Banca Mondială nu recomandă pensionarea la 70 de ani, ci reformarea sistemului de pensii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Mondială nu recomandă Guvernului României să ridice vârsta de pensionare la 70 de ani, ci să-şi reformeze sistemul de pensii şi piaţa financiară, pentru a oferi pensii de limită de vârstă sigure din punct de vedere economic, potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de instituţie.

Estimările pentru anul 2050 arată că sistemul de pensii din România va avea deficite în creştere, dacă executivul nu va lua măsurile necesare pentru sustenabilitatea acestuia.

Drept urmare, dacă nu va fi abordată problema îmbătrânirii populaţiei, aceasta va pune în pericol siguranţa economică şi bunăstarea pensionarilor, se arată în comunicatul Băncii Mondiale.

"Simulările arată că, dacă toţi ceilalţi parametri ai schemei de pensii sunt păstraţi neschimbaţi, iar creşterea vârstei de pensionare este aleasă ca singura măsură de abordare a deficitului fiscal, atunci vârsta de pensionare va trebui să crească, atingând nivele dramatice – 70 de ani – pentru ca sistemul de pensii să devina sustenabil din punct de vedere fiscal, fără a fi nevoie de transferuri de la bugetul de stat", a atenţionat Banca Mondială.

Potrivit comunicatului, raportul analizează mai multe opţiuni de ajustare a beneficiilor sau a regulilor de indexare a acestora, care, singure sau în combinaţie, pot fi folosite în abordarea sustenabilităţii fiscale a sistemului de pensii, ce se deteriorează, şi protejarea siguranţei economice a pensionarilor.

Instituţia financiară internaţională atenţionează, de asemenea, că impactul crescând al crizei financiare mondiale sporeşte necesitatea ca ţările din Europa Centrală, de Est şi Sud, inclusiv România, să contracareze pericolul intrării în incapacitate de plată a pensiilor către pensionarii actuali şi viitori şi să nu regreseze în privinţa reformelor făcute în ultimii zece ani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite