trecem prin ou şi pesmet şi le prăjim. Tăiem chiflele pe din două şi le umplem cu amestecul de legume, asezonate cu cimbru şi feliuţele de carne.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite