Voleibalistele de aur au revenit acasă. Roxana Bacşiş: "Am obţinut un rezultat istoric"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Componentele lotulului echipei CSM Bucureşti au ajuns luni dimineaţă, din Turcia, fiind primite la salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă de primarul Răzvan Sava şi de preşedintele Federaţiei Române de Volei, Gheorghe Vişan.

Jucătoarea echipei CSM Bucureşti Roxana Bacşiş consideră câştigarea Cupei Challenge un rezultat istoric pentru voleiul românesc şi dedică trofeul tuturor susţinătorilor formaţiei sale.

"Sunt foarte fericită că am ajuns până aici, că am obţinut un rezultat istoric, sunt foarte mândră de echipa mea. Am reuşit să facem asta doar prin dăruire şi pasiune. Eu cred că am fost mai bune decât celelalte echipe la toate capitolele, Mă bucur foarte mult pentru că am muncit foarte mult pentru a ajunge aici. Am făcut un rezultat istoric. A fost foarte greu, ştiam că va fi un meci dificil la ele, că nu vor depunde armele, dar prin ambiţia noastră am reuşit să câştigăm. Mă bucur că echipa nu s-a desfiinţat şi că am putut face un lucru minunat. Dedicăm trofeul familiilor noastre şi tutror celor care ne susţin. A fost uimitor, nici acum nu realizez ce s-a întâmplat. Am plâns după ce am luat primele două seturi, la final nu am mai putut, mi-am consumat toată energia în timpul meciului. Acum vrem să ne concentrăm pe Cupa României şi pe campionat", a declarat Bacşiş, luni, la Aerorportul Henri Coandă, la întoarcerea din Turcia.

Antrenorul Francois Salvagni le-a mulţumit jucătoarelor sale, despre care a spus că au fost uimitoare: "Vreau să mulţumesc clubului, stafului meu şi jucătoarelor mele. Au fost uimitoare. Vreau să mulţumesc României pentru că încă de la început m-am simţit ca acasă. E un rezultat foarte foarte mare. Vă mulţumesc pentru suport".

Jucătoarea Georgiana Faleş a precizat că echipa sa a reuşit câştigarea trofeului datorită forţei grupului.  "Am fost foarte motivate şi lucrul ăsta s-a văzut pe teren. Am demonstrat pe teren că merităm să luăm acest trofeu. La sfârşit eram în transă, nu realizam că ni se întâmplă nouă aşa ceva, dar când am ridicat trofeul am fost foarte fericită, a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Am primit sute de felicitări, mi-e şi frică să mă uit la telefon. Suntem o echipă valoroasă, unită, tot ceea ce am realizat am realizat prin forţa grupului. Am demonstrat că suntem mai bune decât celelalte echipe", a afirmat Faleş.

Mihaela Ozun şi-ar dori să doarmă cu trofeul Cupei Challenge pentru a conştientiza performanţa realizată: "Cu siguranţă e cea mai frumoasă zi, încă nu conştientizez că am câştigat o cupă europeană. Aştept să ajung acasă ca să conştientizez ceea ce am realizat. Am spus că o să dormim cu cupa în pat până vom realiza ce am obţinut pentru România şi pentru noi. E o realizare mare pentru orice sportiv. Sunt emoţii de nedescris, momente pe care le-am trăit la intensitate maximă. Am fost într-adevăr o echipă, am crezut în noi încă de la început. Noi ne-am propus mereu obiective înalte, acum vrem şi Cupa României şi campionatul şi le vor realiza dacă suntem la fel de puternice", a declarat jucătoarea echipei CSM Bucureşti, Mihaela Ozun.

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava le-a felicitat pe jucătoarele clubului CSM Bucureşti pentru câştigarea Cupei Chalenge: "Vă felicit pentru trofeul câştigat, primul câştigat de voleiul românesc. Vă mulţumim pentru dimineaţa asta frumoasă. Aţi dat dovadă de eleganţă, intelingenţă, ambiţie, care v-a dus la câştigarea acestui trofeu".

Componentele lotulului echipei CSM Bucureşti au ajuns luni dimineaţă, din Turcia, fiind primite la salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă de primarul Răzvan Sava şi de preşedintele Federaţiei Române de Volei, Gheorghe Vişan.

Echipa CSM Bucureşti a câştigat, duminică, în deplasare, a treia competiţie valorică a continentului – Cupa Challenge, după ce a învins formaţia turcă Trabzon Idman Ocagi, cu scorul de 3-1 şi în manşa retur a finalei, trofeul cucerit fiind primul în istoria voleiului feminin românesc.

Scorul pe seturi a fost 25-23, 25-13, 20-25, 25-20, după 103 minute de joc. În manşa tur, la Bucureşti, CSM s-a impus cu scorul de 3-1, pe seturi 20-25, 25-16, 25-16, 25-15.

Înfiinţată în urmă cu nouă ani, CSM Bucureşti a disputat prima finală europeană din istoria sa, dar şi a voleiului feminin românesc, ultima medalie datând din 1974, când Dinamo Bucureşti a obţinut bronzul în Cupa Cupelor.

Challenge Cup este a treia competiţie valorică a continentului, după Liga Campionilor şi CEV Cup.

Sursa: News.ro

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite