Curățarea și întreținerea jantelor de aliaj. Pașii de urmat pentru a le prelungi durata de viață

0
0
Publicat:

Jantele din aliaj reprezintă o alegere foarte bună dacă vrei să te bucuri de un echilibru între performanță, costuri, estetică și consum. Dar pentru a le prelungi durata de viața trebuie să le acorzi o îngrijire periodică. 

Jantele din aliaj necesită o îngrijire periodică Foto: Shutterstock
Jantele din aliaj necesită o îngrijire periodică Foto: Shutterstock

Oferta de jante din aliaj a devenit, în timp, deosebit de variată și adaptată pentru orice tip de buget. Totuși, motivul principal pentru care sunt preferate de șoferi este încă unul pur estetic.

Jantele din aliaj necesită o îngrijire specială. De aceea, se recomanda ca ele să fie periodic curățate de impurități.

De la depunerile de praf, murdărie și resturi de particule rezultate din procesul de frânare, la umiditate și substanțe chimice din mediu, jantele suferă constant. Prin urmare, adoptarea unor obiceiuri simple de curățare a jantelor le poate prelungi viața utilă și poate menține aspectul lor atrăgător”, susțin reprezentanții Autovit.

Cea mai bună metodă pentru menținerea într-o stare cât mai bună a jantelor de aliaj este spălarea frecventă cu o soluție de săpun și apă. De asemenea, poți alege produse special concepute pentru curățarea jantelor din aliaj. 

Curățarea jantelor trebuie făcută mai ales în sezonul hibernal, deoarece sarea și materialele antiderapante pot coroda lacul protector al acestora.

Reprezentanții Autovit au oferit mai mulți pași pe care trebuie să îi urmezi atunci când cureți jantele de aliaj.

În primul rând, trebuie să te asiguri că jantele sunt reci, pentru că temperatura lor poate afecta eficacitatea soluției de curățare. Apoi jantele trebuie clătite cu apă pentru a îndepărta particulele mari de praf și murdărie. Aceasta ajută la evitarea zgârieturilor atunci când începi să le cureți în detaliu.

Folosește un produs special destinat curățării jantelor. În general, toate produsele de curățare pentru jante au un pH neutru, pentru a proteja finisajul roții. Asadar, indiferent de tipul de jantă din aliaj pe care îl folosești, soluțiile acestea sunt alegeri sigure. Este bine să nu folosești detergenți de bucătărie sau soluții abrazive, care pot deteriora finisajul jantelor”, recomandă reprezentanții Autovit.

Soluția va fi aplicată pe jante și lăsată să acționeze conform instrucțiunilor de pe etichetă.

Poți să folosești o perie moale sau o perie de dinți uzată pentru a curăța suprafața jantelor, astfel încât să ajungi și în zonele greu accesibile.  Dacă jantele sunt foarte murdare, poți insista ușor cu peria. Astfel, îndepărtezi praful rezultat în urma procesului de frânare. Frecarea generată de roți și temperatura înaltă fac această mixtură extrem de corozivă.

Plastilina sau argila auto sunt excelente pentru a îndepărta particulele persistente, încastrate în finisajul jantei. Se folosesc doar după curățarea prealabilă a jantei, dar înaintea operației de lustruire.

Clătește jantele cu apă din abundență, pentru a îndepărta soluția de curățare și reziduurile de murdărie. Este recomandat ștergerea jantelor cu o lavetă moale sau un burete pentru a le usca. Trebuie să te asiguri că nu rămân pete de apă pentru că acestea pot lăsa urme inestetice pe jante.

Pentru a le da un aspect mai elegant, poți folosi o pastă de polish și o mașină de lustruit, dotată cu un burete foarte fin. În funcție de jantele cu care este echipată mașina ta, poți alege pastă pentru aluminiu, suprafețe cromate, oțel inoxidabil.

Ca pas final, poți să aplici și o ceară de calitate. Pe lângă faptul că va proteja suprafața și va oferi strălucire, are și avantajul de a împiedica depunerea prafului. În acest mod, următoarea curățare pe care o vei face va fi mult mai ușoară.

Dacă îți schimbi sezonier jantele, asigură-te că le depozitezi într-un loc uscat, ferit de umiditate și temperaturi extreme, unde vor fi protejate de coroziune sau alte daune.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite