VIDEO CM 2014: Brazilia - Germania, cel mai comentat meci pe Twittter - record de peste 35,6 milioane de mesaje. Cele mai tari 10 reacţii la eşecul Selecao

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida dintre reprezentativele Braziliei şi Germaniei, contând pentru semifinalele Cupei Mondiale, a devenit cel mai comentat eveniment sportiv pe Twitter, înregistrându-se un număr de peste 35,6 milioane de mesaje.

Recordul precedent era deţinut de ediţia a 48-a a Super Bowl (finala ligii profesioniste de fotbal american), din 2 februarie, care a provocat peste 25 de milioane de comentarii pe Twitter.

Până aseară, cel mai comentat meci pe Twitter de la Cupa Mondială era cel dintre Brazilia şi Chile, din optimile de finală, care a produs peste 16,3 milioane de postări.

Golul al cincilea reuşit de germani prin Sami Khedira a suscitat cele mai multe comentarii, 580.166 de postări într-un minut.

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Belo Horizonte, cu scorul de 7-1 (5-0), selecţionata Braziliei, în semifinalele competiţiei.

Golurile Germaniei au fost marcate de Muller '11, Klose '23, Kroos '24, '26, Khedira '29 şi Schurrle '69 şi '79.

Pentru Brazilia a înscris Oscar '90+1.

Germania joacă duminică pentru un al patrulea titlu mondial, după cele din 1954, 1974 şi 1990.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite