Wozniacki ia bani cu lopată în vacanţă: Daneza care a învins-o pe Halep la Australian Open va lansa o supercolecţie
0Dacă Simona Halep a fost nevoită să aştepte câteva luni pentru a-şi găsi un sponsor, după ce a încheiat conturile cu Adidas, în schimb, Caroline Wozniacki (2 WTA) e asaltată de firmele care vor să-şi asocieze imaginea cu ea.
Caroline Wozniacki ar trebui să se odihnească în această perioadă în care mai toate sportivele de top au luat o pauză între sezonul de hard şi cel de zgură.
Numai că, de când şi-a început vacanţa, campioana de la Australian Open a avut de onorat contractele sale de publicitate şi a trebuit să se ocupe şi de lansarea unei afaceri în care e foarte implicată. Concret, potrivit Digi Sport, Wozniacki s-a dus, mai întâi, în Grand Cayman, acolo unde promovează un ansamblu rezidenţial. Iar apoi s-a ocupat de lansarea unei colecţii de ochelari de soare pentru brandul Ovvo Optics.
„Acest parteneriat îmi dă oportunitatea de a concepe un design şi să fiu implicată în întregul proces. Am făcut o poză mare cu faţa mea şi am început să desenăm prototipuri pe ea. Pentru mine e foarte important că sunt uşori şi pot fi purtaţi ore întregi, dar şi pentru că nu îţi alunecă de pe faţă", a povestit Caroline Wozniacki.
Contractul cu Ovvo Optics îi va aduce lui Wozniacki câteva sute de mii de euro, iar ochelarii au preţuri cuprinse între 312 şi 375 de dolari, ele putând fi comandate şi de pe site-ul oficial al firmei.