UEFA a lăsat-o cu buza umflată pe FCSB, „deposedând-o” de Cupa Campionilor Europeni. Litigiul privind palmaresul glorios, tranșat în favoarea CSA Steaua

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

UEFA a oferit, în premieră, o explicație oficială pentru modificarea făcută pe site-ul forului european, unde trofeul Cupei Campionilor Europeni din 1986 nu mai apare în dreptul echipei FCSB, ci este trecut la Steaua București, clubul din Liga a 2-a.

Trofeul CCE din 1986 nu mai apare în dreptul FCSB pe site-ul oficial al UEFA
UEFA a „deposedat-o” pe FCSB de Cupa Campionilor Europeni | FOTO Facebook

Decizia vine în urma hotărârii definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a stabilit că palmaresul obținut între 1947 și 1998 aparține clubului CSA Steaua, iar cel din 2003 încoace revine FCSB. 

Răspunsul oficial UEFA: „Ne-am ghidat după hotărârea instanței din România”

Reprezentanții UEFA au confirmat că actualizarea s-a făcut în baza deciziei juridice din România:

Bună ziua, după cum probabil știți, acum câteva luni a fost pronunțată o hotărâre definitivă de către o instanță din România în această privință”, au transmis oficialii de la Nyon, potrivit Golazo.

În acest fel, Cupa Campionilor Europeni câștigată în 1986 în fața Barcelonei apare acum în palmaresul Stelei București, echipa militară din Liga a 2-a, și nu al formației patronate de Gigi Becali.

FCSB a reacționat și cere clarificări

Clubul FCSB a transmis o adresă oficială către UEFA, solicitând explicații legate de modul în care este prezentată pe site-ul organizației victoria istorică din 1986.

Fotbal Club FCSB S.A. a transmis o solicitare oficială către UEFA prin care cere clarificări în legătură cu modul în care este prezentată pe site-ul oficial victoria din 1986”, se arată în comunicatul clubului FCSB.

După actualizarea de vineri, 17 octombrie 2025, pe site-ul UEFA Steaua București figurează drept câștigătoare a trofeului, iar ulterior a fost adăugată și emblema istorică folosită de echipă în acea perioadă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite