FOTO Wozniacki, emoţionată până la lacrimi: Daneza a primit o veste extraordinară după ce a ajuns în America
0În acest sezon, totul pare că merge bine pentru Caroline Wozniacki. Daneza de 27 de ani a câştigat Australian Open în luna ianuarie, iar acum se pregăteşte de turneul de la Miami cu un moral ridicat.
Caroline Wozniacki a fost detronată de Simona Halep de pe primul loc mondial, însă, în rest, a avut un sezon foarte bun până acum.
Campioana de la Australian Open îşi va începe parcursul la Miami în turul II, urmând să joace cu Puig (82 WTA). Daneza a fost emoţionată până la lacrimi de bucurie, după ce a ajuns la Miami. Wozniacki a fost informată, potrivit Digi Sport, că are două terenuri care îi poartă numele la Fisher Islands.

„Nu-mi vine să cred că am două terenuri ce-mi poartă numele! Înseamnă foarte mult pentru mine! Fisher Islands înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece avem cu toţii case aici şi petrecem mult timp. Sunt foarte fericită, am început să şi plâng“, a recunoscut ocupanta locului 2 WTA.
La Miami, Wozniacki are de apărat finala de anul trecut, atunci când a fost învinsă de Konta.