10 activităţi amuzante pe care le poţi face weekendul acesta, la Pet Expo 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pet star Foto - www.PetStarFoto.ro
FOTO Pet star Foto - www.PetStarFoto.ro

A început numărătoarea inversă pentru iubitorii de animale. A mai rămas doar o săptămână până la deschiderea oficială a celui mai important eveniment dedicat animalelor de companie din România. Organizatorii au pregătit o paletă largă de activităţi pentru vizitatorii Pet Expo.

Cei mai mari jucători din industria animalelor de companie vor fi prezenţi, în perioada 16-18 mai, la Pet Expo. Ajuns la cea de-a şasea ediţie, târgul reuneşte, pe o suprafaţă de 3000 de mp pătraţi, peste 40 de firme din România, Belgia, Slovacia şi Franţa. Anul acesta târgul a înregistrat un record al prezenţei celor mai mari branduri din domeniu, cu o cifra de afaceri cumulata de peste 90 de milioane de euro. 

În cadrul Pet Expo, vizitatorii vor putea afla mai multe despre numeroase produse dedicate creşterii animalelor de companie, pe care le vor putea achiziţiona la preţuri de importator. Organizatorii au pregătit o arenă pentru evenimente, unde vizitatorii se vor putea înscrie la concursuri cu animalele de companie, vor asista la demonstraţii de dresaj sau vor lua parte la activităţi împreuna cu copiii. Aceştia vor putea admira şi cumpăra animale de companie, standurile de prezentare având pregătite expoziţii de câini, pisici, peşti exotici, iepuri, porcuşori de guineea, hamsteri şi păsări exotice. Pet Expo va sprijini şi în această ediţie animalele comunitare prin alocarea unui spaţiu dedicat asociaţiilor pentru protecţia animalelor. Vizitatorii pot ajuta animalele abandonate, oferindu-le un adăpost, prin asociaţiile „Prieteni pentru suflet” şi „Vier Pfoten”.  Pe lângă toate acestea, Pet Expo pregăteşte şi alte surprize prin care organizatorii plănuiesc să-şi distreze vizitatorii.

„Anul acesta dorim să atragem un număr mai mare de vizitatori, faţă de ediţia precedentă, când 12.000 de persoane au trecut pragul Pet Expo. Cea de-a şasea ediţie aduce noutăţi din partea expozanţilor şi foarte multe evenimente interactive. Spaţiul de expunere a crescut şi în acest an, iar standurile sunt mai mari şi mai spectaculoase” spune Ilie Pana, organizatorul Pet Expo.

Iată 10 dintre cele mai amuzante lucruri pe care le pot face vizitatorii, cu sau fără animalele lor de companie:

1. Joacă „X şi 0” cu căţelul. În Arena de evenimente va fi desenat un tabel gigant pentru „X şi 0”, în care căţeii îşi pot demonstra talentul la jocurile de strategie.  

2. Prezentarea unei colecţii de peste 450 de modele de haine şi accesorii pentru căţei.  
 

3. Concurs cu tema „look-alike”, organizat de Clubul Privat pentru Dresaj Canin Ringstar . Cei care vin cu un căţel care seamănă izbitor cu proprietarul se vor înscrie la un concurs care va desemna echipa cu cea mai puternică asemănare.  
 

4. Învaţă pisica să folosească toaleta! Pisica Educată este un kit de dresaj care te ajută să înveţi pisica să folosească toaleta şi să renunţe la litieră în 3 paşi.  
 

5. Expoziţii de arici pitici africani sau de iepuri pitici.  
 

6. Concurs de frumuseste pentru porcuşori de Guineea.  
 

7. Expunerea celor mai spectaculoase acvarii însoţite de specii de peşti exotici.  
 

8. Sesiuni foto profesionale împreună cu animalul de companie. Un studio foto va fi special amenajat în cadrul târgului, unde amatorii vor face fotografii gratuite, pe care le pot posta pe Facebook.  
 

9. Prezentări de modă canină şi felină. Animalele frumoase şi cochete vor defila în toată splendoarea lor pentru a fi admirate de public. 
 

10. Demonstraţii de dresaj pentru câini.  

Pet Expo 2014 se va desfăşura la Romexpo, în pavilionul C6, iar spaţiile de expunere vor fi împărţite pe domenii, între furnizorii de produse pentru animale de companie, crescătorii de animale şi asociaţiile profesionale. Costul unui bilet la Pet Expo este de 10 lei, iar elevii şi pensionarii vor plăti 5 lei. Copiii sub 5 ani au gratuitate.  

Citeşte şi: 

FOTO Regal canin, la Satu Mare: Parfumaţi şi coafaţi, 2.000 de câini din întreaga lume au fost vedetele expoziţiei

Efecte 3D şi macarale operate manual, în spectacolul lui Peter Gabriel, de la Romexpo

Concertul lui Peter Gabriel va fi „unul dintre cele mai spectaculoase show-uri din România“

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite