VIDEO Viitor incert pentru Adrian Mutu: atacantul este la un pas de retragere
0
După ce formaţia la care a evoluat până în prezent, Cesena, a retrogradat în Serie B, atacantul român Adrian Mutu nu ştie încotro se îndreaptă viitorul său. Una dintre variante este de a rămâne la Cesena, dar salariul de 1.5 milioane de euro este considerat prea mare de cei din conducerea clubului italian. Pe de altă parte, Mutu mai are câteva oferte de la alte echipe mici din Serie A, cărora ezită să le dea curs. Atacantul a luat în calcul şi varianta retragerii din activitate pentru a se ocupa de afacerile personale.
Declaraţii contradictorii ale oficialilor Cesenei privind viitorul lui Mutu
Actuala echipă a lui Adrian Mutu a retrogradat în Serie B şi nu îşi mai poate permite să-i ofere atacantului un salariu stagional de 1.5 milioane de euro. Presa italiana notează că oficialii Cesenei vor să scape cât mai curând de Mutu: „Încercăm să revigorăm echipa, avem deja un nou schelet de jucători. Problema este de a scăpa de unii jucători precum Mutu, care nu se mai încadrează în proiectul nostru”, a spus preşedintele Cesenei Igor Campedelli, citat de Corriere dello Sport.
Pe de altă parte, oficialul Cesenei a făcut şi alte declaraţii prin care îşi exprimă intenţia de a-l păstra pe Mutu, în situaţia în care atacantul nu va primi nicio ofertă de transfer. „Cu Mutu sunt în contact. I-am spus deja că aş prefera să nu se retragă din activitate. El ar trebui să se prezinte la reunirea lotului în 10 zile, dacă nu va primi alte oferte. Chiar dacă sunt sub contract cu noi, jucătorii care şi-au exprimat dorinţa de a pleca vor fi lăsaţi, în măsura în care vor fi echipe interesate”, a completat Campedelli.
Mutu, între Cesena şi un transfer la altă echipă din Italia
Chestionat de presa italină vizavi de planurile sale de viitor, atacantul romîn a declarat că nu ştie încă în ce parte o va lua, existând posibilitatea de a continua la Cesena, chiar dacă în Serie B. „Viitorul meu? Nu e nimic sigur, e posibil să rămân chiar la Cesena. Am vorbit cu preşedintele Campedelli şi am ajuns la un acord: vom găsi o soluţie care să fie bună şi pentru mine şi pentru club. Nu contează dacă rezolvarea cazului meu se va face cu un transfer în Italia sau în străinătate. Între timp eu mă antrenez cu Cesena, clubul meu actual. Vreau să joc într-o echipă competitivă. Am vorbit şi cu preşedintele celor de la Genoa, dar în acest moment sunt în aşteptare. În următoarele zile situaţia mea se va clarifica”, a dar asigurări Adrian Mutu, care, potrivit presei italiene, ar avea oferte de la Atalanta şi Genoa, echipe care vor evolua în Serie A în viitorul sezon.
Conform aceloraşi surse, fotbalistul ar avea oferte din America de Nord sau din ţările arabe, dar nu este tentat să le dea curs, deoarece îşi doreşte să rămână în atenţia selecţionerului Victor Piţurcă, cel care i-a transmis lui Mutu că şi-ar dori să-l monitorizeze la o echipă din Europa.
Ia în calcul varianta retragerii din activitate
Până să se concretizeze situaţia sa, Adrian Mutu s-a gândit şi la retragere. Ţinând cont de vârsta înaintată (33 de ani) şi de incertitudinile care planează asupra viitorului său, atacantul pare tentat să pună ghetele în cui. „Cariera lui Mutu ca fotbalist este în curs de lichidare. Poate că încă nu e terminată, dar totul indică faptul că Adrian Mutu este mai determinat ca niciodată să-şi cumpere o casă pentru a se stabili definitiv la Cesena, oraş ales ca sediu al afacerilor extrafotbalistice pe care vrea sa le înceapă cât mai curând. A renunţat la banii pe care îi avea de luat pe iunie, dar rămâne încă un an de contract greu de suportat de Cesena. El are un salariu de 1,5 milioane de euro, mai mare decât bugetul rezervat sectorului juvenil al clubului. Motiv pentru şefi să-l considere deja un fost jucător al echipei, iar pentru Adrian Mutu să-şi reevalueze viitorul şi priorităţile”, a menţionat site-ul www.tuttocesena.it.
Adrian Mutu are 33 de ani şi a evoluat în cariera sa la echipe precum FC Argeş, Dinamo Bucureşti, Internazionale Milano, Verona, AC Parma, Chelsea Londra, Juventus şi Fiorentina. În echipa naţională a României a jucat 73 de partide şi a marcat 34 de goluri.
Vezi o reuşită senzaţională a lui Mutu în tricoul Cesenei: