Dacia a prezentat noul crossover Striker. Modelul va avea motorizări hibride și GPL, cu preț de pornire sub 25.000 de euro
0Dacia a prezentat oficial, marți, noul crossover Striker, cel mai nou model al mărcii, care va fi disponibil cu motorizări „multi-energie” și va combina dinamismul unui break cu garda la sol ridicată specifică unui SUV.

Modelul a fost prezentat în avanpremieră în cadrul planului strategic „futuREady”, anunțat la evenimentul Strategy Day. Mașina va fi dezvăluită complet în luna iunie, când va putea fi văzută și de publicul larg.
Noul Striker va fi produs în Turcia și va avea o lungime de 4,62 metri, fiind cel mai mare model din portofoliul actual al mărcii.
Crossover-ul va fi disponibil în mai multe variante de motorizare: hibridă, hibridă 4x4 și GPL.
Reprezentanții companiei spun că prețul de pornire va fi sub 25.000 de euro, modelul urmând să facă mai accesibilă mobilitatea electrificată atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru flote.
Numele „Striker” provine dintr-o expresie universală care înseamnă „a lovi” sau „a atinge ținta”, potrivit producătorului.
Potrivit Dacia, noul model îmbină „dinamismul unui break, caracterul practic al unei berline spațioase și garda la sol ridicată a unui SUV”.
Compania mizează pe Striker pentru a crește ponderea vehiculelor din segmentul C în vânzările sale, de la aproximativ o cincime în prezent la o treime în următorii ani. Striker va forma un duo complementar cu modelul Dacia Bigster, cele două modele având personalități diferite, dar același ADN robust și orientat către valoare, se arată într-un comunicat al producătorului deținut de Renault.
În prezent, noul crossover va concura cu modele din segmentul compact, precum Skoda Octavia. Prin comparație, Bigster are 4,57 metri lungime, iar Dacia Duster are 4,34 metri.
Lansarea Striker face parte din strategia accelerată de electrificare a mărcii. Obiectivul producătorului este ca mașinile hibride și electrice să reprezinte peste 65% din vânzările Dacia până în 2030, față de aproximativ 25% anul trecut.























































