Tesla introduce un abonament lunar de asistenţă tehnică pentru şoferii maşinilor sale electrice. Cât ajunge costul unui astfel de serviciu

0
0
Tesla a testat noul său
software de conducere semi-autonomă pentru străzile oraşului şi săptămâna
trecută a distribuit „FSD Beta v9” unui număr limitat de clienţi. foto shutterstock
Tesla a testat noul său software de conducere semi-autonomă pentru străzile oraşului şi săptămâna trecută a distribuit „FSD Beta v9” unui număr limitat de clienţi. foto shutterstock

Abonamentul, care se numeşte „Full Self-Driving capabilly” (FSD),  le va permite şoferilor să plătească serviciul de asistenţă în tranşe lunare de 199 de dolari,  în loc să plătească preţul de 10.000 de dolari în avans, relatează Reuters.

„Abonamentele la serviciul FSD sunt disponibile în prezent pentru vehiculele eligibile din Statele Unite. Verificaţi aplicaţia Tesla pentru actualizări privind disponibilitatea în alte regiuni”, a spus Tesla pe site-ul său, conform hotnews.ro. 

Directorul financiar al Tesla, Zachary Kirkhorn, a declarat în aprilie că serviciul de abonament planificat va genera venituri recurente pentru companie, deşi „ar putea exista o perioadă de timp în care numerarul să se reducă pe termen scurt”.

„Dacă te uiţi la numărul de clienţi care nu au achiziţionat FSD în avans sau în leasing şi poate vor să experimenteze cu FSD, aceasta este o opţiune excelentă pentru ei”, a spus el în timpul unei teleconferinţe susţinute în aprilie, la raportarea rezultatelor financiare ale companiei.

Tesla a testat noul său software de conducere semi-autonomă pentru străzile oraşului şi săptămâna trecută a distribuit ”FSD Beta v9” unui număr limitat de clienţi.

Mai multe - Auto

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite