Un club de fotbal important din România declară război companiilor austriece: „Boicot total!”
0Conducerea clubului de fotbal Universitatea Craiova a anunțat că renunță la colaborarea cu o bancă austriacă, în urma deciziei de a respinge accesul României la Spațiul Schengen.
Universitatea Craiova își va muta contul bancar de la Raiffeisen Bank.
„În urma atitudinii revoltătoare a Republicii Austria, de a bloca accesul României la Spațiul Schengen, Universitatea Craiova, fidelă principiilor înrădăcinate în ADN-ul său, a luat decizia de a sancționa companiile austriece partenere cu un boicot total.
Începând din această lună, clubul își va muta conturile de la banca cu acționariat austriac Raiffeisen Bank, iar alimentarea cu combustibil și consumabile a parcului auto al Științei nu se va mai realiza în stațiile OMW-Petrom. Totodată, începând de anul viitor, tradiționalul cantonament de vară al leilor nu se va mai face în vreo stațiune montană din Austria, ci într-o altă țară europeană care are condiții de pregătire similare.
Din punctul nostru de vedere, aceste companii, dar nu numai ele, sunt părtașe la politica absurdă și discriminatorie la adresa românilor și a României, promovată de statul austriac în aceste zile. Sperăm ca demersului nostru să i se alăture întreaga suflare fotbalistică românească“, a transmis conducerea clubului într-o postare pe Facebook.
România și Bulgaria nu au primit votul pentru a intra în Schengen
România nu a primit joi, 8 decembrie, votul în Consiliul JAI pentru aderarea la spațiul Schengen. Singura unanimitate a fost în cazul aderării Croației. Pentru România și Bulgaria au fost două voturi negative din partea Austriei și Olanda, reprezentantul ultimei menționând că este de acord cu acceptarea României, nu și a Bulgariei.