Vulpea când nu ajungea la struguri zicea că sunt acri: cum şi-a explicat Paul Papp plecarea de la Chievo Verona
0Mai dureros decât faptul că jucătorii români eşuează în Occident e faptul că ei nici nu regretă că nu s-au impus acolo.
Acest lucru e demonstrat de o declaraţie dată de Papp, ieri, la prezentarea sa în tricoul Stelei. „E un pas înainte în cariera mea. Sper să mă ridic la nivelul Stelei şi să cresc în valoare. Am venit la o echipă mare din România. Chievo se lupta la retrogradare, nu-şi propunea niciodată o clasare mai bună“, a spus stoperul de 24 de ani.
Nici Rusescu nu s-a arătat deranjat de revenirea în Liga I: „Sunt fericit că m-am întors acasă“. Dintre cei trei, singurul care a spus că speră să stea temporar în Ghencea a fost Bourceanu. „Faptul că m-am întors nu e bine văzut, dar voi lupta să demonstrez că pot juca în campionatul României, dar şi în cel al Turciei. Sunt motivat să-mi fac cât mai bine treaba şi să mă întorc la Trabzonspor“, a declarat mijlocaşul de 29 de ani.
Neagu n-a prins lista UEFA
După ultimele transferuri, campioana şi-a definitivat lista trimisă la UEFA pentru partidele din grupele Ligii Europa. Bourceanu, Rusescu şi Papp au prins lista, ceea ce nu s-a întâmplat şi cu Ionuţ Neagu. Acesta a devenit a patra opţiune pentru postul de „închizător“, după Bourceanu, Breeveld şi Prepeliţă. Nici fundaşul Gabi Matei n-are drept de joc în Europa, el fiind lăsat în afara listei de 23, care a fost trimisă la UEFA.
Meme râdea de Nistor
Atunci când a refuzat Steaua pentru a semna cu Evian, Dan Nistor a fost criticat de oficialii din Ghencea. Ulterior, Mihai Stoica a savurat faptul că Nistor nu s-a impus în Franţa. „Tare promo-ul cu celebrul Dan Nistor care zicea ceva de genul «Urmăriţi campionatul Franţei numai la Digi Sport!». Păi, era mai bine să-l urmărească şi el, săracul, tot la Digi Sport, că a intrat la 1-0 pentru Evian şi s-a terminat 1-2. Du-te, tată, la Vittel“, a scris Stoica pe pagina sa de Facebook. Acum, Steaua a luat trei jucători care, la fel ca Nistor, au eşuat în străinătate.