Universitatea Craiova, încă o înfrângere
Formaţia antrenată de Ovidiu Stângă a suferit încă o înfrângere în faţa unei prim-divizionare, după ce pierduse fără drept de apel cu FC Argeş (0-3). De data asta a venit rândul
Formaţia antrenată de Ovidiu Stângă a suferit încă o înfrângere în faţa unei prim-divizionare, după ce pierduse fără drept de apel cu FC Argeş (0-3). De data asta a venit rândul Sportului să treacă de olteni, scorul fiind de 2-1 (Maxim, 71; Ferfelea, 90+2/Dina, 85). Chiar dacă la primul "amical" patronul "juveţilor" nu şi-a criticat fotbaliştii, de data aceasta a răbufnit vehement la adresa acestora. "şi dacă învingeam cu 2-1 tot nu eram mulţumit. Mă aşteptam la un joc mai bun al băieţilor, însă se vede că avem multe lacune. Cred că în zilele următoare o să mai aduc un fundaş central şi poate un atacant. Mai avem două meciuri de pregătire până la startul campionatului şi sper ca până atunci totul să fie în regulă", a spus Adrian Mititelu. "Încă unii nu şi-au dat seama că au venit să evolueze pentru Universitatea. Când s-a accidentat, la primul gol, Pârvu, rezervele dormeau pe bancă. Am fost nevoit să introduc un jucător neîncălzit", a precizat şi antrenorul oltenilor, Ovidiu Stângă.




















































