UPDATE Dinamo a învins cu 3-1 pe Unirea Urziceni! Bălgrădean în poartă, Găman şi Mehmodivici, titulari în apărare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi, ora 14.00, Dinamo va întâlni pe Unirea Urziceni, iar Andone a titularizat mulţi dintre jucătorii care până acum au fost mai mult rezerve, preferând să odihnească titularii pentru derby-ul de sâmbătă cu Oţelul.

Dinamo  - Unirea Urziceni, scor 3-1

Pentru gazde au marcat Mehmedovici 19, Dănciulescu '27 (penalti) şi Bakaj '90+1, iar pentru oaspeţi a punctat Mihalcea '82.

În minutul 19, Mehmedovici a deschis scorul cu o lovitură de cap, din careul mic, după un corner executat de pe partea stângă de Bakaj.

Opt minute mai târziu, Dănciulescu a transformat un penalti, după ce arbitrul Sava a indicat lovitură de pedeapsă, considerând că Bakaj a fost faultat.

Mihalcea a înscris pentru oaspeţi, în minutul 82, cu un şut plasat din interiorul careului.

În minutul '90+1, Bakaj a stabilit scorul final, după o acţiune personală, încheiată cu un şut de la aproximativ 15 metri.

Dinamo: 34. Bălgrădean - 18. Bărboianu, 24. Găman, 29. Mehmedovici, 16. Bordeanu - 30. V. Munteanu (33. Stănescu '78), 6. Mărgăritescu, 7. C. Munteanu (14. Păun '68), 20. Bakaj - 10. Alexe (9. Ţucudean '46), 25. Dănciulescu. Antrenor: Ioan Andone.

Unirea Urziceni: 1. G. Curcă - 15. Buşcă, 5. Ioniţă, 16. E. Nicu, 4. Lupu - 22. Scărlătescu (9. Tobă '73), 30. Marcu (6. Muzac '53), 11. Al. Pădureţu (24. Mera '63), 28. Pătraş - 90. Mihalcea, 14. Rusescu. Antrenor: Marian Pană.

Cartonaşe galbene: Bărboianu '76 / Mera '69.

Arbitri: Cristian Sava (central) - Eduard Dumitrescu, Ovidiu Artene (asistenţi) - George Rădulescu (rezervă).

Observatori: Gheorghe Moise, Eduard Alexandru.

La meci au asistat 770 spectatori, printre care un suporter al formaţiei oaspete.


Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite