Propunerea de a impune controale tehnice anuale pentru maşinile mai vechi de 10 ani, respinsă
0Propunerea Comisiei Europene (CE) privind introducerea unor controale tehnice anuale obligatorii pentru maşinile şi camionetele mai vechi de zece ani a fost respinsă joi, 4 decembrie, de miniştrii europeni ai Transporturilor.

Miniştrii Transporturilor, reuniţi la Bruxelles, s-au opus acestei măsuri, relatează AFP, citată de News.ro.
În Uniunea Europeană (UE), aceste vehicule sunt, în prezent, supuse unor controale obligatorii din doi în doi ani, iar anumite ţări, precum Franţa şi Germania, impun aceeaşi regulă maşinilor mai vechi de patru ani.
Pentru consolidarea siguranţei rutiere şi a luptei împotriva poluării, Comisia a propus în aprilie să se treacă la un sistem de control anual obligatoriu, în cadrul unei revizuiri a reglementărilor care datează din 2014.
Nu vor să impună celtuieli suplimentare proprietarilor de vehicule vechi
Miniştrii europeni ai Transporturilor au respis propunere, pentru că vor ca actualul sistem, care prevede un control la doi ani, să fie păstrat , pentru a nu „impune cheltuieli suplimentare proprietarilor de vehicule”, potrivit unui comunicat.
Aceștia au aprobat însă parţial alte propuneri ale Comisiei, de exemplu desfăşurarea unor noi metode de control al emisiilor de dioxid de azot şi de particule fine, şi dispoziţii împotriva trucării odometrelor, care înregistrează kilometrii parcurşi.
Aceste decizii nu au însă forţă de lege. Au nevoie să obţină acordul Parlamentului European (PE), care nu a adoptat încă o poziţie cu privire la propunerile CE.
În cazul unui dezacord între Cei 27 şi PE, este necesar ca părțile să negocieze un compromis.
Potrivit Comisiei, aproximativ 19.800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere anul trecut.























































