Cum folosește Rusia compania sârbă NIS ca instrument de presiune

Rusia utilizează compania petrolieră sârbă NIS ca mijloc de presiune politică asupra Belgradului, potrivit unei serii de mesaje transmise public, într-un interval scurt, de la Moscova. Declarațiile, venite din partea unor oficiali de rang înalt ai statului rus, conturează o relație marcată de ierarhie și constrângere, mai degrabă decât de parteneriat, scrie  Kyiv Post.

Compania NIS, sub sancțiuni americane/FOTO:Arhiva

În decurs de câteva zile, autoritățile sârbe au primit mesaje similare din trei direcții: de la directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), de la președintele Federației Ruse și de la ambasadorul Rusiei la Belgrad. Mesajul comun a fost clar: Serbia ar trebui să ia doar decizii acceptabile pentru Moscova, în caz contrar urmând să suporte consecințe.

Presiune, nu diplomație

Observatorii notează că tonul acestor declarații depășește cadrul diplomatic obișnuit. Ele sunt formulate ca avertismente publice adresate conducerii sârbe, fără menajamente privind suveranitatea sau normele uzuale ale relațiilor internaționale.

Un exemplu este declarația lui Serghei Narîșkin, șeful SVR, publicată de agenția rusă TASS. Deși acesta afirmă că Rusia „nu se amestecă” în deciziile Serbiei și că va „respecta orice alegere”, el avertizează simultan împotriva a ceea ce numește „minciuni occidentale” și evocă riscul unor proteste de tip „Maidan” la Belgrad.

Mesajul implicit, spun analiștii, este că orice decizie care nu corespunde intereselor Moscovei ar putea fi prezentată drept un proiect extern, menit să destabilizeze Serbia.

Mesajul Kremlinului

Câteva zile mai târziu, președintele Vladimir Putin a transmis un mesaj și mai direct. În cadrul conferinței sale anuale, el a afirmat că Rusia se așteaptă ca „Serbia prietenă” să își respecte obligațiile față de compania mixtă NIS, făcând referire la acordurile interguvernamentale existente.

Putin a sugerat că nerespectarea acestora ar ridica semne de întrebare privind viitoarele investiții rusești în Serbia. Declarația a fost interpretată la Belgrad drept un avertisment politic explicit: orice decizie privind NIS luată împotriva voinței Moscovei ar putea fi tratată drept un act ostil.

Limbajul loialității

Analiștii subliniază că discursul Kremlinului nu se referă doar la economie sau investiții, ci la loialitate politică. Rusia pare să respingă ideea că Serbia ar putea căuta o soluție care să îi protejeze securitatea energetică, fără a ține cont de interesele rusești.

Belgradul a declarat în mod repetat că este dispus să cumpere participația Rusiei în NIS la prețul pieței, sau chiar peste acesta, pentru a elimina riscul sancțiunilor și a asigura stabilitatea energetică. Moscova a refuzat însă această opțiune, deși Serbia are, conform acordurilor existente, drept de preempțiune.

„Prietenie” sub constrângere

Pentru criticii acestei situații, refuzul Rusiei de a-și vinde participația arată că NIS nu este tratată ca o simplă companie comercială, ci ca un instrument de influență politică.

Declarațiile ambasadorului rus la Belgrad, Aleksandr Bocan-Harčenko, au amplificat aceste percepții. În interviuri acordate presei sârbe, el a sugerat că „tăcerea este cea mai bună atmosferă”, că nu este utilă explicarea detaliilor legate de NIS și că Serbia ar trebui să evite criticile la adresa Rusiei.

Pentru mulți observatori, acest tip de discurs depășește limitele rolului diplomatic și este perceput drept o ingerință directă în afacerile interne.

Serbia, între două presiuni

Rusia susține că sancțiunile americane împotriva NIS sunt „ilegale” și „îndreptate împotriva Serbiei”. Statele Unite afirmă însă că măsurile vizează exclusiv proprietatea rusă asupra companiei și contextul războiului din Ucraina.

În practică, Serbia se află într-o situație dificilă: termenele pentru găsirea unui cumpărător sunt prelungite, dar NIS nu beneficiază de un cadru stabil de funcționare, ceea ce afectează securitatea energetică a țării.

Dincolo de NIS

Pentru o parte a opiniei publice și a analiștilor politici, problema depășește cazul unei singure companii. Ea ține de poziția Serbiei între marile puteri și de capacitatea statului de a lua decizii fără constrângeri externe.

Mesajele venite de la Moscova sunt văzute nu ca simple opinii diplomatice, ci ca avertismente clare. Ele ridică întrebarea esențială dacă Serbia poate și este dispusă să își afirme autonomia decizională, indiferent de presiunile exercitate în numele „prieteniei”.