Brittany Murphy a fost înmormântată - Revista presei mondene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa mondenă de astăzi scrie despre înmormântarea actriţei Brittaney Murphy, aniversarea actriţei Mary Elizabeth Spacek sau topul cântecelor de Crăciun. Printre alte subiecte, Esca a dat în mintea copiilor, iar unele vedete au avut parte de momente penibile anul acesta.

Brittany Murphy a fost înmormântată. Actriţa americană în vârstă de 32 de ani, care a murit duminică după un atac de cord, a fost înmormântată, joi, la Forest Lawn Memorial Park din Los Angeles. Brittany Murphy se odihneşte în cimitirul vedetelor, unde a fost îngropat şi Michel Jackson. Tatăl actriţei, Angelo Bertolotti, care se înstrăinase în ultima vreme de ea, nu a participat la ceremonie, doarece nu a dorit să-şi vadă fiica moartă, scrie Click.

Actriţa Mary Elizabeth Spacek împlineşte 60 de ani.
Actriţa Mary Elizabeth Spacek, laureată a unui premiu Oscar pentru rolul din filmul "Coal miner's daughter", împlineşte vineri 60 de ani. Elizabeth Spacek s-a născut în Quitman, Texas la 25 decembrie 1949. A urmat liceul "Quitman High School", unde a fost aleasă regină a frumuseţii. După absolvire, începe o carieră artistică, cu ajutorul unui văr care lucra în industria divertismentului, potrivit Click.

Topul cântecelor de Crăciun. Liana Stanciu, vedeta de la Magic FM, susţine că fiecare zonă a ţării are colinde superbe şi că este greu de stabilit un top al celor mai solicitate. Cu toate acestea, ea a întocmit un top al celor mai iubite colinde de Crăciun din Romania. Vedeta ne-a destăinuit că atât ea, cât şi fetiţa şi soţul ei ascultă cu mare plăcere colinde împreună în fiecare an de Crăciun, pentru că toţi cred cu tărie în magia Sărbătorilor de iarnă, notează Libertatea.

Andreea Esca a dat în mintea copiilor.
Andreea Esca a făcut notă discordantă, recent, la un eveniment monden la care printre invitaţi s-au numărat şi unii dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din România. După ce s-a întreţinut preţ de câteva minute cu ceilalţi invitaţi, prezentatoarea de televiziune s-a refugiat în camera copiilor, preferând compania acestora, în defavoarea oamenilor mari care puneau ţara la cale într-o încăpere alăturată, anunţă Cancan.

Cele mai amuzante căzături ale vedetelor.
Momentele penibile nu le-au ocolit pe vedete nici în acest an. Cele mai expuse au fost cântăreţele, unele dintre acestea fiind nevoite să "pupe"scena în timpul unui show pe care l-au pregătit până la cel mai mic detaliu şi trebuia să fie perfect. Cum însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, vedetele au trebuit să facă faţă cu brio momentului în care au căzut pe scenă în faţa fanilor, scrie Libertatea.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite