VIDEO Manchester City s-a calificat, în premieră, în sferturile Ligii Campionilor. Atletico merge mai departe, la finalul unui meci decis după 16 penaltyuri
0Formaţia engleză Manchester City s-a calificat în, în premieră, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a trecut, cu scorul general de 3-1, de echipa Dinamo Kiev.
Partida de pe Etihad Stadium din Manchester s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, dar în tur englezii s-au impus în deplasare cu 3-1. Brigada care va reprezenta România la Campionatul European din Franţa, alcătuită din Ovidiu Haţegan, la centru, Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, asistenţi, Radu Ghinguleac, rezervă, şi adiţionalii Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu, a oficiat partida. Ovidiu Haţegan, în vârstă de 36 de ani, este primul "central" român prezent la un turneu final după o pauză de 28 de ani, după Ioan Igna la Euro 1988.
Formaţia Atletico Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a trecut la loviturile de departajare, scor 8-7, de echipa olandeză PSV Eindhoven, în manşa retur a optimilor competiţiei. În tur, Atletico şi PSV au remizat scor 0-0, iar în retur, marţi seară, scorul a fost acelaşi şi după prelungiri.
La loviturile de departajare pentru Atletico au marcat Griezmann, Gabi, Koke, Saul, Torres, Jimenez, Luis şi Juanfran.
Reuşitele formaţiei din Eindhoven au fost semnate de Van Ginkel, Guardado, Propper, Bruma, Moreno, Lestienne, Arias, în timp ce Narsingh a ratat.
În sferturile de finală ale Ligii Campionilor s-au mai calificat echipele Benfica Lisabona, Paris Saint-Germain, Real Madrid şi VfL Wolfsburg.
Întâlnirile FC Barcelona - Arsenal Londra (în tur 2-0) şi Bayern Munchen - Juventus Torino (în tur 2-2) sunt programate miercuri.