VIDEO Săptămâna „Unicului Derby“. Dinamo şi-a lansat noul imn, Stoican anunţă: „Steaua nu ne poate suprinde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În săptămâna marelui derby cu Steaua, din semifinalele Cupei României, Dinamo şi-a lansat noul imn. Un clip în care imnul e cântat de jucători şi membri ai staff-ului tehnic a fost postat pe pagina oficială de Facebook a lui Dinamo şi pe Youtube.

Al treilea „Clasic“ al României din acest sezon se joacă joi, de la 20.30, pe „Arena Naţională“, cu Steaua în postura de gazdă. 

După 2-1 şi 1-1, în campionat, „roş-albaştrii“ pleacă drept favoriţi şi în manşa tur a semifinalelor Cupei României. 

„Steliştii sunt cotaţi cu prima şansă, dar o să aibă un meci foarte dificil, sunt convins. Nu ştiu dacă pot să ne surprindă, au jucători care pot să facă diferenţa, dar o să le fie foarte greu. Am demonstrat şi în campionat că nu le este aşa uşor cum cred ei. Am avut neşansa să nu plecăm cu trei puncte din Ghencea“, a spus marţi Stoican, antrenorul lui Dinamo, într-o conferinţă de presă. 

Pe 1 martie, în meciul retur din Liga 1, disputat pe Ghencea, Dinamo a condus cu 1-0, din minutul 57, din penalty-ul transformat de Grigore, dar Keşeru a smuls in extremis un punct pentru Steaua, în minutul 89. 

Altfel, cele două cluburi rivale au ajuns la un acord în privinţa unei reciprocităţi privind numărul de bilete acordate fanilor echipei care evoluează în deplasare. 10.000 de tichete, aproape toate epuizate, s-au dus spre cei ai lui Dinamo, la meciul de joi, urmând ca acelaşi număr să fie primit şi de către fanii Stelei, la returul din 17 aprilie. 

214 propuneri de imn de la fani, în 10 luni

Roş-albii au lansat astăzi imnul echipei, creat după propuneri de versuri venite din partea fanilor "alb-roşii". În ultimele 10 luni, fanii au trimis 214 propuneri pe adresa de e-mail a clubului. Înregistrările la clipul difuzat astăzi pe Youtube şi pe pagina oficială de Facebook a lui Dinamo au durat patru ore, imnul fiind cântat de jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei. 

Clipul începe cu golul din foarfecă marcat de Ionel Dănciulescu, actualul manager al lui Dinamo, în poarta fostei sale echipe, Steaua, într-un derby câştigat de roş-albi cu 4-2, în returul sezonului 2006-2007. A fost prima victorie a lui Dinamo pe Ghencea după 18 ani. 

 

Citeşte şi 

Peste 900 de jandarmi asigură măsurile de ordine la meciul de fotbal Steaua-Dinamo de joi

Laurenţiu Rus: „Poate că Steaua e favorită. Important e să nu primim gol în meciul de joi“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite