Dacia Duster, maşina anului 2012 în Scoţia
0În ciuda întârzierilor cauzate de pregătirea modelului Duster pentru şoselele Regatului Unit, producătorul de la Mioveni se bucură de un capital de imagine extrem de generos în Marea Britanie.
Cu toate că Dacia Duster încă nu este disponibil pe piaţa locală, el urmând a intra în showroom-uri începând cu luna ianuarie, primul model 4x4 din portofoliul producătorului român şi-a adjudecat trei titluri în cadrul concursului "Scottish Car of the Year 2012".
Cel mai important dintre acestea este fără îndoială titlul de "Car of the Year 2012", dar nu trebuie să omitem nici locul I obţinut la categoriile "SUV" şi "Buget". Justificarea acestor premii acordate Duster-ului vine din partea scoţienilor printr-un citat mai mult decât specific : “unrivalled value in a package particularly relevant to the Scottish market.”
Popularitatea SUV-ului Dacia nu se opreşte aici. Conform publicaţiei britanice AutoExpress, peste 1000 de precomenzi au fost înregistrate în Anglia, cu trei luni înainte de lansarea oficială.
Duster, primul model Dacia disponibil pe piaţa britanică, poate fi comandat în trei versiuni de echipare: Access, Ambiance şi Laureate, cu posibilitatea alegerii între două motorizări: 1.5 diesel sau 1.6 benzină. Conform statisticilor, o şesime din comenzi au fost făcute pentru Duster Access, ce costă 8.995 lire sterline, iar Duster Laureate a fost comandat de peste jumătate din clienţi, în ciuda preţului de pornire de 12.995 lire sterline.