VIDEO Halep, interviu despre momentul de panică pe care l-a avut în America: „Eram speriată! Nu mai simţeam mingea“
0Simona Halep a participat la întâlnirea cu reprezentanţii presei, înainte de a debuta la Indian Wells, acolo unde va juca atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu.
Simona Halep a plecat din România, spunând că s-a refăcut după accidentarea de la gleznă, însă, odată ajunsă în America, românca a avut un moment de panică.
Această dezvăluire a fost făcută chiar de liderul WTA care, potrivit Telekom Sport, a acordat un interviu presei americane, fiind foarte bine dispusă în timpul dialogului.
Ce a spus Halep?
*Când am venit la Indian Wells eram puţin supărată. Nu simţeam bine mingea, dar Darren Cahill mi-a zis «Ai lipsit 3 săptămâni şi e normal ce se întâmplă».
*Nu simt presiune, mai ales de când am devenit lider mondial, îmi place să fiu pe cea mai înaltă treaptă în ierarhia mondială şi desigur aşteptările sunt mai mari acum, eu aştept mai mult de la mine, dar în acelaşi timp încerc să înţeleg ce se întâmplă cu mine.
*Vreau să-mi îmbunătăţesc jocul în continuare, acum că am atins locul întâi nu mă mai gândesc la clasament, mă antrenez pentru a câştiga un turneu de Mare Şlem şi pentru alte titluri.
*Faptul că locul 1 e disputat între mai multe fete înseamnă că în top 10 sunt foarte multe jucătoare bune, care au un nivel similiar. Fiecare turneu e deschis şi e mult mai interesant aşa. Ne distrăm mai mult aşa.
*Nu spun că era plictisitor când Serena câştiga tot şi era pe locul 1 pentru că e o mare campioană. Dar acum e diferit şi e mai interesant.
*Mereu caut perfecţiunea, dar în acelaşi timp ştiu că nu există. E puţin ciudat. Dar am lucrat cu cineva pentru a fi mai bună cu mine, pentru a înţelege că nu pot fi perfectă mereu şi că e nevoie de timp. Mă descurc bine şi, probabil, de aceea am ajuns numărul 1.
*Am învăţat că sunt capabilă să fac lucruri măreţe. Mereu am visat să ajung pe locul 1, dar niciodată nu am crezut 100% că pot face asta. După ce am reuşit, a fost o eliberare. Mi-a dat putere să merg mai departe, să fac lucrurile mai bine. Acum cred că orice este posibil şi că pot face orice.
VEZI INTERVIUL ACORDAT DE SIMONA HALEP